Decizia nr. 1564/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanții A. din Județul Brașov, B. din România - filiala Brașov și SC C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D., SC E. SRL și SC F. SRL, anularea autorizației de funcționare din 19 ianuarie 2011 emisă de pârâtul D. în favoarea pârâtei SC E. SRL. În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că prin autorizația de funcționare din 19 ianuarie 2011, pârâtul D. a autorizat înființarea prin excepție și funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea „G." în structura SC E. SRL în punctul de lucru al acesteia situat în mun. Brașov, jud. Brașov., cu încălcarea prevederilor art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008. La data de 19 septembrie 2011, reclamanții au formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând și anularea autorizației de funcționare din 22 martie 2011 emisă de D. în favoarea pârâtei SC F. SRL. La data de 31 octombrie 2011, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a adresei din 21 septembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Brașov, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. La data de 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis cererea reclamanților A. din Județul Brașov, B. din România-filiala Brașov și SC C. SRL de sesizare a Tribunalului Brașov cu soluționarea excepției de nelegalitate a actului emis de Primăria Brașov din 21 septembrie 2010, pentru funcționarea punctului de lucru al SC E. SRL în mun. Brașov, și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov. Prin sentința nr. 3039 din 20 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea actului administrativ nr. 63343 din 21 septembrie 2010 emis de Primăria municipiului Brașov. Prin Decizia. nr. 4384 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Brașov a respins recursul formulat de pârâtele SC E. SRL și SC F. SRL împotriva sentinței nr. 3039/CA din 20 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a menținut-o. De asemenea, la data de 30 octombrie 2013, reclamantele au formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, potrivit căreia au solicitat și anularea autorizației de funcționare din 22 martie 2011, emisă de către pârâtul D. în favoarea pârâtei SC F. SRL, urmare unei îndreptări a erorii materiale din data de 09 iulie 2012. S-a arătat că, la data de 09 iulie 2012, D. a efectuat o mențiune de îndreptare a erorii materiale, astfel că numărul corect al autorizației de funcționare emisă pentru SC F. SRL urmare a schimbării deținătorului - persoană juridică din 22 martie 2011.

Hotărârea Curții de apel; Prin sentința nr. 36 din 12 martie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții A. din Județul Brașov”, B. din România - Filiala Brașov și SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâții D., SC E. SRL și SC F. SRL, și în consecință: - a anulat următoarele autorizații de funcționare: - din 19 ianuarie 2011 emisă de pârâtul D. în favoarea SC E. SRL; - din 22 martie 2011 emisă de pârâtul D. în favoarea SC F. SRL; - din 22 martie 2011 emisă de pârâtul D. în favoarea SC F. SRL; - a obligat pe pârâtul D. la plata către reclamanta SC C. SRL a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător și pe pârâtele SC E. SRL și SC F. SRL la plata către aceeași reclamantă a sumei de câte 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Ca stare de fapt, curtea de apel a reținut că, prin autorizația de funcționare din 19 ianuarie 2011, pârâtul D. a autorizat înființarea prin excepție și funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea „G." în structura SC E. SRL în punctul de lucru al acesteia situat în mun. Brașov, jud. Brașov. După demararea de către reclamantă a procedurii de obținere a autorizației, pârâta SC E. SRL a vândut fondul de comerț din care face parte și acest punct de lucru către pârâta SC F. SRL, mențiune făcută și pe autorizația de funcționare, astfel că aceasta din urmă a devenit beneficiarul autorizației de funcționare contestate. În speță, spațiul comercial în care s-a autorizat funcționarea farmaciei în discuție este situat în mun. Brașov, jud. Brașov, în cadrul unui complex comercial. Prin adresa din 21 septembrie 2010, pârâta Primăria Municipiului Brașov a atestat faptul că spațiul de mai sus face parte dintr-un centru comercial cu suprafață de vânzare mai mare de 1.000 mp în care se desfășoară activități comerciale (comerț cu amănuntul, alimentație publică, etc.) situat într-un imobil care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate. Prin adresa din 29 decembrie 2010, pârâtul D. a solicitat pârâtei Primăria Municipiului Brașov reanalizarea și reverificarea, inclusiv la fața locului, a celor atestate prin adeverința din 21 septembrie 2010. Prin adresa din 03 ianuarie 2011, pârâta Primăria Municipiului Brașov a atestat că, din actele existente la dosar și din verificările efectuate la fața locului, rezultă că Centrul Comercial x din Brașov, reprezintă o structură de vânzare mai mare de 1.000 mp și că adeverința din 21 septembrie 2010 a fost eliberată cu respectarea art. 10 alin. (2) lit. I) din Legea nr. 266/2008 republicată și a art. 4 lit. n) din O.G. nr. 99/2009, precizând că își menține punctul de vedere exprimat în adeverința din 21 septembrie 2010. La data de 17 ianuarie 2011, reclamanta A. din Județul Brașov” a solicitat Primăriei Municipiului Brașov să revoce adeverința din 21 septembrie 2010, motivat de faptul că etajul imobilului indicat în adeverință nu are spații de vânzare, iar, imobilul, în ansamblul său, nu este centru comercial în sensul dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 99/2000. Prin adresa din 17 ianuarie 2011, pârâta Primăria Municipiului Brașov a precizat că spațiul în discuție are o suprafață de 1.360 mp reprezentată de teren și construcție S+P+2E, cu spații comerciale, spații de producție, birouri, anexe și că pârâta Primăria Municipiului Brașov nu este în posesia tuturor actelor, datelor și documentelor care să ateste în mod cert cât reprezintă spații comerciale și cât spații de producție, birouri și anexe. S-a precizat că, după finalizarea verificărilor, Primăria Municipiului Brașov va comunica un punct de vedere definitiv. Curtea de apel a constatat că susținerile reclamanților sunt întemeiate, întrucât autorizațiile au fost emise de către pârât în baza adresei eliberate de administrația publică locală Brașov, act administrativ cu privire la care s-a admis o excepție de nelegalitate și care a fost anulat de instanța de judecată. În aceste condiții, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008. Curtea de apel a avut în vedere sentința nr. 3039/CA din 20 mai 2013, prin care Tribunalul Brașov a admis excepția de nelegalitate a actului administrativ nr. 63343 din 21 septembrie 2010 emis de Primăria municipiului Brașov și a constatat nelegalitatea acestui act, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4384/R din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Brașov. Astfel, tribunalul a reținut, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat, că suprafața totală a spațiului la data eliberării adeverinței din 21 septembrie 2010 în care se află cei 74,34 mp folosiți de pârâta SC E. SRL este de 2.253,20 mp. Subsolul imobilului avea 339,94 mp fiind constituit din depozite, hol, arhivă, centrală termică și culoar de acces, parterul avea 636,02 mp constituiți din birouri, casierie, holuri, grupuri sanitare, casa scării, depozite și vestiar, etajul I avea 638,87 mp constituit din ateliere, grup sanitar, casa scării, holuri, vestiare și magazie, iar etajul al II-lea avea 638,37 mp, constituit din ateliere, birou tehnic, casa scării, holuri, grup sanitar, vestiare și depozit. Din raportul de expertiză a rezultat că spațiul folosit de pârâta SC E. SRL indicat în adeverința din 21 septembrie 2010 este menționat în mod nereal ca făcând parte dintr-un centru comercial de mare suprafață în accepțiunea Legii nr. 266/2008. De asemenea, tribunalul a constatat că imobilul din Brașov, în ansamblu, este un imobil ce nu are spații comerciale decât la parter, suprafața totală a acestora fiind mai mică de 1.000 mp, ceea ce exclude o suprafață de vânzare mai mare de 1000 mp în sensul dispozițiilor legale susmenționate. Etajul acestui imobil nu are spații de vânzare, iar imobilul, în ansamblul său, nu este centru comercial în sensul dispozițiilor art. 4 lit. o) din O.G. nr. 99/2000 și nici centru comercial cu suprafață de vânzare mai mare de 1.000 mp, aspect ce rezultă și din C.F. Brașov, unde imobilul este descris ca având destinația de construcții industriale și edilitare, revendicat în baza Legii nr. 10/2003 (A3) și cu o suprafață totală a terenului de 1.360 mp (A1), ceea ce exclude definirea lui ca fiind centru comercial de mare suprafață. Totodată, tribunalul a reținut că Primăria Municipiului Brașov nu a avut în vedere, la emiterea adeverinței în discuție, calculul suprafeței de vânzare definită potrivit dispozițiilor art. 4 lit. k), n) și o) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Cum în speță nu erau îndeplinite cerințele art. 4 lit. o) din O.G. nr. 99/2000, tribunalul a admis excepția de nelegalitate. Prin urmare, actul administrativ emis de Primăria Brașov, care a stat la baza autorizațiilor emise de pârât, a fost constatat ca fiind nelegal printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pe calea excepției de nelegalitate. Având ca reper prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a procedat la soluționarea cauzei fără a ține seama de adeverința din 21 septembrie 2010, care confirma îndeplinirea condițiilor cerute de lege și legalitatea emiterii autorizațiilor. Totodată, a apreciat că argumentele instanței de contencios administrativ care a soluționat excepția de nelegalitate au autoritate de lucru judecat, chiar dacă judecătorul care soluționează fondul are un alt punct de vedere asupra argumentării excepției, el putând doar să facă o sinteză a argumentelor oferite de instanța de judecată care a soluționat excepția de nelegalitate. Astfel, tribunalul a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că spațiul folosit de pârâta SC E. SRL indicat în adeverința din 21 septembrie 2010 nu face parte dintr-un centru comercial de mare suprafață în accepțiunea prevăzută de Legea nr. 266/2008. Susținerile pârâților în sensul că instanța fondului trebuie să analizeze ea însăși dacă sunt îndeplinite condițiile legii și dacă farmacia este amplasată într-un centru comercial de mare suprafață au fost respinse ca neîntemeiate, cu motivarea că hotărârea tribunalului, irevocabilă, are autoritate de lucru judecat, este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Analizarea din nou a acestui aspect echivalează cu o încălcare a puterii de lucru judecat și a drepturilor recunoscute implicit reclamanților printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. În plus, în cauză nu au intervenit elemente noi, așa cum susțin pârâții, care să conducă la vicierea concluziilor expertizei efectuate în cauză.

Recursurile declarate în cauză; Împotriva sentinței curții de apel au formulat recurs pârâții D., SC E. SRL și SC F. SRL; Recurentul D. nu și-a încadrat criticile formulate în motive de recurs; a solicitat să se rețină că nu i se poate imputa o acțiune/inacțiune culpabilă și nici măcar o atitudine pasivă în emiterea autorizațiilor în litigiu, singura responsabilă fiind Primăria Brașov; de asemenea, a afirmat că nu există temei pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Acest recurs nu a fost timbrat. La rândul lor, recurentele SC E. SRL și SC F. SRL au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., criticând sentința fondului sub următoarele aspecte: - probele solicitate au fost nelegal respinse; instanța a refuzat să analizeze actele dosarului pronunțând o soluție pe fondul cauzei fără a se efectua o cercetare judecătorească; - efectele admiterii excepției de nelegalitate a actului din 21 septembrie 2010 emis de Primăria Municipiului Brașov au fost greșit stabilite; nu există autoritate de lucru judecat cu privire la întinderea și destinația imobilului construcție în care se află farmacia „G.”; - au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 coroborat cu art. 4 lit. n) și o) din O.G. nr. 99/2000.

Apărările intimaților; Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 februarie 2015 intimații - reclamanți A. din Județul Brașov, B. din România și SC C. SRL au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Intimații au subliniat că atitudinea culpabilă a D. s-a manifestat nu numai prin refuzul revocării autorizațiilor în procedura prealabilă, cât și în cursul judecății, inclusiv după soluționarea excepției de nelegalitate. Au arătat că soluția pronunțată asupra excepției de nelegalitate s-a bazat pe un raport de expertiză tehnică pentru construcții ale cărui concluzii nu au fost contestate de către niciunul dintre recurenți. În raport de sentința irevocabilă pronunțată asupra excepției de nelegalitate, încuviințarea unei noi expertize tehnice judiciare ar fi fost inutilă. De asemenea, intimații au prezentat mai multe argumente în combaterea concluziilor expertizei extrajudiciare depuse de partea adversă, între care cele mai consistente au în vedere momentul efectuării constatărilor și modificările survenite după emiterea autorizațiilor, precum și ignorarea elementelor care compun „suprafața de vânzare”, conform art. 4 lit. k), n) și o) din O.G. nr. 99/2000.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor; Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de procedură a netimbrării, Înalta Curte observă că recurentul D., deși citat la data de 2 octombrie 2014 cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (fila 34, dosar recurs), nu s-a conformat. Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și al art. 9 din O.G. nr. 32/1995 se va anula acest recurs, ca netimbrat. Cât privește celălalt recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma criticilor recurenților și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea sentinței atacate. Controlul de legalitate declanșat de cei trei intimați - reclamanți, pe calea comună reprezentată de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, vizează trei autorizații de funcționare, individualizate la pct. 1 și 2 din această decizie, emise de recurentul D. în favoarea celorlalte recurente. Potrivit considerentelor sentinței redate rezumativ anterior, prima instanță a reținut că admiterea excepției de nelegalitate cu privire la actul din 21 septembrie 2010 emis de Primăria Municipiului Brașov, determină concluzia că la momentul emiterii autorizațiilor de funcționare nu erau îndeplinite cerințele art. 4 lit. o) din O.G. nr. 99/2000 și, deci, actele administrative atacate sunt nelegale. Această concluzie este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de interpretare și aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt stabilite cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate. Potrivit art. 12 din Legea nr. 266/2008 a farmaciei, forma în vigoare în perioada de referință, „(1) Înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează: a) în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori; b) în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori; c) în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se mai poate înființa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări și în centre comerciale de mare suprafață, definite conform legii, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse și de alimentație publică, situate într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dovada încadrării spațiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială se află." La emiterea autorizațiilor, D. a avut în vedere dovada reprezentată de actul din 21 septembrie 2010 emis de Primăria Municipiului Brașov care a fost cenzurat pe calea excepției de nelegalitate cu care curtea de apel a învestit Tribunalul Brașov, prin încheierea de la 17 noiembrie 2011. Astfel, prin sentința civilă nr. 3039 din 20 mai 2013 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate, constatând nelegalitatea actului care a fundamentat emiterea autorizațiilor atacate, soluția fiind irevocabilă. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care reglementează efectele admiterii excepției de nelegalitate, „instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată”. În aceste coordonate, instanța de recurs constată că o nouă evaluare a situației de fapt atestate de primărie prin actul constatat ca fiind nelegal, nu mai este posibilă. Așa fiind, soluția de respingere a mijloacelor de probă constând în expertiză, cercetare la fața locului și martori, dispusă prin încheierea de la 12 februarie 2014, este la adăpost de orice critică. Practic, prin probatoriul solicitat, recurentele încearcă să demonstreze contrariul a ceea ce s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în cadrul procedurii incidentale derulate chiar în acest litigiu, însă soluția pe care o preconizează înfrânge principii fundamentale, cum ar fi principiul securității juridice. Distinct de aceste considerente, Înalta Curte observă că instanța de fond a încuviințat la termenul din 15 ianuarie 2014, în cadrul probei cu înscrisuri, depunerea expertizei extrajudiciare de care se prevalează recurentele, însă a observat pertinent că situația de fapt pe care o relevă este ulterioară momentului emiterii autorizațiilor de funcționare (19 ianuarie 2011, respectiv 22 martie 2011). În plus, instanța de recurs constată că expertul extrajudiciar nu a avut în vedere, cu ocazia măsurătorilor, suprafețele care se includ în „suprafață de vânzare” potrivit art. 4 lit. k) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață: „k) suprafață de vânzare - suprafață destinată accesului consumatorilor pentru achiziționarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plății acestora și circulației personalului angajat pentru derularea activității. Nu constituie suprafețe de vânzare cele destinate depozitării și păstrării mărfurilor, producției, birourilor și anexelor”, adoptând o concluzie care nu poate fi utilă din perspectiva reglementărilor de la lit. n) și o) ale aceluiași articol: „n) structură de vânzare cu suprafață mare - structură de vânzare având o suprafața de vânzare mai mare de 1.000 m 2 ; o) centru comercial - structură de vânzare cu suprafață medie/mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate. Suprafață de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafețelor de vânzare cu amănuntul de produse și servicii de piață și de alimentație publică cuprinse în acesta”. Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă poziția procesuală a emitentului dovezii nelegale, Primăria Municipiului Brașov, care nu a formulat recurs nici în dosarul privind excepția de nelegalitate și nici împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei, recunoscând expres prin adresa din 17 februarie 2011 (fila 7, dosar fond) că nu este în posesia „tuturor actelor, datelor și documentelor care să ateste în mod cert cât reprezintă spații comerciale și cât spații de producție, birouri anexe (…).” Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Lege nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge aceste recursuri, ca nefondate.