ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2005

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost trimiși în judecată

inculpații: I.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C.

pen., art. 26, raportat la art. 291 C. pen. și art. 26, raportat la art. 215 alin.

(1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul P.N.A., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289, art. 291

și art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului I.I. s-a

reținut că, în calitate de ofițer la serviciul circulație din cadrul I.P.J. Călărași,

a înscris în procesul-verbal de constatare a accidentului rutier care a avut

loc în 28 martie 1999 pe raza comunei Ileana, o dată ulterioară evenimentului

rutier, respectiv data de 3 aprilie 1999, pentru ca proprietarul autoturismului

avariat să poată beneficia de asigurarea C. încheiată la SC A. SA.

Inculpatul I.I. a acționat în

maniera descrisă mai sus la propunerea inculpatului P.N.A., care i-a solicitat

întocmirea procesului-verbal de constatare cu o dată ulterioară producerii

accidentului.

Curtea de Apel București a admis

excepția de necompetență după calitatea persoanei, având în vedere gradul

inculpatului I.I., subcomisar de poliție și a declinat cauza Judecătoriei

Lehliu - Gară.

Judecătoria Lehliu - Gară s-a

declarat la rândul ei necompetentă să judece cauza și a declinat-o înapoi

Curții de Apel București, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție cu

privire la incidența dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., conflictul

negativ de competență. S-a apreciat că dată fiind calitatea inculpatului la

momentul comiterii infracțiunii, de căpitan, respectiv militar activ și care

putea efectua acte de urmărire penală, competența nu putea aparține unei

judecătorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

sesizată cu conflictul negativ de competență, constată următoarele:

În prezent art. 64 din Legea nr. 360/2002,

a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, iar normele de competență privind

soluționarea infracțiunilor comise de polițiști sunt cuprinse în art. 27 din

Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003.

Înainte de apariția Legii nr. 360/2002,

instanțele care erau competente să judece pe inculpatul I.I., erau cele

militare.

După apariția Legii nr. 360/2002 și

a Legii nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, competența de

judecată în primă instanță, aparține potrivit gradului, fie Tribunalului sau

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu condiția ca aceștia să facă parte din

organele de cercetare ale poliției judiciare.

La data săvârșirii faptei,

inculpatul militar, avea această calitate, iar în prezent, este inspector

principal la I.J.P.F. Constanța, făcând parte din structurile organelor de

cercetare ale poliției judiciare.

De la data comiterii faptei și până

la adoptarea Legii nr. 360/2002, instanța civilă nu putea fi competentă, fiind

vorba de un militar, iar ulterior abrogării prin Legea nr. 281/2003 a art. 64

din Legea nr. 360/2002, competența după calitatea persoanei este stabilită de art.

27 din Legea nr. 218/2002.

După aprobarea legilor mai sus

enumerate, inculpatul, inspector principal cu atribuții de organ de cercetare a

poliției judiciare în cadrul I.J.P.F. Constanța, poate fi judecat de instanțele

civile, însă numai cu respectarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 281/2003.

Normele de competență sunt de

imediată aplicare și instanța apreciază că inculpatul a avut și la data

comiterii faptei, ca de altfel și în prezent, în virtutea poziției pe care o

ocupă în cadrul I.J.P.F. Constanța, calitatea de organ de cercetare a poliției

judiciare.

Chiar dacă anterior modificărilor

legislative această distincție nu se făcea, este greșit să se considere că nu

existau organe de cercetare judiciară. Acestea existau și includeau toți

polițiștii care puteau efectua astfel de acte de cercetare penală. Distincția

care se face în prezent nu poate influența faptul că toți au avut această

calitate înainte de apariția modificărilor legislative.

Nici un moment, nici pe perioada

anterioară adoptării Legii nr. 360/2002, când inculpatul era considerat

militar, nici ulterior trecerii în rândul civililor, a polițiștilor, competența

după calitatea persoanei nu putea aparține judecătoriei.

Față de gradul inculpatului I.I., de

calitatea sa de organ de cercetare a poliției judiciare, instanța apreciază că,

în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 218/2002, așa cum

a fost modificată prin Legea nr. 281/2003 și apreciază că, singura competentă

să soluționeze cauza pe fond, este Curtea de Apel București și, în baza art. 42

alin. (1) C. proc. pen., declină judecarea cauzei în favoarea Curții de Apel

București.

Urmează așadar, ca urmare a

stabilirii competenței în favoarea Curții de Apel București, să i se înainteze

dosarul pentru soluționare.

Cheltuielile judiciare efectuate cu

onorariul avocatului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind inculpații I.I. și P.N.A. în favoarea Curții de Apel București,

secția I penală, instanță unde trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2005.