ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4279/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2236

din 27 august 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în baza art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca fiind

neîntemeiată, plângerea petentului P.V.

Prin decizia penală nr. 325/

R din 14 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a

fost admis recursul declarat de partea vătămată P.V., a fost casată sentința

penală nr. 2236/2004 și încheierea nr. 1937/2004 a Judecătoriei sectorului 4

București și rejudecând a fost admisă excepția de necompetență după calitatea

persoanei dispunându-se rejudecarea cauzei de Curtea de Apel București care

este instanța competentă.

Prin decizia penală nr. 49

din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 889/2005, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul P.V., împotriva rezoluției procurorului nr. 705/P/2003 de

neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Curtea de Apel București a

reținut că petentul nu a respectat dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu a

făcut plângere la procurorul ierarhic superior.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs, petentul P.V. care a reluat motivele invocate în plângerea

vizând subcomisarul de poliție de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

și a precizat că a formulat mai multe plângeri la diferite organe.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea consideră că sentința pronunțată este legală și

temeinică, recursul declarat fiind nefondat.

Petentul P.V. a funcționat

în calitate de paznic la SC A.G. București și, în anul 2000 i s-au efectuat la

locul de muncă mai multe controale din partea unor echipaje a Secției 14 Poliție,

respectiv de intimatul T.I. care îndeplinea funcția de subcomisar de poliție,

șef birou Secția 19 Poliție, funcție care este prevăzută în cadrul

formațiunilor desemnate la organe de cercetare ale poliției judiciare.

Controalele efectuate au

constatat unele nereguli care au fost consemnate în procese-verbale de

contravenție care au stat la baza ridicării autorizației de liberă practică a

funcției de paznic pe care o deținea P.V.

P.V. a contestat la

instanțele civile respectivele procese verbale și a formulat plângere penală

împotriva intimatului.

Plângerile penale formulate

de petent împotriva intimatului T.I. au fost soluționate prin rezoluția nr. 705/P/2003

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289

C. pen.

Ulterior, același parchet a

mai soluționat o plângere a petentului Popa Virgil care viza tergiversarea

cercetărilor penale în dosarul nr. 705/P/2003, dispunând respingerea ca

întemeiată a acesteia prin rezoluția nr. 289/VIII/I/2004.

Petentul nu a formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București așa cum prevăd dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen.

Potrivit acestor dispoziții

plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori

efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul

parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă

curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanța căreia i-ar

reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din analiza acestor

dispoziții rezultă că, în mod obligatoriu, petentul trebuia să facă plângere

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de un procuror

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la Procurorul general de

pe lângă Curtea de Apel București și, abia după aceea, în situația în care era

nemulțumit se putea adresa instanței de judecată competentă.

Cum această etapă,

obligatorie, nu a fost parcursă înainte ca petiționarul să se adreseze cu

plângere la instanța de judecată, este evident că au fost încălcate

dispozițiile procedurale referitoare la sesizarea instanței, care, potrivit art.

197 alin. (2) C. proc. pen., sunt prevăzute totdeauna sub sancțiunea nulității,

ce nu poate fi înlăturată în nici un mod.

Ca urmare, Curtea consideră

că prima instanță, respingând plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă, a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței penale nr. 49 din 6

mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie.

Obligă petiționarul să

plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare și intimatului

T.I. suma de 200 lei (2.000.000 lei), cu același titlu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iulie 2005.