ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4279/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2236 din 27 august 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, plângerea petentului P.V. Prin decizia penală nr. 325/ R din 14 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost admis recursul declarat de partea vătămată P.V., a fost casată sentința penală nr. 2236/2004 și încheierea nr. 1937/2004 a Judecătoriei sectorului 4 București și rejudecând a fost admisă excepția de necompetență după calitatea persoanei dispunându-se rejudecarea cauzei de Curtea de Apel București care este instanța competentă.

Prin decizia penală nr. 49 din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 889/2005, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, plângerea formulată de petentul P.V., împotriva rezoluției procurorului nr. 705/P/2003 de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Curtea de Apel București a reținut că petentul nu a respectat dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu a făcut plângere la procurorul ierarhic superior. Împotriva acestei decizii a formulat recurs, petentul P.V. care a reluat motivele invocate în plângerea vizând subcomisarul de poliție de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și a precizat că a formulat mai multe plângeri la diferite organe.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea consideră că sentința pronunțată este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat. Petentul P.V. a funcționat în calitate de paznic la SC A.G. București și, în anul 2000 i s-au efectuat la locul de muncă mai multe controale din partea unor echipaje a Secției 14 Poliție, respectiv de intimatul T.I. care îndeplinea funcția de subcomisar de poliție, șef birou Secția 19 Poliție, funcție care este prevăzută în cadrul formațiunilor desemnate la organe de cercetare ale poliției judiciare. Controalele efectuate au constatat unele nereguli care au fost consemnate în procese-verbale de contravenție care au stat la baza ridicării autorizației de liberă practică a funcției de paznic pe care o deținea P.V.

P.V. a contestat la instanțele civile respectivele procese verbale și a formulat plângere penală împotriva intimatului. Plângerile penale formulate de petent împotriva intimatului T.I. au fost soluționate prin rezoluția nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. Ulterior, același parchet a mai soluționat o plângere a petentului Popa Virgil care viza tergiversarea cercetărilor penale în dosarul nr. 705/P/2003, dispunând respingerea ca întemeiată a acesteia prin rezoluția nr. 289/VIII/I/2004.

Petentul nu a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București așa cum prevăd dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din analiza acestor dispoziții rezultă că, în mod obligatoriu, petentul trebuia să facă plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel București și, abia după aceea, în situația în care era nemulțumit se putea adresa instanței de judecată competentă.

Cum această etapă, obligatorie, nu a fost parcursă înainte ca petiționarul să se adreseze cu plângere la instanța de judecată, este evident că au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare la sesizarea instanței, care, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt prevăzute totdeauna sub sancțiunea nulității, ce nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ca urmare, Curtea consideră că prima instanță, respingând plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat ca fiind nefondat. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței penale nr. 49 din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă petiționarul să plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare și intimatului T.I. suma de 200 lei (2.000.000 lei), cu același titlu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2005.