ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2941/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta T.F., cetățean

turc, cu domiciliul în Turcia, și reședința aleasă în România, a formulat

acțiune la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, înregistrată sub nr. 1986 din 6 iulie 2004, și a solicitat ca în contradictoriu

cu pârâtul Autoritatea pentru Străini - Biroul Călărași, să se anuleze

dispoziția de părăsire a teritoriului României și de interdicție de intrare în

România, pentru o perioadă de un an, dispoziție emisă cu actul nr. 3567762 din

29 iunie 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că prelungirea șederii sale în România după expirarea

termenului legal, are la bază motive obiective, fiind probleme de sănătate și

de situația nașterii la 19 aprilie 2004, a celui de-al treilea copil, astfel că

măsura dispusă de pârâtă este nelegală.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2279 din 20 octombrie

2004, a admis în parte acțiunea și a anulat parțial dispoziția nr. 3567762 din

29 iunie 2004, cu privire la interdicția de intrare în România, pentru o

perioadă de un an.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat că dreptul de apreciere acordat prin

lege, pârâtei, privind interzicerea intrării în România, trebuie să aibă la

bază o analiză obiectivă, că în raport cu această reglementare și actele

medicale depuse de reclamantă, nu erau motive care să conducă la această

măsură.

Împotriva sentinței nr. 2279/2004

a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și

Internelor, criticând hotărârea, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că intrarea

în România a reclamantei s-a făcut cu respectarea procedurilor legale, după cum

și șederea acesteia a fost în concordanță cu legea din România.

Potrivit art. 79 din O.U.G. nr.

194/2002, împotriva străinilor a căror ședere în România a devenit ilegală ori

al căror drept de ședere a fost revocat în condițiile acestei ordonanțe, precum

și împotriva străinilor cu privire la care s-a stabilit că au intrat ilegal în

România, autoritățile competente pot lua măsura îndepărtării sau pot dispune

interzicerea intrării în România, pentru o perioadă determinată.

Din analiza acestor

prevederi rezultă că aceste măsuri pot fi luate ca urmare a unei analize

obiective, și nu arbitrare, ori sub acest aspect, instanța de fond a reținut în

mod judicios că reclamanta-intimată a avut motive temeinic justificate când a

întârziat după perioada de 6 februarie 2004, atât personale, dar și ale

familiei. Trebuie remarcată și poziția de a informa autoritatea competentă

despre continuarea șederii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că instanța de fond, printr-o analiză completă și judicios

efectuată, a pronunțat o sentință legală, astfel că pe cale de consecință,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini

împotriva sentinței civile nr. 2279 din 20 octombrie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.