ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4888/2005

Decizia

nr. 4888

Dosar nr. 12006/2004

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 mai

2003, la Judecătoria Botoșani, reclamantul L.G. a chemat în judecată pârâta I.M.

solicitând ca aceasta să fie obligată să lase reclamantului în deplină

proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 970 mp

(compusă

din două parcele) situate în intravilanul satului Oneaga, comuna Cristești și

de asemenea, să fie obligată pârâta să-și ridice gardul din scândură amplasat

pe una din loturile terenului revendicat.

Soluționând litigiul, Judecătoria

Botoșani, prin sentința civilă nr. 5766 din 30 octombrie 2003, a admis acțiunea

așa cum a fost formulată, cu motivarea că reclamantul a dovedit că este

proprietarul terenului revendicat, teren aflat în posesia pârâtei.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă,

prin decizia nr. 692 din 18 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtă, cu aceeași motivare dezvoltată și în hotărârea pronunțată de prima

instanță.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta I.M., susținând că actul juridic dedus judecății a fost

interpretat greșit și că instanța nu a verificat legalitatea actului de

proprietate invocat de reclamant.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Depunând la dosar titlul de proprietate

emis la 19 decembrie 1995, în temeiul Legii nr. 18/1991, și contractul de

vânzare și donație autentificat la 8 martie 1996 (filele 5-13 din dosarul

primei instanțe), reclamantul a dovedit că este proprietarul terenului aflat în

litigiu.

Raportul de expertiză întocmit în timpul

soluționării procesului în primă instanță (filele 26-53 și 59), confirmă atât

dreptul de proprietate al reclamantului cât și folosirea efectivă de către

pârâtă a suprafeței de teren de 970 mp.

În apărare, pârâta a depus la dosar un

înscris sub semnătură privată întocmit la 15 februarie 1992, în cuprinsul

căreia se face vorbire că B.L.P. vinde pârâtei și soțului acesteia o suprafață

de 0,91 ha teren intravilan, fără a se preciza numărul parcelei ori tarlalei,

pentru a se stabili cu precizie amplasamentul respectivului teren. De asemenea,

pârâta a mai depus încă un înscris sub semnătură privată întocmit la 8 martie

1993, prin care H.V. pretinde că, în calitate de moștenitor al P.B.L., vinde

pârâtei și soțului acesteia suprafața de 0,91 ha teren.

Cele două înscrisuri sub semnătură privată

depuse de pârâtă (filele 28-29) nu constituie, potrivit dispozițiilor legale,

titlu de proprietate, așa încât, cu deplin temei legal, instanțele, în baza

art. 480 C. civ., au admis acțiunea în revendicare.

Instanța de apel, prin decizia atacată cu

recurs, nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a

lăsat neverificată legalitatea actelor depuse de reclamant, cum pretinde, fără

temei, recurenta. În consecință, va fi respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta I.M. împotriva deciziei nr. 692 din 18 martie 2004 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

iunie 2005.