ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 357 din 29 mai 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat de M.I., împotriva sentinței nr. 23 din 20 martie 2003, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Mehedinți. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Conturi a reținut că prin sentința nr. 23/2003, M.I. a fost obligat să plătească la bugetul de stat, suma de 5.000.000 lei, cu titlu de amendă, în cuantum de 500.000 lei pe zi, conform art. 128 din Legea nr. 94/1992, modificată și republicată, aferentă perioadei 21 ianuarie 2003 - 31 ianuarie 2003. S-a arătat că prin procesul-verbal de constatare din 30 ianuarie 2003, încheiat de controlorii Curții de Conturi, în conformitate cu art. 4 alin. (2) și art. 129 din Legea nr. 129/1992, s-a constatat că M.I., în calitate de asociat și administrator la SC A.P.P.

SRL, a refuzat în mod repetat să pună la dispoziția organului de control, documentele și informațiile solicitate prin scrisoarea nr. 27 din 15 ianuarie 2003. În recursul jurisdicțional declarat împotriva acestei prime sentințe, M.I. a arătat că amenda ce i-a fost aplicată, trebuia anulată, întrucât SC A.P.P. SRL este o societate cu capital integral privat și astfel, nesupusă controlului jurisdicției Curții de Conturi. Recursul jurisdicțional a fost respins ca nefondat, în temeiul prevederilor art. 19 lit. c) din Legea Curții de Conturi, potrivit cu care această curte poate hotărî efectuarea de controale și la alte persoane juridice, decât cele menționate în art. 18, respectiv și la cele cu capital integral privat, care nu își îndeplinesc obligațiile financiare către stat, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanții instituțiilor competente în domeniul supus controlului.

Cum din probele dosarului a rezultat neîndoios și împrejurarea că au fost epuizate toate căile legale, pentru a-l înștiința pe M.I. de controlul ce urma să fie făcut, însă acesta a refuzat să permită accesul organelor competente a efectua controlul, s-a apreciat că amenda a fost în mod legal aplicată. Și împotriva acestei decizii, în termen legal și în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992, modificată și republicată, a declarat recurs, M.I., criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, în dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a arătat că în mod eronat și contrar concluziilor orale ale Procurorului financiar, Curtea de Conturi a reținut că sancționarea sa cu amendă a fost corectă și legală, fiind reținută și împrejurarea că recurentul a violat corespondența conținând avizul de control al Camerei de Conturi Mehedinți, retransmisă, ceea ce, însă, nu corespunde realității.

Recurentul a mai susținut că scrisorile nr. 2444 din 31 martie 2003 și nr. 320 din 31 ianuarie 2003, prin care Administrația Finanțelor Publice Mehedinți și Inspecția Muncii au comunicat refuzul său de a colabora cu aceste organisme, sunt probe prefabricate și drept urmare, în mod greșit Curtea de Conturi le-a avut în vedere la luarea și respectiv, motivarea deciziei pronunțate. Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile legale incidente în cauză, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., instanța reține că recursul de față este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerațiuni: Curtea de Conturi a făcut în mod judicios în cauză, aplicarea prevederilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost ea modificată și republicată și potrivit cu care Curtea de Conturi are în mod legal competența de a exercita control la societățile cu capital integral privat, astfel cum este și cazul SC A.P.P.

SRL. În acest context, Curtea de Conturi a analizat și coroborat toate probele existente în dosar, reținând în mod just, astfel după cum apreciază Înalta Curte, că s-au efectuat numeroase încercări de a înștiința societatea în cauză, despre controlul ce urma a fi efectuat, plicurile returnate fiind, de altfel, depuse la dosar. Nefondată este și susținerea recurentului referitoare la așa zisele probe prefabricate. Adresele la care se face referire, sunt depuse la dosarul de fond și reprezintă informațiile comunicate de către D.G.F.M. Mehedinți și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - Inspecția Muncii, la solicitarea Camerei de Conturi, purtând semnătura persoanelor împuternicite, ca și ștampila instituției.

Nici un element din conținutul acestor adrese nu este de natură a susține opinia recurentului în sensul că aceste documente, ce au fost, de altfel, solicitate de către o autoritate publică, ar fi „prefabricate”. În fine, nici critica potrivit căreia Curtea de Conturi ar fi trebuit să primească concluziile orale ale Procurorului financiar, nu este fondată, câtă vreme opinia exprimată de procurorul financiar, din punct de vedere legal, nu are și nici nu ar putea avea, pentru completul de judecată, caracter obligatoriu. Pentru toate cele sus arătate, recursul de față fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I. împotriva deciziei nr. 357 din 29 mai 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.