ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 357 din 29

mai 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul

jurisdicțional formulat de M.I., împotriva sentinței nr. 23 din 20 martie 2003,

pronunțată de Colegiul jurisdicțional Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Conturi a reținut că prin sentința nr. 23/2003, M.I. a fost obligat

să plătească la bugetul de stat, suma de 5.000.000 lei, cu titlu de amendă, în

cuantum de 500.000 lei pe zi, conform art. 128 din Legea nr. 94/1992,

modificată și republicată, aferentă perioadei 21 ianuarie 2003 - 31 ianuarie

încheiat de controlorii Curții de Conturi, în conformitate cu art. 4 alin. (2)

și art. 129 din Legea nr. 129/1992, s-a constatat că M.I., în calitate de

asociat și administrator la SC A.P.P. SRL, a refuzat în mod repetat să pună la

dispoziția organului de control, documentele și informațiile solicitate prin

scrisoarea nr. 27 din 15 ianuarie 2003.

În recursul jurisdicțional

declarat împotriva acestei prime sentințe, M.I. a arătat că amenda ce i-a fost

aplicată, trebuia anulată, întrucât SC A.P.P. SRL este o societate cu capital

integral privat și astfel, nesupusă controlului jurisdicției Curții de Conturi.

Recursul jurisdicțional a

fost respins ca nefondat, în temeiul prevederilor art. 19 lit. c) din Legea

Curții de Conturi, potrivit cu care această curte poate hotărî efectuarea de

controale și la alte persoane juridice, decât cele menționate în art. 18, respectiv

și la cele cu capital integral privat, care nu își îndeplinesc obligațiile

financiare către stat, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanții

instituțiilor competente în domeniul supus controlului.

Cum din probele dosarului a

rezultat neîndoios și împrejurarea că au fost epuizate toate căile legale,

pentru a-l înștiința pe M.I. de controlul ce urma să fie făcut, însă acesta a

refuzat să permită accesul organelor competente a efectua controlul, s-a

apreciat că amenda a fost în mod legal aplicată.

Și împotriva acestei

decizii, în termen legal și în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992,

modificată și republicată, a declarat recurs, M.I., criticând decizia pentru

nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în dezvoltarea motivului

de recurs, recurentul a arătat că în mod eronat și contrar concluziilor orale

ale Procurorului financiar, Curtea de Conturi a reținut că sancționarea sa cu

amendă a fost corectă și legală, fiind reținută și împrejurarea că recurentul a

violat corespondența conținând avizul de control al Camerei de Conturi

Mehedinți, retransmisă, ceea ce, însă, nu corespunde realității.

Recurentul a mai susținut că

scrisorile nr. 2444 din 31 martie 2003 și nr. 320 din 31 ianuarie 2003, prin

care Administrația Finanțelor Publice Mehedinți și Inspecția Muncii au

comunicat refuzul său de a colabora cu aceste organisme, sunt probe

prefabricate și drept urmare, în mod greșit Curtea de Conturi le-a avut în

vedere la luarea și respectiv, motivarea deciziei pronunțate.

Examinând decizia atacată,

prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile legale incidente în

cauză, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., instanța reține că

recursul de față este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerațiuni:

Curtea de Conturi a făcut în

mod judicios în cauză, aplicarea prevederilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992,

astfel cum a fost ea modificată și republicată și potrivit cu care Curtea de

Conturi are în mod legal competența de a exercita control la societățile cu

capital integral privat, astfel cum este și cazul SC A.P.P. SRL. În acest

context, Curtea de Conturi a analizat și coroborat toate probele existente în

dosar, reținând în mod just, astfel după cum apreciază Înalta Curte, că s-au

efectuat numeroase încercări de a înștiința societatea în cauză, despre

controlul ce urma a fi efectuat, plicurile returnate fiind, de altfel, depuse

la dosar.

Nefondată este și susținerea

recurentului referitoare la așa zisele probe prefabricate. Adresele la care se

face referire, sunt depuse la dosarul de fond și reprezintă informațiile

comunicate de către D.G.F.M. Mehedinți și de Ministerul Muncii și Solidarității

Sociale - Inspecția Muncii, la solicitarea Camerei de Conturi, purtând

semnătura persoanelor împuternicite, ca și ștampila instituției.

Nici un element din

conținutul acestor adrese nu este de natură a susține opinia recurentului în

sensul că aceste documente, ce au fost, de altfel, solicitate de către o

autoritate publică, ar fi „prefabricate”.

În fine, nici critica

potrivit căreia Curtea de Conturi ar fi trebuit să primească concluziile orale

ale Procurorului financiar, nu este fondată, câtă vreme opinia exprimată de procurorul

financiar, din punct de vedere legal, nu are și nici nu ar putea avea, pentru

completul de judecată, caracter obligatoriu.

Pentru toate cele sus

arătate, recursul de față fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate

cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.I. împotriva deciziei nr. 357 din 29 mai 2003, a secției jurisdicționale a

Curții de Conturi, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.