ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicțional al

Curții de Conturi, prin sentința nr. 9 din 10 februarie 2003, a admis cererea

Secției de Control Financiar Ulterior nr. 14415/2002 și a pus în aplicare

procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002 și a penalizat intimata SC U.

SA, cu amendă de 500.000 lei pe zi întârziere, începând cu data scadentă, 12

septembrie 2002 și până la îndeplinirea obligației de la art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992, republicată. A dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor

mobile, imobile și a oricăror venituri ale intimatei SC U. SA, în limita

amenzii civile stabilite, respectiv în sumă de 72.500.000 lei, calculată pe

perioada 12 septembrie 2002 - 10 februarie 2003 (data pronunțării) și în

continuare, până la îndeplinirea obligației din procesul-verbal nr. 47091 din

26 septembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că SC U. SA nu a pus la dispoziția Curții de Conturi, documentele

referitoare la evidența contabilă, încasarea și virarea pe destinațiile legale

ale sumelor încasate în contul creanțelor externe provenite din activitatea de

comerț exterior și cooperare economică internațională existentă în sold la 31

decembrie 1989, deși acestea au fost solicitate în mod repetat, în perioada 3 -

5 septembrie 2002, iar prin adresa nr. 14155 din 9 septembrie 2002, i s-au

solicitat următoarele documente:

- bilanțurile anuale

contabile și balanțele de verificare (sintetice și analitice), încheiate în

perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002;

- fișele de cont pentru

clienții externi, întocmite în perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002;

- documentele de plată și

extrasele de cont din care să rezulte sumele virate la bugetul de stat, ca

urmare a recuperării creanțelor externe ale României, conform Legii nr. 29/1994

și Legii nr. 81/1999, a datoriei publice.

Față de refuzul SC U. SA, de

a pune la dispoziția echipei de control, documentele solicitate, refuz exprimat

prin adresa nr. 341 din 4 septembrie 2002, s-a constatat că potrivit art. 129

din Legea nr. 94/1992, republicată, au fost încălcate obligațiile prevăzute la

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 și s-a aplicat o penalizare de 500.000

lei, pentru fiecare zi de întârziere. S-a reținut competența în exercitarea

funcției de control a Curții, prevăzută de art. 16 și art. 17 lit. c) din Legea

nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de formare și de administrare și

întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,

precum și a atribuției de control a modului de formare și gestionare a datoriei

publice și situației garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și

externe.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs jurisdicțional, SC U. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct.

8, 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

recurenta a susținut, în esență, că față de dispozițiile art. 128 și 129 din

Legea nr. 94/1992, controlorii financiari nu aveau competența să stabilească și

să constate o abatere în sarcina SC U. SA, deoarece aceasta este o societate

comercială cu capital privat și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 4

alin. (2) din aceiași lege, deoarece nu face parte din categoria persoanelor

juridice supuse controlului Curții de Conturi sau jurisdicției acesteia.

A mai susținut că

prevederile art. 18 și 19 din Legea nr. 94/1992 arată în mod limitat subiecții

supuși controlului Curții de Conturi și că este evidentă lipsa competenței

materiale a acestei instituții în efectuarea controlului, deoarece textul de

lege este imperativ și nu lasă loc de interpretări, fapt pentru care

procesul-verbal de constatare este lovit de nulitate absolută, solicitând

anularea acestuia.

Prin decizia nr. 344 din 23

mai 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul

jurisdicțional formulat de SC U. SA împotriva sentinței nr. 9 din 10 februarie

2003, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi a României.

Pentru a hotărî astfel,

secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut, în esență, că abaterea

constatată de organul de control, prin procesul-verbal nr. 47091 din 26

septembrie 2002, este legală și temeinică, iar amenda aplicată corespunde

dispozițiilor legale prevăzute la art. 128 și 129 din Legea nr. 94/1992.

S-a mai reținut că

prevederile legale menționate anterior fac dovada deplină că SC U. SA, chiar

dacă este o societate cu capital integral privat, intră sub incidența art. 4

alin. (2) din aceiași lege și că, Curtea de Conturi este instituția supremă de

control financiar ulterior extern care are acces neîngrădit la acte,

documentații și informații necesare exercitării unui control, oricare ar fi

persoanele juridice sau fizice deținătoare.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, SC U. SA.

În motivare, recurenta a

invocat excepția lipsei capacității procesuale active, a competenței materiale

și neregularitatea învestirii Curții de Conturi, în efectuarea controlului la

SC U. SA, arătând că această societate este cu capital privat și că

dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 94/1992, prevăd expres subiecții

supuși controlului Curții de Conturi.

A mai susținut că secția

jurisdicțională nu a răspuns tuturor motivelor de recurs învederate de

recurentă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul

că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii și că hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal.

Recurenta a mai precizat că

SC U. SA este o societate comercială cu capital integral privat și nu intră sub

incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, deoarece nu

face parte din categoria persoanelor juridice supuse controlului Curții de

Conturi sau jurisdicției acesteia, astfel că procesul-verbal de constatare a

fost încheiat de persoane fără competențe în această materie.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 94/1992: „toate persoanele juridice și fizice supuse controlului

sau jurisdicției Curții de Conturi, sunt obligate să-i transmită actele,

documentele și informațiile solicitate, la termenele stabilite de Curte și să-i

asigure accesul în sediile lor, dacă aceasta hotărăște efectuarea controlului

sau cercetarea la fața locului”.

Încălcarea obligațiilor

arătate anterior constituie abatere și se sancționează conform prevederilor

art. 128 din Legea nr. 94/1992, cu 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În cauză, SC U. SA i s-a

întocmit procesul-verbal de constatare a abaterii prevăzută de art. 128 din

Legea nr. 94/1992, republicată, înregistrat sub nr. 47091 din 26 septembrie

2002 și întocmit de Secția de Control Ulterior a Curții de Conturi - Divizia

controlului contului de execuție a bugetului de stat, datoriei publice

creanțelor statului și activității bancare din cadrul Curții de Conturi,

întrucât nu a pus la dispoziția echipei de control, documentele referitoare la

evidența contabilă, încasarea și virarea pe destinațiile legale a sumelor

încasate în contul creanțelor externe, provenite din activitatea de comerț

exterior și cooperare economică internațională existentă în sold la 31

decembrie 1989, deși acestea au fost solicitate în mod repetat în perioada 3 -

5 septembrie 2002.

Solicitarea SC U. SA, de a

transmite documentele, s-a făcut în exercitarea funcției de control a Curții,

prevăzută la art. 16 din Legea nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de

formare de administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului

și ale sectorului public, precum și a atribuției de la art. 17 lit. c) din

aceiași lege, și anume, „atribuției de control a modului de formare și

gestionare a datoriei publice și situației garanțiilor guvernamentale pentru

credite interne și externe”.

În considerarea acestor

funcții de control, Plenul Curții de Conturi a adoptat hotărârea nr. 102 din 29

august 2002, prin care a decis verificarea modului de respectare a

dispozițiilor legale referitoare la urmărirea, încasarea și verificarea pe

destinațiile legale a sumelor provenite din creanțele externe ale României, la

societățile comerciale care au derulat activități de export, înainte și după

anul 1989, SC U. SA figurând printre societățile comerciale supuse verificării.

Necesitatea verificării

documentelor recurentei, care privesc creanțele externe provenite din

activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, a

rezultat și din Nota anexă la hotărârea Plenului Curții nr. 102/2002, din care

rezultă că la bugetul statului figurează nerecuperate și nevirate, creanțe

externe în valoare de 2.239,6 milioane dolari SUA și 955,9 milioane ruble

transferabile.

Chiar dacă SC U. SA este

societate comercială cu capital integral privat, iar privatizarea sa a fost

realizată în condițiile unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 265

din 31 ianuarie 1997, controlul efectuat de Curtea de Conturi a fost legal,

întrucât acțiunea de control a avut temei legal, în condițiile în care înainte

de 1989, activitatea de comerț exterior era creditată de stat, iar

regularizarea cu statul având loc la încasarea drepturilor valutare. Cu atât

mai mult, nu poate fi reținută motivarea recurentei, ca fiind nelegală

efectuarea controlului, întrucât acesta a avut ca obiectiv, perioada până la

privatizare, prin contractul menționat anterior.

Solicitarea de documente și

după data privatizării nu înseamnă extinderea controlului, în condițiile în

care societatea privată are vocația de subiect al controlului, potrivit art. 19

lit. c) din Legea nr. 94/1992, pentru obligații financiare către stat,

provenite din creanțe externe neregularizate cu statul.

Totodată, din Nota

Ministerului Finanțelor Publice transmisă Parlamentului, cu adresa nr. 241558

din 18 martie 2002 și din adresa nr. 243596/2002, transmisă Curții de Conturi,

rezultă că recurenta a încasat și după data privatizării, creanțe externe

provenite din activități de comerț exterior și cooperare economică

internațională derulată înainte și după 1989, și anume, pe relația Siria, suma

de 10.155.880 dolari SUA și a negociat în afara cadrului legal, suma de 627.00

dolari SUA.

Împrejurarea că recurentei i

se cuveneau sau nu, creanțele respective, nu putea fi stabilită decât pe baza

constatărilor controlorilor financiari, prin proces-verbal de constatare,

valorificat sau nu, prin act de sesizare, după caz.

În condițiile date, în mod

justificat s-a reținut competența de soluționare, în favoarea Colegiului

jurisdicțional și legalitatea controlului.

Cât privește excepția

nelegalității sesizării direct prin proces-verbal de constatare a abaterii, ea

nu poate fi primită, întrucât art. 129 din Legea nr. 94/1992, stabilește, pe de

o parte, că abaterile prevăzute la art. 127 și 128, se constată de controlorii

financiari, iar pe de altă parte, că amenda se stabilește de Colegiul

jurisdicțional.

În consecință, având în

vedere că instanța nu a fost învestită prin act de sesizare al Procurorului

financiar sau completului, conform art. 37 alin. (1) și art. 31 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992, pentru a judeca și hotărî conform art. 40 din lege, cu

privire la pagube cauzate prin abateri care au caracter financiar, ca rezultat

al neîndeplinirii obligațiilor de la art. 19 lit. c), competența de a judeca și

hotărî cu privire la plata amenzii, conform art. 129, îi aparține, potrivit

art. 45 teza a II-a din legea precizată anterior, unde se stipulează: „Colegiul

jurisdicțional al Curții judecă și alte cauze, care nu sunt în competența

celorlalte colegii”.

Față de considerentele

menționate, Curtea apreciază că neîndeplinirea obligației prevăzută la art. 4

alin. (2), de către recurentă și netransmiterea documentelor solicitate, în mod

corect s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 47091/2002, aplicarea amenzii

civile prevăzută la art. 128 din lege, în cuantum de 500.000 lei, pe zi de

întârziere pe perioada de la data scadentă, 12 septembrie 2002 și până la

îndeplinirea obligației.

Nici critica vizând

nemotivarea hotărârii atacate, nu poate fi primită, instanța precizând, conform

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au dus la

formarea convingerii, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările

făcute.

Probele de la dosarul cauzei

nu fac dovada că recurenta ar fi prezentat documentele solicitate în temeiul

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, prin adresa nr. 14155/2002, astfel că

abaterea constatată prin procesul-verbal nr. 47091/2002, este temeinică și

legală.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC U. SA, împotriva deciziei nr. 344 din data de 23 mai 2003, a secției

jurisdicționale a Curții de Conturi, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.