ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, prin sentința nr. 9 din 10 februarie 2003, a admis cererea Secției de Control Financiar Ulterior nr. 14415/2002 și a pus în aplicare procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002 și a penalizat intimata SC U. SA, cu amendă de 500.000 lei pe zi întârziere, începând cu data scadentă, 12 septembrie 2002 și până la îndeplinirea obligației de la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată.

A dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile, imobile și a oricăror venituri ale intimatei SC U. SA, în limita amenzii civile stabilite, respectiv în sumă de 72.500.000 lei, calculată pe perioada 12 septembrie 2002 - 10 februarie 2003 (data pronunțării) și în continuare, până la îndeplinirea obligației din procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că SC U. SA nu a pus la dispoziția Curții de Conturi, documentele referitoare la evidența contabilă, încasarea și virarea pe destinațiile legale ale sumelor încasate în contul creanțelor externe provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională existentă în sold la 31 decembrie 1989, deși acestea au fost solicitate în mod repetat, în perioada 3 - 5 septembrie 2002, iar prin adresa nr. 14155 din 9 septembrie 2002, i s-au solicitat următoarele documente: - bilanțurile anuale contabile și balanțele de verificare (sintetice și analitice), încheiate în perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002; - fișele de cont pentru clienții externi, întocmite în perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002; - documentele de plată și extrasele de cont din care să rezulte sumele virate la bugetul de stat, ca urmare a recuperării creanțelor externe ale României, conform Legii nr. 29/1994 și Legii nr. 81/1999, a datoriei publice.

Față de refuzul SC U. SA, de a pune la dispoziția echipei de control, documentele solicitate, refuz exprimat prin adresa nr. 341 din 4 septembrie 2002, s-a constatat că potrivit art. 129 din Legea nr. 94/1992, republicată, au fost încălcate obligațiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 și s-a aplicat o penalizare de 500.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere. S-a reținut competența în exercitarea funcției de control a Curții, prevăzută de art. 16 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de formare și de administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și a atribuției de control a modului de formare și gestionare a datoriei publice și situației garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, SC U. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că față de dispozițiile art. 128 și 129 din Legea nr. 94/1992, controlorii financiari nu aveau competența să stabilească și să constate o abatere în sarcina SC U. SA, deoarece aceasta este o societate comercială cu capital privat și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din aceiași lege, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice supuse controlului Curții de Conturi sau jurisdicției acesteia.

A mai susținut că prevederile art. 18 și 19 din Legea nr. 94/1992 arată în mod limitat subiecții supuși controlului Curții de Conturi și că este evidentă lipsa competenței materiale a acestei instituții în efectuarea controlului, deoarece textul de lege este imperativ și nu lasă loc de interpretări, fapt pentru care procesul-verbal de constatare este lovit de nulitate absolută, solicitând anularea acestuia. Prin decizia nr. 344 din 23 mai 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat de SC U. SA împotriva sentinței nr. 9 din 10 februarie 2003, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi a României. Pentru a hotărî astfel, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut, în esență, că abaterea constatată de organul de control, prin procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002, este legală și temeinică, iar amenda aplicată corespunde dispozițiilor legale prevăzute la art. 128 și 129 din Legea nr. 94/1992.

S-a mai reținut că prevederile legale menționate anterior fac dovada deplină că SC U. SA, chiar dacă este o societate cu capital integral privat, intră sub incidența art. 4 alin. (2) din aceiași lege și că, Curtea de Conturi este instituția supremă de control financiar ulterior extern care are acces neîngrădit la acte, documentații și informații necesare exercitării unui control, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deținătoare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, SC U. SA. În motivare, recurenta a invocat excepția lipsei capacității procesuale active, a competenței materiale și neregularitatea învestirii Curții de Conturi, în efectuarea controlului la SC U. SA, arătând că această societate este cu capital privat și că dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 94/1992, prevăd expres subiecții supuși controlului Curții de Conturi.

A mai susținut că secția jurisdicțională nu a răspuns tuturor motivelor de recurs învederate de recurentă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. Recurenta a mai precizat că SC U. SA este o societate comercială cu capital integral privat și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice supuse controlului Curții de Conturi sau jurisdicției acesteia, astfel că procesul-verbal de constatare a fost încheiat de persoane fără competențe în această materie.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992: „toate persoanele juridice și fizice supuse controlului sau jurisdicției Curții de Conturi, sunt obligate să-i transmită actele, documentele și informațiile solicitate, la termenele stabilite de Curte și să-i asigure accesul în sediile lor, dacă aceasta hotărăște efectuarea controlului sau cercetarea la fața locului”. Încălcarea obligațiilor arătate anterior constituie abatere și se sancționează conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 94/1992, cu 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În cauză, SC U. SA i s-a întocmit procesul-verbal de constatare a abaterii prevăzută de art. 128 din Legea nr. 94/1992, republicată, înregistrat sub nr. 47091 din 26 septembrie 2002 și întocmit de Secția de Control Ulterior a Curții de Conturi - Divizia controlului contului de execuție a bugetului de stat, datoriei publice creanțelor statului și activității bancare din cadrul Curții de Conturi, întrucât nu a pus la dispoziția echipei de control, documentele referitoare la evidența contabilă, încasarea și virarea pe destinațiile legale a sumelor încasate în contul creanțelor externe, provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională existentă în sold la 31 decembrie 1989, deși acestea au fost solicitate în mod repetat în perioada 3 - 5 septembrie 2002. Solicitarea SC U. SA, de a transmite documentele, s-a făcut în exercitarea funcției de control a Curții, prevăzută la art. 16 din Legea nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de formare de administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și a atribuției de la art. 17 lit. c) din aceiași lege, și anume, „atribuției de control a modului de formare și gestionare a datoriei publice și situației garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe”.

În considerarea acestor funcții de control, Plenul Curții de Conturi a adoptat hotărârea nr. 102 din 29 august 2002, prin care a decis verificarea modului de respectare a dispozițiilor legale referitoare la urmărirea, încasarea și verificarea pe destinațiile legale a sumelor provenite din creanțele externe ale României, la societățile comerciale care au derulat activități de export, înainte și după anul 1989, SC U. SA figurând printre societățile comerciale supuse verificării. Necesitatea verificării documentelor recurentei, care privesc creanțele externe provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, a rezultat și din Nota anexă la hotărârea Plenului Curții nr. 102/2002, din care rezultă că la bugetul statului figurează nerecuperate și nevirate, creanțe externe în valoare de 2.239,6 milioane dolari SUA și 955,9 milioane ruble transferabile.

Chiar dacă SC U. SA este societate comercială cu capital integral privat, iar privatizarea sa a fost realizată în condițiile unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 265 din 31 ianuarie 1997, controlul efectuat de Curtea de Conturi a fost legal, întrucât acțiunea de control a avut temei legal, în condițiile în care înainte de 1989, activitatea de comerț exterior era creditată de stat, iar regularizarea cu statul având loc la încasarea drepturilor valutare. Cu atât mai mult, nu poate fi reținută motivarea recurentei, ca fiind nelegală efectuarea controlului, întrucât acesta a avut ca obiectiv, perioada până la privatizare, prin contractul menționat anterior.

Solicitarea de documente și după data privatizării nu înseamnă extinderea controlului, în condițiile în care societatea privată are vocația de subiect al controlului, potrivit art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, pentru obligații financiare către stat, provenite din creanțe externe neregularizate cu statul. Totodată, din Nota Ministerului Finanțelor Publice transmisă Parlamentului, cu adresa nr. 241558 din 18 martie 2002 și din adresa nr. 243596/2002, transmisă Curții de Conturi, rezultă că recurenta a încasat și după data privatizării, creanțe externe provenite din activități de comerț exterior și cooperare economică internațională derulată înainte și după 1989, și anume, pe relația Siria, suma de 10.155.880 dolari SUA și a negociat în afara cadrului legal, suma de 627.00 dolari SUA.

Împrejurarea că recurentei i se cuveneau sau nu, creanțele respective, nu putea fi stabilită decât pe baza constatărilor controlorilor financiari, prin proces-verbal de constatare, valorificat sau nu, prin act de sesizare, după caz. În condițiile date, în mod justificat s-a reținut competența de soluționare, în favoarea Colegiului jurisdicțional și legalitatea controlului. Cât privește excepția nelegalității sesizării direct prin proces-verbal de constatare a abaterii, ea nu poate fi primită, întrucât art. 129 din Legea nr. 94/1992, stabilește, pe de o parte, că abaterile prevăzute la art. 127 și 128, se constată de controlorii financiari, iar pe de altă parte, că amenda se stabilește de Colegiul jurisdicțional.

În consecință, având în vedere că instanța nu a fost învestită prin act de sesizare al Procurorului financiar sau completului, conform art. 37 alin. (1) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, pentru a judeca și hotărî conform art. 40 din lege, cu privire la pagube cauzate prin abateri care au caracter financiar, ca rezultat al neîndeplinirii obligațiilor de la art. 19 lit. c), competența de a judeca și hotărî cu privire la plata amenzii, conform art. 129, îi aparține, potrivit art. 45 teza a II-a din legea precizată anterior, unde se stipulează: „Colegiul jurisdicțional al Curții judecă și alte cauze, care nu sunt în competența celorlalte colegii”.

Față de considerentele menționate, Curtea apreciază că neîndeplinirea obligației prevăzută la art. 4 alin. (2), de către recurentă și netransmiterea documentelor solicitate, în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 47091/2002, aplicarea amenzii civile prevăzută la art. 128 din lege, în cuantum de 500.000 lei, pe zi de întârziere pe perioada de la data scadentă, 12 septembrie 2002 și până la îndeplinirea obligației. Nici critica vizând nemotivarea hotărârii atacate, nu poate fi primită, instanța precizând, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au dus la formarea convingerii, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările făcute. Probele de la dosarul cauzei nu fac dovada că recurenta ar fi prezentat documentele solicitate în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, prin adresa nr. 14155/2002, astfel că abaterea constatată prin procesul-verbal nr. 47091/2002, este temeinică și legală.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC U. SA, împotriva deciziei nr. 344 din data de 23 mai 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.