ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6791/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 537 din 9 decembrie 2003, Tribunalul Prahova i-a condamnat pe inculpații: - F.D.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzut de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (3) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. - P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (3) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată M.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 – art. 15 C. pen., art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpații au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 7.967.846 lei către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și în sumă de 4.369.704 lei către partea civilă C.A.S. a județului Prahova (pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești). S-a luat act că partea vătămată S.A. Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 800.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La data de 16 aprilie 2003, în timp ce se deplasa cu căruța pe o uliță a satului Stoenești, partea vătămată M.C.

a lovit cu biciul câinele inculpatului P.I. și a insultat-o pe soția inculpatului F.D.I. Aflând despre cele întâmplate și fiind sub influența unei puternice tulburări provocate de atitudinea părții vătămate, inculpații s-au deplasat după acesta la locuința martorei G.V.A. și l-au lovit cu pumnii și picioarele, precum și cu pietre. În urma agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie (certificat medico-legal nr. 771 din 7 mai 2003 al Serviciului medico-legal al județului Prahova).

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, acte medico-legale, declarațiile martorilor G.V.A., G.L., G.C., N.C., S.E., M.V., D.N.C., F.L.M., M.G.C., G.E., procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpaților care au avut o atitudine oscilantă, în timpul cercetării judecătorești susținând că partea vătămată a căzut din căruță. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 157 din 31 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpaților, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 700.000 lei din care câte 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Inculpații au solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepselor aplicate. Instanța de control judiciar a constatat că faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, iar individualizarea pedepselor aplicate s-a făcut în mod just, în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații F.D.I. și P.I., solicitând admiterea acestora, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Ploiești. S-a susținut că inculpatului F.D.I.

i s-a încălcat dreptul la apărare în calea de atac a apelului, neacordându-i-se termen pentru angajarea unui avocat ales. Cât privește pe inculpatul P.I., s-a învederat că acesta nu a intervenit decât pentru a despărți părțile implicate în conflict, împrejurare confirmată de însăși partea vătămată, fiind necesară administrarea de probe pentru a stabili situația de fapt. Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 1 , 21 C. proc. pen. Examinând recursurile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, dând încadrarea juridică legală și temeinică faptelor săvârșite de aceștia.

Chiar dacă partea vătămată M.C. a revenit la declarațiile inițiale, susținând că a fost agresată numai de inculpatul F.D.I., iar inculpatul P.I. a intervenit doar pentru aplanarea conflictului, iar apoi a afirmat că a căzut din căruță, provocându-și leziunile constatate de actul medico-legal, instanța de judecată a reținut în mod just că din ansamblul probelor administrate, declarațiile părții vătămate coroborate cu concluziile actelor medico-legale și declarațiile martorilor, rezultă participarea ambilor inculpați la lovirea victimei căreia i-au pus viața în primejdie prin leziunile traumatice cauzate. Martorul N.C. a declarat în mod constant că ambii inculpați au aplicat lovituri părții vătămate în timp ce se aflau în curtea martorei G.V.A.

și că l-a văzut pe inculpatul P.I. aruncând o piatră de formă lunguiață cu care ieșise din domiciliul sus-numitei. Același martor a declarat că inculpatul F.D.I. i-a cerut să-și schimbe declarația, împrejurare care lămurește atitudinea nuanțată în relatarea faptelor pe care au adoptat-o atât partea vătămată, cât și unii martori ai cauzei, în încercarea de a da curs rugăminților făptuitorilor de a-i absolvi de răspunderea penală. Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu este necesară readministrarea probelor întrucât cele administrate fac dovada faptelor săvârșite și a persoanelor participante, iar instanța de judecată a respectat dispozițiile legale privind modul de efectuare a cercetării judecătorești și de interpretare a materialului probator.

Cât privește asigurarea dreptului la apărare al inculpatului F.D.I., Curtea constată că instanța de apel a respectat prevederile art. 6, art. 171 și următoarele C. proc. pen. La primul termen de judecată al apelului din data de 2 februarie 2004, inculpații au lipsit, asistența juridică fiind asigurată prin prezența unui apărător din oficiu. Judecarea cauzei a fost amânată la cererea inculpaților de a-și angaja un avocat. La termenul următor de la 23 februarie 2004, inculpații au lipsit din nou, învederându-se că inculpatul F.D.I. este internat în spital la reumatologie cu un diagnostic de nevralgie umerală stângă, urmând a fi externat în 15 zile. Cauza s-a amânat la 10 martie 2004, termen la care au lipsit inculpații, de data aceasta P.I.

fiind cel internat în spital cu diagnosticul „ulcer duodenal în criză”. La termenul de judecată din 31 martie 2004, inculpații au lipsit, făcându-se precizarea că F.D.I. se află în spital, la exact aceeași secție și medic ca și inculpatul P.I., cu diagnosticul „sindrom ulceros”. Instanța de apel a asigurat dreptul la apărare al inculpaților, luând măsuri de desemnare a unui apărător din oficiu care a fost prezent la termenele de judecată din 10 martie și 31 martie 2004 și care a pus concluzii de admitere a apelurilor acestora. Deși la termenul de judecată din data de 2 februarie 2004, inculpații își anunțaseră intenția angajării unui apărător ales, ei nu și-au materializat-o și nici nu au mai formulat această cerere la un alt termen, prin urmare nu se poate imputa instanței de apel încălcarea dreptului lor la apărare.

Cu privire la citarea inculpaților, Curtea constată că aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 175 și următoarele C. proc. pen. Inculpații au fost citați la adresele de domiciliu, procedura fiind de fiecare dată îndeplinită prin primirea citațiilor fie de către destinatari, fie de soțiile acestora. Astfel, inculpatul F.D.I. a semnat personal procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele de judecată de la 23 februarie, 10 martie și 31 martie 2004, iar citațiile inculpatului P.I. au fost primite pentru termenul de judecată de la 2 februarie 2002 chiar de acesta, iar apoi de rudele acestuia, soția fiind cea care a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare la termenele de la 10 martie și 31 martie 2004. Instanța de apel a apreciat în mod just că nu se mai impune amânarea cauzei pentru citarea inculpaților, fiind evident că aceștia tergiversează soluționarea ei.

Inculpații s-au internat pe rând în spital, la același medic, suferind de aceeași maladie, exact cu o zi înaintea fiecărui termen de judecată. Ei au dat dovadă de rea credință, exercitându-și în mod abuziv drepturile procesuale, invocând diferite motive de amânare a judecății cauzei, dar neluând măsuri de angajare a unui avocat ales și recurgând la internarea în spital ca soluție de tergiversare a rezolvării procesului penal. Inculpații au încălcat dispozițiile art. 723 C. proc. civ., cu referire la art. 721 C. proc. civ., care cer ca principiu general, aplicabil și în materia dreptului procesual penal, ca exercitarea drepturilor procesuale să se facă cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Recurenții vor fi obligați să plătească statului cheltuieli judiciare. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.D. și P.I. împotriva deciziei penale nr. 157 din 31 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenți să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2004.