ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 1504, pronunțată la data de 2 octombrie 2003, în dosarul nr. 2041/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 28 mai 2003, prin acțiunea înregistrată la această curte, ca urmare a declinării competenței de la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul a cerut să se constate că hotărârea nr. 130 din 1 aprilie 2003, adoptată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, este nulă de drept, ca urmare a încălcării spiritului și literei O.G.

nr. 137/2000, autoritatea pârâtă refuzând, în mod nelegal, să sancționeze drept contravenții, faptele de discriminare la care a fost supus. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că la datele de 28 august 2001, 1 martie și 7 martie 2003 i s-a interzis accesul în locuri publice în care fuseseră organizate spectacole cu trupa de dans C., sub pretextul că acele spectacole fuseseră rezervate exclusiv femeilor și interzise bărbaților. Urmare a acestor fapte, reclamantul s-a adresat cu plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cerând sancționarea organizatorilor spectacolelor respective, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr. 130 din 1 aprilie 2003, a considerat că faptele sesizate nu constituie contravenție la prevederile O.G.

nr. 137/2002 și nu reprezintă acte de discriminare în sensul acestui act normativ. Instanța de fond, confirmând legalitatea și temeinicia actului administrativ atacat, a motivat că, în raport cu împrejurarea că spectacolele respective fuseseră rezervate exclusiv publicului feminin, împrejurare cunoscută de reclamant, la momentul achiziționării biletelor de intrare, nu reprezintă o discriminare pe criteriul sexului, iar reclamantul nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, dreptul care i-a fost vătămat, fiind prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. f) din O.G.

nr. 137/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2002 și susținând că la datele arătate și în împrejurările respective, a fost supus unor fapte de discriminare pe criteriul sexului, acestea constituind contravențiile prevăzute de art. 10 lit. e) și f) din aceeași ordonanță. Recursul este nefondat. Este necontestat că recurentul-reclamant, cunoscând că, la datele respective, spectacolele trupei de dans C. fuseseră rezervate de către organizatori, exclusiv publicului feminin, a achiziționat tichete de intrare pentru a asista la acele spectacole, accesul fiindu-i interzis de fiecare dată, chiar și atunci când a încercat să pătrundă în sală, deghizat în vestimentație feminină. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. f) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în România, ca stat de drept, democratic și social, principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în exercitarea, între altele, a dreptului de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. e) și f) din O.G.

nr. 137/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea acestei ordonanțe, constituie contravenție discriminarea unei persoane, între altele, din cauza sexului, prin: - lit. e), refuzarea accesului unei persoane sau a unui grup de persoane, la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee și expoziții; - lit. f), refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane, la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau orice alți prestatori de servicii, indiferent dacă sunt proprietate privată sau publică. Problema juridică pusă în cauză este aceea de a stabili dacă, în raport cu prevederile legale de mai sus și cu principiile constituționale, refuzul accesului recurentului-reclamant la cele trei spectacole, destinate de către organizatori, exclusiv publicului feminin, reprezintă un act de discriminare pe motivul sexului.

Răspunsul la această problemă este în strânsă legătură cu răspunsurile la întrebările dacă accesul în astfel de locuri și la astfel de spectacole este nelimitat și dacă organizatorii unor spectacole, precum și deținătorii privați ai unor astfel de locuri, pot stabili reguli, condiții, etc. în asemenea situații. Instanța consideră că prevederile art. 1 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 137/2000, referitoare la dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice trebuie interpretat în sensul că acest drept nu poate fi exercitat în mod nelimitat. Pe de altă parte, consideră că organizatorii unor spectacole, manifestații, etc., trebuie și pot impune condiții și reguli privind buna desfășurare a acestora pe care participanții sunt obligați să le respecte.

De asemenea, organizatorii unor spectacole, întruniri, petreceri, manifestații, etc. pot, în vederea realizării în bune condiții a acestora și nedeturnării de la scopul urmărit, să rezerve asemenea evenimente unui public exclusiv. Astfel fiind, în mod judicios au reținut instanța de fond, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că faptele semnalate de recurentul-reclamant nu constituie acte de discriminare pe criteriul sexului, iar actul administrativ emis de acest organ de specialitate al administrației guvernamentale nu i-a produs nici o vătămare. În concluzie, având în vedere și considerentele de mai sus, hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.B., împotriva sentinței civile nr. 1504 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.