ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 1504, pronunțată la data de 2 octombrie 2003, în dosarul nr.

2041/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu

cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 28 mai 2003, prin

acțiunea înregistrată la această curte, ca urmare a declinării competenței de la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul a cerut să se constate că hotărârea nr. 130

din 1 aprilie 2003, adoptată de Colegiul Director al Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării, este nulă de drept, ca urmare a încălcării

spiritului și literei O.G. nr. 137/2000, autoritatea pârâtă refuzând, în mod

nelegal, să sancționeze drept contravenții, faptele de discriminare la care a

fost supus.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că la datele de 28 august 2001, 1 martie și 7 martie 2003 i s-a

interzis accesul în locuri publice în care fuseseră organizate spectacole cu

trupa de dans C., sub pretextul că acele spectacole fuseseră rezervate exclusiv

femeilor și interzise bărbaților.

Urmare a acestor fapte, reclamantul

s-a adresat cu plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cerând sancționarea organizatorilor spectacolelor respective, pentru

săvârșirea contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, prin hotărârea nr. 130 din 1 aprilie 2003, a considerat că

faptele sesizate nu constituie contravenție la prevederile O.G. nr. 137/2002 și

nu reprezintă acte de discriminare în sensul acestui act normativ.

Instanța de fond, confirmând

legalitatea și temeinicia actului administrativ atacat, a motivat că, în raport

cu împrejurarea că spectacolele respective fuseseră rezervate exclusiv

publicului feminin, împrejurare cunoscută de reclamant, la momentul

achiziționării biletelor de intrare, nu reprezintă o discriminare pe criteriul

sexului, iar reclamantul nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost

vătămat.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este

nelegală și netemeinică, dreptul care i-a fost vătămat, fiind prevăzut de art. 1

alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 137/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2002 și

susținând că la datele arătate și în împrejurările respective, a fost supus

unor fapte de discriminare pe criteriul sexului, acestea constituind

contravențiile prevăzute de art. 10 lit. e) și f) din aceeași ordonanță.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că

recurentul-reclamant, cunoscând că, la datele respective, spectacolele trupei

de dans C. fuseseră rezervate de către organizatori, exclusiv publicului

feminin, a achiziționat tichete de intrare pentru a asista la acele spectacole,

accesul fiindu-i interzis de fiecare dată, chiar și atunci când a încercat să

pătrundă în sală, deghizat în vestimentație feminină.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. f)

din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, în România, ca stat de drept, democratic și social, principiul

egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării sunt

garantate în exercitarea, între altele, a dreptului de acces la toate locurile

și serviciile destinate folosinței publice.

De asemenea, în conformitate cu

prevederile art. 10 lit. e) și f) din O.G. nr. 137/2000, așa cum a fost

modificată prin Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea acestei ordonanțe,

constituie contravenție discriminarea unei persoane, între altele, din cauza

sexului, prin:

- lit. e), refuzarea accesului unei

persoane sau a unui grup de persoane, la serviciile oferite de teatre,

cinematografe, biblioteci, muzee și expoziții;

- lit. f), refuzarea accesului unei

persoane sau unui grup de persoane, la serviciile oferite de magazine,

hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau orice alți prestatori de servicii,

indiferent dacă sunt proprietate privată sau publică.

Problema juridică pusă în cauză este

aceea de a stabili dacă, în raport cu prevederile legale de mai sus și cu

principiile constituționale, refuzul accesului recurentului-reclamant la cele

trei spectacole, destinate de către organizatori, exclusiv publicului feminin,

reprezintă un act de discriminare pe motivul sexului.

Răspunsul la această problemă este

în strânsă legătură cu răspunsurile la întrebările dacă accesul în astfel de

locuri și la astfel de spectacole este nelimitat și dacă organizatorii unor

spectacole, precum și deținătorii privați ai unor astfel de locuri, pot stabili

reguli, condiții, etc. în asemenea situații.

Instanța consideră că prevederile art.

1 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 137/2000, referitoare la dreptul de acces la

toate locurile și serviciile destinate folosinței publice trebuie interpretat

în sensul că acest drept nu poate fi exercitat în mod nelimitat.

Pe de altă parte, consideră că

organizatorii unor spectacole, manifestații, etc., trebuie și pot impune

condiții și reguli privind buna desfășurare a acestora pe care participanții

sunt obligați să le respecte.

De asemenea, organizatorii unor

spectacole, întruniri, petreceri, manifestații, etc. pot, în vederea realizării

în bune condiții a acestora și nedeturnării de la scopul urmărit, să rezerve

asemenea evenimente unui public exclusiv.

Astfel fiind, în mod judicios au

reținut instanța de fond, precum și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, că faptele semnalate de recurentul-reclamant nu constituie acte

de discriminare pe criteriul sexului, iar actul administrativ emis de acest

organ de specialitate al administrației guvernamentale nu i-a produs nici o

vătămare.

În concluzie, având în vedere și

considerentele de mai sus, hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând

ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.B.,

împotriva sentinței civile nr. 1504 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2005.