ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2011

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin decizia nr. 5546 din 3 decembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de

Asociația A.B. și P.M.G. împotriva sentinței nr. 1702 din 45 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de control judiciar a reținut că prin acțiunea înregistrată, la data

de 22 iunie 2007, reclamanta Asociația A.B. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul C.N.C.D. constatarea nulității hotărârii nr. 98 din 27 martie 2007

emisă de acesta, obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de

1000 lei pentru întârzierea în soluționarea petiției sale, constatarea

săvârșirii unei fapte de discriminare și victimizare împotriva lui P.M.G. de

către I.S., precum și obligarea C.N.C.D. la emiterea unei noi hotărâri prin

care să se constate săvârșirea contravenției și să se dispună sancționarea

contravențională pentru fapta de discriminare și victimizare.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

prin Hotărârea nr. 16/2005 a C.N.C.D. s-au constatat acte de discriminare și

hărțuire pe criteriul orientării sexuale conform art. 2 alin. (l) și (3), art. 51

și art. 19 din O.G. nr. 137/ 2000, modificată și completată, săvârșite de către

preotul l.S. împotriva dascălului (preot cântăreț) P.M.G.

În urma hotărârii C.N.C.D.,

comportamentul preotului paroh S.l. a continuat să aibă caracter

discriminatoriu la adresa lui P.M.G., precum și caracter de victimizare,

constând într-un șir de șicane care au culminat cu faptele din data de 6 august

2006.

La data de 27 martie 2007, C.N.C.D. a

emis Hotărârea nr. 98/2007 prin care reține, în lipsa unor dovezi în sensul

celor afirmate de petentă, că faptele prezentate nu constituie fapte de

hărțuire și/ sau victimizare, respectiv nu sunt fapte de discriminare potrivit

O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința nr. 1702 din 4 iunie

2008, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația A.B., ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut, în esență, că Hotărârea nr. 98/2007 a C.N.C.D. este legală și

temeinică, pârâtul analizând în mod corect probele administrate pentru

soluționarea petiției reclamantului, în sensul că nu s-a dovedit intenția

preotului paroh S.I. de a-l hărțui pe preotul cântăreț P.M.G.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond au declarat recurs Asociația A.B. și P.M.G.

Examinând cauza prin prisma motivelor

de nelegalitate aduse sentinței Curții de Apel București de către recurenți, Înalta

Curte a reținut că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinței în

discuție.

Motivele de recurs formulate la 25

iunie 2009 și apreciate de recurenți ca fiind de ordine publică, nu pot fi

calificate ca atare.

Instanța de control judiciar a reținut

că, într-adevăr, printre principiile care guvernează procesul civil se află

principiul contradictorialității, cel al respectării dreptului la apărare (clar

conturate de doctrina juridică) și cel al rolului activ al judecătorului expres

indicat de art. 129 C. proc. civ.

Deși aceste principii nu pot fi

asimilate motivelor de ordine publică la care fac trimitere dispozițiile art. 306

alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte a analizat susținerea prezumtivei

încălcări a acestor principii, în exercitarea atributului conferit și în

materia contenciosului administrativ de art. 304

1

C. proc. civ.,

care obligă la examinarea cauzei sub toate aspecte atunci când hotărârea primei

instanțe nu poate fi atacată cu apel.

În orice caz, nepronunțarea asupra a

ceea ce s-a cerut și greșita interpretare a legii, nu constituie motive de

ordine publică, ci motive de nelegalitate ce se încadrează în art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ.

Instanța de recurs a reținut că,

judecătorul fondului s-a axat, în analiza cererii cu care a fost învestit, atât

asupra nulității Hotărârii C.N.C.D. nr. 98/2007, cât și asupra fondului care

privește constatarea existenței unei fapte de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.

În privința soluționării petiției

adresate în temeiul actului normativ arătat de către autoritatea de stat cu

atribuții în domeniul discriminării, C.N.C.D., potrivit art. 20 alin. (4) din

ordonanță, măsurile specifice constatării existenței discriminării se dispun cu

citarea obligatorie a părților, iar citarea se poate face prin orice mijloc de

probă care asigură confirmarea primirii, iar neprezentarea părților nu

împiedică soluționarea sesizării.

Din înscrisurile care au stat la baza

emiterii hotărârii a cărei anulare s-a cerut, depusă de C.N.C.D. în dosarul

Curții de Apel București, rezultă că autoritatea pârâtă a respectat această

cerință a citării, sub forma prevăzută de O.G. nr. 137/2000, aspect evidențiat

chiar în hotărârea contestată în care se menționează la pct. 1.3 („procedura de

citare”) că pe parcursul investigațiilor făcute părțile au fost citate

(petentul fiind și audiat), indicându-se adresele prin care a fost realizată

procedura de citare.

În acest context, Înalta Curte a

înlăturat și critica privind nulitatea actului pentru nerespectarea procedurii

legale în materie.

În privința încălcării rolului activ

ce revine instanței, această critică nu a fost primită, rezultând cu evidență

că judecătorul fondului a făcut toate demersurile, a administrat probatoriul

necesar în raport de obiectul cauzei deduse judecății, fiind sesizat cu

verificarea legalității unui act administrativ.

În mod corect prima instanță a respins

ca nerelevantă/ nepertinentă proba testimonială, procedând la verificarea

susținerilor tuturor părților din proces pe baza înscrisurilor depuse de

acestea și a probei cu interogatoriul C.N.C.D.

În nici un caz nu poate fi acceptată

critica privind nemotivarea sentinței aflată în control judiciar, însăși

hotărârea judecătorească fiind contra-argumentul acestei afirmații, din moment

ce atât din punct de vedere al situației de fapt cât și al aplicării normelor

legale, instanța a procedat la o veritabilă analiză.

Astfel, pe fondul cauzei, fiecare

„faptă" menționată în petiția adresată C.N.C.D. a fost evaluată din

perspectiva definiției pe care legiuitorul a dat-o noțiunii de discriminare (art.

2 din O.G. nr. 137/2000), concluzionându-se că este corectă și legală abordarea

petiției nr. 4635 din 7 septembrie2006 a Asociației A.B. de către C.N.C.D.

În speță, niciunul din aspectele

arătate în petiție (îngrădirea exercitării atribuțiilor de serviciu ale

preotului cântăreț P.M.G., trimiterea unor plângeri cu privire la pretinse

absențe de la serviciu către Episcopie și afirmațiile referitoare la orientarea

sexuală a acestuia) nu au fost dovedite, astfel că nu se pot reține ca fapte de

discriminare în accepțiunea dată de O.G. nr. 137/2000 modificată și completată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

cerere de revizuire P.M.G., criticând soluțiile date de instanța de judecată în

dosarul dedus judecății.

Astfel, s-a susținut că în cauză

există declarații contradictorii ale martorilor și că există anumite relații

între membrii C.N.C.D. și preotul împotriva căruia a făcut plângere pentru

discriminare, întrucât numai așa se explică soluția dată plângerii sale.

Înalta Curte sesizată cu cererea de

față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 125

alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt

stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Codul de procedură civilă

reglementează în Titlul

V

-

Capitolul

II,

revizuirea hotărârilor (art. 322 –

art. 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 322 pct. l C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă.

Înalta Curte a constatat că

revizuentul nu a încadrat în drept temeiul juridic al cererii de revizuire

formulată, iar Înalta Curte nu poate încadra motivul invocat de revizuent, în

niciunul dintre motivele prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

cererea de față nu întrunește cerințele minime de admisibilitate, întrucât

procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire

formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele

stabilite de dispozițiile legale.

Văzând și dispozițiile art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va

respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de P.M.G. împotriva deciziei nr. 5546 din 3 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2011.