ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 522

din 17 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe,

invocate de reclamantul O.I., respingând, ca inadmisibilă, acțiunea formulată

și precizată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că:

Prin sentința civilă nr. 268

din 17 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a declinat în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, competența

judecării cererii prin care reclamantul O.I. a solicitat obligarea pârâtului

Ministerul Educației și Cercetării, să anuleze alegerile privind conducerea

Universității P.G. din Ploiești. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea

recursului declarat de reclamant, prin decizia nr. 1124/R/2003, a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă.

În raport cu această

dezlegare în drept dată de Judecătoria sectorului 1, instanța a apreciat ca

neîntemeiată, excepția necompetenței materiale invocate de reclamant, față de

precizarea de acțiune făcută în fața instanței de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei, în

condițiile necontestării Ordinului nr. 3581/2000, emis de pârât, prin care a

fost confirmată în funcția de rector, persoana desemnată în urma alegerilor din

29 martie 2000, la Universitatea P.G., instanța a considerat că nu se poate

analiza legalitatea adresei nr. 29743 din 29 martie 2000, emisă de universitate.

În termen legal, împotriva

sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamantul.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat în

esență că instanța a schimbat natura acțiunii, apreciind în mod greșit că s-a

solicitat anularea adresei din 29 martie 2000 și aplicând în consecință,

greșit, legea; acesta, deși recurentul a precizat că nemaifiind în termen

pentru a ataca pe calea contenciosului administrativ rezultatele alegerilor

pentru conducerea Universității din Ploiești, înțelege să se judece pe calea

dreptului comun, obiectul acțiunii sale constând în „obligația de a face”, în

temeiul art. 1075 și urm. C. civ.

Recursul este fondat.

Examinând sentința atacată,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta a fost dată cu încălcarea

competenței altei instanțe, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit precizărilor făcute

de recurentul-reclamant în fața instanței de fond (de contencios

administrativ), acesta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației și

Cercetării să constate că alegerile conducerii Universității P.G. Ploiești sunt

lovite de nulitate, invocând în drept dispozițiile art. 1075 și urm. C. civ.

Așa cum s-a consemnat în

practicaua sentinței și cum rezultă din actele dosarului, recurentul-reclamant

a precizat că nu înțelege să conteste Ordinul Ministerului Educației și

Cercetării nr. 3581/2000, deoarece este decăzut din termenul prevăzut de art. 5

alin. ultim din Legea nr. 29/1990, dar nici adresa nr. 29743 din 29 martie 2000

a Universității din Ploiești.

Conform încheierii din 3

martie 2004, reclamantul a solicitat instanței ca pârâtul să depună această

ultimă adresă, în vederea soluționării cauzei.

În pofida celor arătate,

instanța a considerat că acțiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului

administrativ, legalitatea adresei amintite mai înainte neputând fi analizată

în condițiile în care nu s-a putut verifica legalitatea ordinului Ministerul

Educației și Cercetării.

Pornind de la principiul

disponibilității în procesele civile și față de dispozițiile art. 129 alin. (6)

C. proc. civ., conform cărora „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății”, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 312 alin. (6) C.

proc. civ. Astfel, se va admite recursul, sentința recurată va fi casată, iar

cauza va fi trimisă, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1, în

a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.).

Având în vedere insistența

recurentului-reclamant în a se considera acțiunea formulată drept o acțiune de

drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1075 C. civ., instanța de drept

comun este datoare să se pronunțe în consecință, asupra temeiniciei cererii

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

O.I. împotriva sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1

București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2005.