ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 522 din 17 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocate de reclamantul O.I., respingând, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și precizată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că: Prin sentința civilă nr. 268 din 17 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, competența judecării cererii prin care reclamantul O.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării, să anuleze alegerile privind conducerea Universității P.G.

din Ploiești. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamant, prin decizia nr. 1124/R/2003, a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. În raport cu această dezlegare în drept dată de Judecătoria sectorului 1, instanța a apreciat ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale invocate de reclamant, față de precizarea de acțiune făcută în fața instanței de contencios administrativ. Pe fondul cauzei, în condițiile necontestării Ordinului nr. 3581/2000, emis de pârât, prin care a fost confirmată în funcția de rector, persoana desemnată în urma alegerilor din 29 martie 2000, la Universitatea P.G., instanța a considerat că nu se poate analiza legalitatea adresei nr. 29743 din 29 martie 2000, emisă de universitate.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamantul. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat în esență că instanța a schimbat natura acțiunii, apreciind în mod greșit că s-a solicitat anularea adresei din 29 martie 2000 și aplicând în consecință, greșit, legea; acesta, deși recurentul a precizat că nemaifiind în termen pentru a ataca pe calea contenciosului administrativ rezultatele alegerilor pentru conducerea Universității din Ploiești, înțelege să se judece pe calea dreptului comun, obiectul acțiunii sale constând în „obligația de a face”, în temeiul art. 1075 și urm. C. civ.

Recursul este fondat. Examinând sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Potrivit precizărilor făcute de recurentul-reclamant în fața instanței de fond (de contencios administrativ), acesta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării să constate că alegerile conducerii Universității P.G. Ploiești sunt lovite de nulitate, invocând în drept dispozițiile art. 1075 și urm. C. civ. Așa cum s-a consemnat în practicaua sentinței și cum rezultă din actele dosarului, recurentul-reclamant a precizat că nu înțelege să conteste Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3581/2000, deoarece este decăzut din termenul prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, dar nici adresa nr. 29743 din 29 martie 2000 a Universității din Ploiești.

Conform încheierii din 3 martie 2004, reclamantul a solicitat instanței ca pârâtul să depună această ultimă adresă, în vederea soluționării cauzei. În pofida celor arătate, instanța a considerat că acțiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, legalitatea adresei amintite mai înainte neputând fi analizată în condițiile în care nu s-a putut verifica legalitatea ordinului Ministerul Educației și Cercetării. Pornind de la principiul disponibilității în procesele civile și față de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc.

civ. Astfel, se va admite recursul, sentința recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.). Având în vedere insistența recurentului-reclamant în a se considera acțiunea formulată drept o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1075 C. civ., instanța de drept comun este datoare să se pronunțe în consecință, asupra temeiniciei cererii acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.I. împotriva sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.