ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 522
din 17 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe,
invocate de reclamantul O.I., respingând, ca inadmisibilă, acțiunea formulată
și precizată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 268
din 17 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a declinat în favoarea
Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, competența
judecării cererii prin care reclamantul O.I. a solicitat obligarea pârâtului
Ministerul Educației și Cercetării, să anuleze alegerile privind conducerea
Universității P.G. din Ploiești. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea
recursului declarat de reclamant, prin decizia nr. 1124/R/2003, a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă.
În raport cu această
dezlegare în drept dată de Judecătoria sectorului 1, instanța a apreciat ca
neîntemeiată, excepția necompetenței materiale invocate de reclamant, față de
precizarea de acțiune făcută în fața instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, în
condițiile necontestării Ordinului nr. 3581/2000, emis de pârât, prin care a
fost confirmată în funcția de rector, persoana desemnată în urma alegerilor din
29 martie 2000, la Universitatea P.G., instanța a considerat că nu se poate
analiza legalitatea adresei nr. 29743 din 29 martie 2000, emisă de universitate.
În termen legal, împotriva
sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel București, secția
de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamantul.
Invocând în drept
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat în
esență că instanța a schimbat natura acțiunii, apreciind în mod greșit că s-a
solicitat anularea adresei din 29 martie 2000 și aplicând în consecință,
greșit, legea; acesta, deși recurentul a precizat că nemaifiind în termen
pentru a ataca pe calea contenciosului administrativ rezultatele alegerilor
pentru conducerea Universității din Ploiești, înțelege să se judece pe calea
dreptului comun, obiectul acțiunii sale constând în „obligația de a face”, în
temeiul art. 1075 și urm. C. civ.
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată,
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta a fost dată cu încălcarea
competenței altei instanțe, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art.
304 pct. 3 C. proc. civ.
Potrivit precizărilor făcute
de recurentul-reclamant în fața instanței de fond (de contencios
administrativ), acesta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației și
Cercetării să constate că alegerile conducerii Universității P.G. Ploiești sunt
lovite de nulitate, invocând în drept dispozițiile art. 1075 și urm. C. civ.
Așa cum s-a consemnat în
practicaua sentinței și cum rezultă din actele dosarului, recurentul-reclamant
a precizat că nu înțelege să conteste Ordinul Ministerului Educației și
Cercetării nr. 3581/2000, deoarece este decăzut din termenul prevăzut de art. 5
alin. ultim din Legea nr. 29/1990, dar nici adresa nr. 29743 din 29 martie 2000
a Universității din Ploiești.
Conform încheierii din 3
martie 2004, reclamantul a solicitat instanței ca pârâtul să depună această
ultimă adresă, în vederea soluționării cauzei.
În pofida celor arătate,
instanța a considerat că acțiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului
administrativ, legalitatea adresei amintite mai înainte neputând fi analizată
în condițiile în care nu s-a putut verifica legalitatea ordinului Ministerul
Educației și Cercetării.
Pornind de la principiul
disponibilității în procesele civile și față de dispozițiile art. 129 alin. (6)
C. proc. civ., conform cărora „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai
asupra obiectului cererii deduse judecății”, Înalta Curte de Casație și
Justiție reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 312 alin. (6) C.
proc. civ. Astfel, se va admite recursul, sentința recurată va fi casată, iar
cauza va fi trimisă, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1, în
a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.).
Având în vedere insistența
recurentului-reclamant în a se considera acțiunea formulată drept o acțiune de
drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1075 C. civ., instanța de drept
comun este datoare să se pronunțe în consecință, asupra temeiniciei cererii
acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
O.I. împotriva sentinței civile nr. 522 din 17 martie 2004, a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
trimite cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1
București.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 aprilie 2005.