ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6249/2004

Examinând recursurile de

față constată:

Prin sentința penală nr. 61

din 24 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt au fost condamnați inculpații P.S.G.

și I.C. la câte un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice conform art. 334 C. proc. pen., din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(3) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 23 iunie 2003 la

3 iulie 2003 pentru fiecare inculpat.

Inculpații au fost obligați

în solidar la 2.627.394 lei și la plata dobânzilor legale de la rămânerea

definitivă a sentinței cu titlu de despăgubiri către partea civilă C.A.S. Olt

și la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă F.G.

Fiecare inculpat a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă F.G. și către

stat.

În fapt s-a reținut că la

data de 19 iunie 2003, în timp ce călătoreau cu trenul pe ruta Caracal - Corabia,

inculpatul P.S.G. a luat papucii părții vătămate F.I. și când aceasta i-a

solicitat să-i restituie, inculpatul I.C. i-a aplicat o lovitură în zona feței,

provocându-i leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 275 din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați și i-a obligat pe apelanți la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut

că încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind neîntemeiate susținerile

inculpaților în sensul că fapta comisă de inculpatul P.S.G. constituie

infracțiunea de furt iar cea comisă de inculpatul I.C., infracțiunea de lovire.

S-a mai reținut că este

neîntemeiată critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor.

Inculpații au declarat

recurs susținând că sentința cuprinde considerente contradictorii și că

pedepsele au fost greșit individualizate.

În recursul declarat de

inculpatul P.S.G. s-a mai susținut că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive întrucât papucii au fost luați conform înțelegerii cu partea

vătămată care a fost de acord să schimbe încălțămintea.

S-a mai susținut că fapta nu

prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În recursul declarat de

inculpatul I.C. s-a susținut de asemenea că s-a dat faptei o greșită încadrare

juridică și s-a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. proc. pen.

Recursurile au fost

întemeiate pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 12, 14 și 17 C.

proc. pen., dar nu sunt fondate.

Cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., există atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.

Se constată astfel că

existența unor considerente contradictorii nu constituie motiv de casare, așa

încât susținerea inculpaților cu privire la faptul că sentința conține

considerente contradictorii nu poate face obiectul examinării în cadrul

recursurilor declarate.

Din probele administrate

rezultă că la insistențele inculpatului P.S.G., partea vătămată F.I., în vârstă

de 13 ani, i-a dat papucii să-i probeze, după care inculpații au vrut să

coboare și când partea vătămată s-a luat după ei și a cerut restituirea

papucilor, a fost lovită de inculpatul I.C.

În raport de cele menționate

se constată că faptele inculpaților întrunesc toate elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă în conținutul căreia intră ca

acțiune principală furtul și ca acțiune adiacentă lovirea, care a fost comisă

în scopul păstrării bunului sustras.

Se constată astfel că atât

situația de fapt cât și încadrarea juridică au fost corect stabilite.

Curtea apreciază că este

neîntemeiată susținerea inculpatului P.S.G. că fapta comisă nu prezintă

pericolul social al unei infracțiuni, fiind evident că sustragerea bunurilor,

chiar de valoare modică, în tren, urmată de lovirea părții vătămate în vârstă

de numai 13 ani, nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de

importanță.

Se apreciază de asemenea că

sunt nefondate criticile vizând greșita individualizare a pedepselor, la

stabilirea cărora s-a făcut o justă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen.

Reținând că din examinarea

cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat

în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.C. și P.S.G., împotriva deciziei penale nr. 275 din 1

iunie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenții inculpați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.000.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 noiembrie 2004.