ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6249/2004

Examinând recursurile de față constată: Prin sentința penală nr. 61 din 24 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt au fost condamnați inculpații P.S.G. și I.C. la câte un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 23 iunie 2003 la 3 iulie 2003 pentru fiecare inculpat. Inculpații au fost obligați în solidar la 2.627.394 lei și la plata dobânzilor legale de la rămânerea definitivă a sentinței cu titlu de despăgubiri către partea civilă C.A.S.

Olt și la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă F.G. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă F.G. și către stat. În fapt s-a reținut că la data de 19 iunie 2003, în timp ce călătoreau cu trenul pe ruta Caracal - Corabia, inculpatul P.S.G. a luat papucii părții vătămate F.I. și când aceasta i-a solicitat să-i restituie, inculpatul I.C. i-a aplicat o lovitură în zona feței, provocându-i leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 275 din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați și i-a obligat pe apelanți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind neîntemeiate susținerile inculpaților în sensul că fapta comisă de inculpatul P.S.G. constituie infracțiunea de furt iar cea comisă de inculpatul I.C., infracțiunea de lovire. S-a mai reținut că este neîntemeiată critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor. Inculpații au declarat recurs susținând că sentința cuprinde considerente contradictorii și că pedepsele au fost greșit individualizate. În recursul declarat de inculpatul P.S.G. s-a mai susținut că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive întrucât papucii au fost luați conform înțelegerii cu partea vătămată care a fost de acord să schimbe încălțămintea.

S-a mai susținut că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În recursul declarat de inculpatul I.C. s-a susținut de asemenea că s-a dat faptei o greșită încadrare juridică și s-a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. proc. pen. Recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 12, 14 și 17 C. proc. pen., dar nu sunt fondate. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., există atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege. Se constată astfel că existența unor considerente contradictorii nu constituie motiv de casare, așa încât susținerea inculpaților cu privire la faptul că sentința conține considerente contradictorii nu poate face obiectul examinării în cadrul recursurilor declarate.

Din probele administrate rezultă că la insistențele inculpatului P.S.G., partea vătămată F.I., în vârstă de 13 ani, i-a dat papucii să-i probeze, după care inculpații au vrut să coboare și când partea vătămată s-a luat după ei și a cerut restituirea papucilor, a fost lovită de inculpatul I.C. În raport de cele menționate se constată că faptele inculpaților întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă în conținutul căreia intră ca acțiune principală furtul și ca acțiune adiacentă lovirea, care a fost comisă în scopul păstrării bunului sustras. Se constată astfel că atât situația de fapt cât și încadrarea juridică au fost corect stabilite. Curtea apreciază că este neîntemeiată susținerea inculpatului P.S.G.

că fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, fiind evident că sustragerea bunurilor, chiar de valoare modică, în tren, urmată de lovirea părții vătămate în vârstă de numai 13 ani, nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de importanță. Se apreciază de asemenea că sunt nefondate criticile vizând greșita individualizare a pedepselor, la stabilirea cărora s-a făcut o justă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Reținând că din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.C. și P.S.G., împotriva deciziei penale nr. 275 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.000.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2004.