ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2251/2005

Deliberând asupra recursului

de față constată:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 septembrie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL Dorohoi, autorizarea realizării gajului

constituit de pârâtă asupra unui procent de 96,81% din capitalul social al

pârâtei.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 11

septembrie 1998, F.P.S. București a vândut pachetul majoritar de acțiuni

deținute în numele statului la SC T. SA Dorohoi, reprezentând 100% din

capitalul social.

A susținut reclamanta că

pârâta și-a asumat pe lângă obligația de achitare a prețului, pe care și-a

îndeplinit-o și obligația de a realiza pe o perioadă de 2 ani, începând cu anul

1999 o investiție în cuantum de 277.100.000 lei, obligație pe care nu și-a

respectat-o.

Prin sentința civilă nr. 1118

din 18 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția comercială,

acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța sentința

instanța de fond a reținut că prin art. 105 din Legea nr. 99/1999, au fost

abrogate expres prevederile art. 478 – 489 C. com., art. 710 și art. 713 C.

proc. civ. și a apreciat că legea veche poate fi invocată numai în ceea ce

privește valabilitatea contractului, legea nouă fiind de imediată aplicare și

deci incidența cauzei.

S-a arătat că în acest context,

procedura de executare silită este stabilită de Titlul VI din Legea nr. 99/1999,

care exclude acțiunea în justiție având ca obiect, autorizarea executării

gajului și pe cale de consecință s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a formulat

apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 19

din 26 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ, s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentința

apelată, a fost reținută cauza spre rejudecare și s-a respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca nefondată.

Pentru a pronunța decizia

instanța de apel a reținut că potrivit art. 102 din Legea nr. 99/1999, gajul

asupra bunurilor constituit și înregistrat înainte de intrarea în vigoare a

titlului VI din Legea nr. 99/1999, rămâne supus dispozițiilor legale existente

la data constituirii acestuia, ori contractul dintre părți a fost încheiat

înainte de intrarea în vigoare a legii mai sus menționată.

Pe fond instanța de apel a

reținut că pârâta și-a îndeplinit și obligația investițională, prevăzută de art.

8.10.1. din contract, motiv pentru care s-a apreciat acțiunea reclamantei ca

nefondată.

Împotriva deciziei a

formulat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență prin motivele de

recurs invocate de recurenta – reclamantă, se susține că deși din documentația

trimisă de pârâtă reieșea că din punct de vedere valoric valoarea investițiilor

realizate de pârâtă ar fi corespuns, documentația trimisă de pârâtă nu era în

forma, prevăzută de art. 3 din H.G. 489/2003, pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a O.G. 25/2002, nefiind respectate nici prevederile art.

11, art. 27 și art. 27

1

din O.G. 25/2002.

A apreciat recurenta că

documentația trimisă de pârâtă era insuficientă și informă astfel încât nu se

putea considera că pârâta a executat obligația de a efectua investiții în

societate.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei apelate în sensul admiterii acțiunii formulată

de reclamantă.

Criticile formulate nu sunt

fondate.

Conform art. 8.10.2 din

contractul de vânzare – cumpărare acțiuni încheiat între părți, investițiile se

consideră realizate integral la data înregistrării la O.R.C. a majorării

capitalului social al societății cu aportul înscris și integral vărsat, clauză

îndeplinită de pârâtă, conform certificatelor de înscriere de mențiuni nr. 695/1999

și 5770/2003.

Cu privire la afirmația

făcută de recurentă în sensul că documentația trimisă de pârâtă a fost informă

și insuficientă, instanța de recurs apreciază că aceasta este nefondată pentru

următoarele considerente:

Certificatul emis de

cenzorii societății are exact forma și conținutul impus de prevederile O.G.

25/2002 și a fost comunicat către reclamantă pe 24 septembrie 2003 în copie

legalizată și pe 27 octombrie 2003 în original, fapt dovedit cu confirmarea de

primire cu viza A.P.A.P.S.

Extrasul de cont este

adevărat nu poartă ștampila băncii dar acesta a fost însoțit de foaia de

vărsământ care poartă ștampila băncii.

Balanța de verificare are

ștampila unității și semnătura directorului societății și a fost comunicată pe

24 septembrie 2003 cât și pe 27 octombrie 2003.

Față de cele mai sus arătate

se constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau

modificare a deciziei recurate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și pe cale

de consecință recursul formulat de recurenta – reclamantă, urmează a fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei civile nr. 19 din 26

februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 31 martie 2005.