ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 934/2005

HOTĂRÂRE
09.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 934/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110

din 14 aprilie 2004, Tribunalul Giurgiu a schimbat încadrarea juridică a

faptelor comise de inculpații P.A., D.Șt.P., P.D., D.A.I. și P.V., din

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul P.A. la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul D.ȘT.P. la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., în

condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat

pe inculpatul P.D. la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat

pe inculpatul D.A.I. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 5 ani închisoare,

aplicată acestui inculpat și s-a atras atenția asupra art. 7 din Legea nr.

543/2002.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul G.V. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata P.I. la 5 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.,

pedeapsă ce a fost grațiată.

În baza art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnată inculpata N.S. la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.,

pedepse ce au fost grațiate.

În baza art. 19 din Legea

nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la

inculpatul P.A. suma de 3.000 Euro în echivalent în lei, calculat la cursul

oficial al B.N.R, în ziua plății.

S-a reținut, în esență că,

în perioada ianuarie 2001 – februarie 2002, inculpații, prin promisiunea unor

locuri de muncă, au recrutat, cazat și transportat în Spania mai multe persoane

de sex feminin pentru a practica prostituția.

Prin decizia penală nr. 508

din 6 iulie 2004, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de

inculpații P.D. și D.Șt.P., și rejudecând cauza în limitele casării, a redus

pedepsele aplicate acestor inculpați, de la câte 5 ani și 6 luni închisoare la

câte 5 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiate aceste pedepse și a pus în vedere inculpaților

dispozițiile art. 7 din aceiași lege.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale, a luat act de retragerea apelurilor declarate

de inculpații P.V. și D.A.I. și a respins, ca nefondat, apelul inculpatului

P.A.

S-a reținut în motivarea

deciziei că, scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi asigurat numai

prin respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., ceea ce în speță face necesară

reducerea pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În termen legal împotriva

acestor hotărâri au declarat recurs inculpații P.A. și P.D., precum și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin motivele scrise,

parchetul a susținut în esență, următoarele:

- soluția instanței din apel

este netemeinică sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate

inculpaților P.I. și D.Șt.P., fiind invocat cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

- recurenții inculpați P.A.

și P.D. au cerut reducerea pedepselor, așa încât, să poată fi grațiată și

pedeapsa aplicată inculpatului P.A.

Criticile pronunțate atât de

parchet, cât și de inculpați vor fi examinate în raport de dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se a fi, însă,

nefondate.

Instanțele au făcut o

corectă individualizare a pedepselor aplicate acestor inculpați respectând

prevederile art. 72 C. pen. și dând eficiență unor împrejurări de fapt sau date

personale de natură a satisface în acest mod și prevederile art. 52 C. pen.

Recurentul inculpat P.A. a

conceput activitatea infracțională dedusă judecății, atrăgând pe parcursul

executării ei și pe cei doi inculpați P.D. și D.Șt.P.

Desigur că în aceste

condiții, existând o contribuție diferită la realizarea actelor infracționale

și pedepsele se impuneau a fi circumstanțiate în raport de aceste contribuții,

dar și de datele personale respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea

procesuală sinceră.

Acesta a fost contextul de

fapt și de drept în care celor doi inculpați, P.D. și D.Șt.P., li s-au redus

pedepsele la câte 5 ani închisoare, limita minimă legală stabilită prin

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, pedeapsa

de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului recurent P.A. este proporțională

pericolului social al activității infracționale desfășurate dar și persoanei

sale, condamnat anterior, și respectă nu numai dispozițiile art. 72 C. pen.,

dar și cele ale art. 52 C. pen., neconstatându-se motive care să justifice o

reindividualizare a pedepsei aplicate, după cum nici o reducere a pedepsei sub

limita minimă legală pentru inculpatul P.D.

Așa fiind, criticile

formulate atât de inculpat cât și de parchet referitoare la reducerea sau

majorarea pedepselor sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursurile se vor respinge, ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpații P.D. și P.A. împotriva deciziei penale nr. 508 din 6 iulie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurenții

inculpați să plătească statului sumele de câte 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 992 din 7 iulie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a i
ÎCCJ 2006-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6534/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74 din 10 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 l
ÎCCJ 2005-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 930/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 400 din 8 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, inculpatul O.I. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru art. 25 C. pen.
ÎCCJ 2003-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2477/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 4 februarie 2002, Tribunalul Giurgiu i-a condamnat pe inculpații U.P. și C.M.N., după cum urmează: - pe inculpatul U.P. la pede
ÎCCJ 2005-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5568/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 20 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea înc
Sursă