ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5579/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5579/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Blaj, prin sentința penală nr. 313 din 25 septembrie 2003 a condamnat pe inculpații: - L.P. și - B.I. la câte 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. S-a reținut că inculpații, în noaptea de 4 septembrie 2002, au sustras un cal în valoare de 10.000.000 lei, proprietatea părții vătămate R.L. Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia au respins, ca nefondate, apelurile și recursurile declarate de inculpați.
Procurorul general, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 120 alin. (2) C. proc. pen., grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată condiționat, caz în care partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei propusă de instanță, se reduce în mod corespunzător. Pe de altă parte, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificat prin O.U.G. nr. 18/2003 se grațiază în întregime pedeapsa cu închisoare până la 5 ani închisoare, dispoziții aplicabile, potrivit art. 8 din același act normativ, printre altele, pedepselor stabilite pentru fapte săvârșite până la data de 4 octombrie 2002, data publicării sale în M. Of.
Potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 543/2002 se exceptează de la grațiere pedepsele aplicate pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) și g) alin. (2) și (3) în redactarea anterioară O.U.G. nr. 207/2000 publicată la 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. (1) – (4) în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000, publicată la 25 iulie 2001 și în art. 209 alin. (2) – (4), în redactarea în vigoare. În speță, faptele de furt calificat au fost săvârșite la 4 septembrie 2002, astfel că încadrarea juridică în dispozițiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., s-a făcut potrivit dispozițiilor redactării în vigoare, respectiv conform modificărilor intervenite prin Legea nr. 456/2001.
Pentru această perioadă sunt exceptate de la grațiere numai infracțiunile de furt calificat încadrate în dispozițiile art. 209 alin. (2) – (4) C. pen. În cauză însă, inculpații au fost condamnați pentru o infracțiune de furt calificat care nu se încadrează în categoria celor exceptate de la beneficiul actului de clemență, astfel că instanța trebuia să constate grațiate pedepsele aplicate, reducând corespunzător termenul de încercare. Neprocedând astfel, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale sub acest aspect ce urmează a fi casate și a se dispune în consecință. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 313 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei Blaj, deciziei nr. 510 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Alba și deciziei nr. 61 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpații L.P. și B.I. Casează hotărârile atacate, numai cu privire la omisiunea constatării grațierii prevăzută de art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002, a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. În temeiul art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002, constată că pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpaților L.P.
și B.I. a căror executare a fost suspendată conform art. 81 C. pen., sunt grațiate în întregime condiționat. În baza art. 120 C. pen., reduce termenul de încercare pentru ambii inculpați, la 2 ani. Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 atrage atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării condițiilor prevăzute în textul de lege mai sus-menționat. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.