ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1217/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 14 iulie 2003, reclamantul L.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună modificarea hotărârii nr. 5078 din 5 iunie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte, cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că, prin hotărârea menționată, pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, doar pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 octombrie 1941, refuzându-i acordarea acestor drepturi pentru perioada noiembrie 1943 - martie 1945. A menționat că în perioada 1940 - 1941 s-a refugiat împreună cu părinții săi, din comuna Saba - Târg, județul Cetatea Albă (Basarabia).

După revenirea Basarabiei, la România, părinții reclamantului s-au reîntors în Basarabia, iar reclamantul a continuat studiile liceale în orașul Ploiești, până în luna noiembrie 1943, când a fost încorporat la școala de ofițeri de rezervă din Craiova. Consideră că în mod nejustificat i s-a refuzat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943, întrucât a depus dovezi în acest sens. Prin sentința civilă nr. 1601 din 15 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului L.A.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a acordat în mod corect drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 octombrie 1941. În privința perioadei, începând cu luna noiembrie 1943, instanța de fond a reținut că încorporarea într-o școală de ofițeri nu se încadrează în cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În consecință, instanța a reținut că, întrucât pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943, nu s-au depus decât documente privind îndeplinirea obligațiilor militare, reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul L.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reclamantului, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada începând cu luna noiembrie 1943. Consideră că, deși se afla în orașul Craiova, pentru a urma școala de ofițeri, este îndreptățit să primească aceste drepturi, cel puțin din luna februarie 1944, când părinții săi au părăsit din nou Basarabia, refugiindu-se la Aiud, județul Alba, după care au rămas definitiv pe teritoriul României. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Prin aceleași norme, în această categorie au fost incluse și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Instanța de fond a reținut în mod corect că, după luna noiembrie 1943, reclamantul nu s-a aflat în nici una din situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împrejurarea că reclamantul a urmat cursurile unei școli de ofițeri de rezervă, iar în acest răstimp părinții săi au părăsit, din nou, Basarabia, refugiindu-se în localitatea Aiud, nu-l îndreptățesc pe acesta la beneficiul drepturilor prevăzute de legea menționată. Prin urmare, sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.A. împotriva sentinței civile nr. 1601 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.