ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1484/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

aprilie 2004, reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Serviciul de Evidență

Informatizată a Persoanei Iași, solicitând anularea măsurii de suspendare

temporară a dreptului de folosire a pașaportului.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, în luna

septembrie 2002, aflându-se în Austria, în urma unui control al poliției, a

fost reținut și retrimis în țară, întrucât nu avea asupra sa pașaportul. Ajuns

în țară i s-a comunicat că nu mai are dreptul de a ieși din țară, până în luna

mai 2007.

Reclamantul susține că măsura îi

afectează viața de familie, întrucât este căsătorit din anul 2000, cu o

cetățeancă din Republica Moldova, având doi copii minori.

Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și comercial, prin sentința civilă nr. 76 din 7 iunie

2004, a respins acțiunea, reținând că dreptul la libera circulație presupune și

obligația corelativă de a respecta condițiile pe care cetățenii români trebuie

să le respecte pentru a călători în spațiul Schengen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul P.I., susținând că în mod nejustificat instanța a

reținut că este posesorul unui pașaport valabil și că acesta nu i-a fost

anulat.

De asemenea, în mod greșit instanța

a apreciat, ca fiind nerelevantă, situația sa familială deosebită.

Recursul este nefondat.

La data de 1 octombrie 2002,

recurentului-reclamant i s-a suspendat dreptul de folosire a pașaportului, ca

urmare a returnării din Austria, în baza acordului de readmisie încheiat de

România, cu această țară. Suspendarea temporară a dreptului de folosire a

pașaportului a fost dispusă pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu

prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1995, privind regimul

pașapoartelor, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 86/2001.

Printr-un memoriu adresat

autorităților competente, recurentul-reclamant a contestat măsura dispusă

împotriva sa, iar acestea au redus termenul de suspendare. până la data de 1

octombrie 2005.

De reținut că, recurentul-reclamant,

la data de 8 iunie 1999, a fost arestat pentru furt, în Polonia.

Întrucât autoritățile române nu au

făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în vigoare la data returnării

reclamantului, în mod corect instanța de fond i-a respins acțiunea.

Hotărârea instanței de fond fiind

legală și temeinică, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul P.I., împotriva sentinței civile nr. 76 din 7 iunie 2004, a Curții

de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.