ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1484/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 aprilie 2004, reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Iași, solicitând anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului. În motivarea acțiunii reclamantul arată că, în luna septembrie 2002, aflându-se în Austria, în urma unui control al poliției, a fost reținut și retrimis în țară, întrucât nu avea asupra sa pașaportul. Ajuns în țară i s-a comunicat că nu mai are dreptul de a ieși din țară, până în luna mai 2007. Reclamantul susține că măsura îi afectează viața de familie, întrucât este căsătorit din anul 2000, cu o cetățeancă din Republica Moldova, având doi copii minori.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și comercial, prin sentința civilă nr. 76 din 7 iunie 2004, a respins acțiunea, reținând că dreptul la libera circulație presupune și obligația corelativă de a respecta condițiile pe care cetățenii români trebuie să le respecte pentru a călători în spațiul Schengen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul P.I., susținând că în mod nejustificat instanța a reținut că este posesorul unui pașaport valabil și că acesta nu i-a fost anulat. De asemenea, în mod greșit instanța a apreciat, ca fiind nerelevantă, situația sa familială deosebită. Recursul este nefondat. La data de 1 octombrie 2002, recurentului-reclamant i s-a suspendat dreptul de folosire a pașaportului, ca urmare a returnării din Austria, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară.

Suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului a fost dispusă pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1995, privind regimul pașapoartelor, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 86/2001. Printr-un memoriu adresat autorităților competente, recurentul-reclamant a contestat măsura dispusă împotriva sa, iar acestea au redus termenul de suspendare. până la data de 1 octombrie 2005. De reținut că, recurentul-reclamant, la data de 8 iunie 1999, a fost arestat pentru furt, în Polonia. Întrucât autoritățile române nu au făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în vigoare la data returnării reclamantului, în mod corect instanța de fond i-a respins acțiunea.

Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva sentinței civile nr. 76 din 7 iunie 2004, a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.