ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.04.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2449/2005

HOTĂRÂRE
12.04.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2449/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 2566/2004 la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, petentul

S.Șt.

a formulat plângere, în temeiul

art. 278

1

iunie 2000 de netrimitere în judecată a notarului public N.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (2) și art. 289 C. pen.

Prin aceeași rezoluție, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale și față de Z.D. și G.N., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., precum și față de

L.M.D. și L.P., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. și respectiv art. 290 C. pen.

În rezoluția atacată,

procurorul a reținut că defuncta S.M.E., soră cu petiționarul, a consimțit în

mod legal la vânzarea locuinței sale, în prezența notarului public, iar

certificatul fiscal necesar autentificării actului de vânzare-cumpărare s-a

eliberat legal de angajatele A.F., nefiind dovedite împrejurările arătate în

denunțul petiționarului asupra lipsei de discernământ a defunctei, care, în

deplinătatea facultăților mintale a înțeles să-și vândă locuința nepoatei sale

L.M.D., căsătorită cu L.P., care de altfel au și îngrijit-o în ultima perioadă

a vieții.

Plângerea formulată de

petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, de

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, petentul S.Șt. a formulat plângere susținând că în mod greșit s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele pentru care a formulat

denunțul, la dosar existând suficiente dovezi de vinovăție a acestora.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 85 din 16 septembrie 2004, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.Șt. împotriva Ordonanței

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 731/P/1999 din 16 iunie

2000 și l-a obligat să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

La motivarea acestei

hotărâri prima instanță a reținut că situația de fapt rezultată din probele

administrate de către procuror și care a stat la baza rezoluției pronunțată

este corectă și nu justifică în nici un fel susținerile petentului, deoarece

defuncta S.M.E., proprietara unui apartament, pe care l-a vândut prin act autentic

soților L.M.D. și L.P. și-a dat consimțământul neviciat la vânzare, în prezența

notarului N.I., la data de 14 mai 1996.

Susținerea petentului, în

sensul că vânzarea s-a făcut fără consimțământul valabil al defunctei datorită

stării precare a sănătății care a și decedat la data de 20 mai 1996, fiind

obținut prin manopere frauduloase, în care a fost implicat și notarul public,

care ar fi atestat nereal existența atât a consimțământului cât și a

semnăturilor și starea de sănătate ale acesteia nu s-au confirmat:

În legătură cu contestarea

semnăturii de pe actul de vânzare-cumpărare, contestat, în cauză s-a efectuat o

expertiză criminalistică care a concluzionat că semnătura la rubrica

„vânzătoare” a fost executată de defunctă, iar din actele medicale rezultă că

afecțiunile de care aceasta suferea nu puteau influența consimțământul dat.

S-a mai reținut că între

defunctă și cumpărători existau relații normale, aceștia din urmă acordându-i

în ultimii ani îngrijiri, achitând în acest fel costul apartamentului.

Faptul că defuncta se afla

în deplinătatea facultăților mintale și că dorea să-și înstrăineze apartamentul

soților L. rezultă fără nici un echivoc și din corespondența pe care aceasta a

purtat-o cu petentul.

În legătură cu nulitatea

actului de vânzare-cumpărare contestat, petiționarul s-a adresat cu acțiune

instanțelor de judecată care i le-a respins.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul S.Șt., pe care o consideră ca fiind greșită, în sensul

că în mod nejustificat nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor față

de care a formulat denunțul și pentru care există probe de vinovăție,

solicitând desființarea acesteia și trimiterea în judecată a persoanelor față

de care prin rezoluția atacată s-a luat măsura neînceperii urmăririi penale.

Recursul declarat de

petentul S.Șt. este nefondat.

Analizând actele și

lucrările de la dosar se constată că organele de urmărire penală au dispus

administrarea de probe și a avut în vedere toate aspectele învederate de petent

la pronunțarea rezoluției de netrimitere în judecată.

La fel, prima instanță a

apreciat corect că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice infirmarea

rezoluției pronunțată de procuror întrucât susținerile petentului nu s-au

dovedit a fi reale.

Din probele de la dosar și

în special din conținutul corespondenței purtată de petent cu defuncta S.M.E.,

rezultă că aceasta din urmă se afla în deplinătatea facultăților mintale și că

și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a înstrăina apartamentul soților

În sprijinul inexistenței

vreunei fapte cu caracter penal este și expertiza criminalistică care a

stabilit că semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare aparține defunctei, fără

a se dovedi existența influenței vreunei persoane, care se manifesta un interes

anume, ascuns.

Nu este de neluat în seamă

nici faptul că demersurile făcute de petiționar, prin intentarea de acțiuni la

instanțele de judecată, prin care a cerut anularea actului de vânzare-cumpărare

s-au dovedit a fi nefondate, fiind respinse ca atare, întrucât nu s-a constatat

existența viciilor invocate la încheierea lui.

În consecință, recursul

declarat de petentul S.Șt., fiind nefondat urmează a fi respins ca atare.

Aflându-se în culpă procesuală

petentul-recurent urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.Șt. împotriva sentinței penale nr. 85

din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6676/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul P.M. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cu plângere împotriva notarului public O.M., pentru faptul de a fi încheiat la data de 17
ÎCCJ 2006-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2937/2006
ei L.C., cu respectarea dispozițiilor legale și au fost semnate după citirea lor. După o perioadă, cu intenția de a înlătura posibilitatea rudelor de a ataca testamentele întocmite, L.C. a hotărât să solicite întocmirea unui act de vânzare-
ÎCCJ 2010-04-15
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1442/2010
izat că în anul 2004 nepoata sa, F.(C.) R.G. și fostul soț al acesteia, N.L., au luat din același apartament mai multe bunuri fără acordul său, iar în luna octombrie 2006 președintele asociației de proprietari, numitul G.F., i-a eliberat nu
ÎCCJ 2005-05-19
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4148/2005
că mama lor S.M., care a decedat la 19 decembrie 2002 a fost bolnavă în ultimii ani de viață, având nevoie de îngrijire și însoțitor permanent, fiind imobilizată la pat; ea a fost îngrijită de recurentele Ț.E. și G.M. Reclamantele susțin că
ÎCCJ 2004-11-29
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6362/2004
alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din cercetările efectuate, a rezultat că între notar și făptuitorii S.I. și H.V. nu a existat nici o înțelegere cu privire la vânzarea imobilului proprietatea petiționarei, iar
Sursă