ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2449/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2566/2004 la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, petentul S.Șt. a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului din 16 iunie 2000 de netrimitere în judecată a notarului public N.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (2) și art. 289 C. pen. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de Z.D. și G.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., precum și față de L.M.D. și L.P., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și respectiv art. 290 C. pen. În rezoluția atacată, procurorul a reținut că defuncta S.M.E., soră cu petiționarul, a consimțit în mod legal la vânzarea locuinței sale, în prezența notarului public, iar certificatul fiscal necesar autentificării actului de vânzare-cumpărare s-a eliberat legal de angajatele A.F., nefiind dovedite împrejurările arătate în denunțul petiționarului asupra lipsei de discernământ a defunctei, care, în deplinătatea facultăților mintale a înțeles să-și vândă locuința nepoatei sale L.M.D., căsătorită cu L.P., care de altfel au și îngrijit-o în ultima perioadă a vieții. Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petentul S.Șt. a formulat plângere susținând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele pentru care a formulat denunțul, la dosar existând suficiente dovezi de vinovăție a acestora. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 85 din 16 septembrie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.Șt. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 731/P/1999 din 16 iunie 2000 și l-a obligat să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. La motivarea acestei hotărâri prima instanță a reținut că situația de fapt rezultată din probele administrate de către procuror și care a stat la baza rezoluției pronunțată este corectă și nu justifică în nici un fel susținerile petentului, deoarece defuncta S.M.E., proprietara unui apartament, pe care l-a vândut prin act autentic soților L.M.D.

și L.P. și-a dat consimțământul neviciat la vânzare, în prezența notarului N.I., la data de 14 mai 1996. Susținerea petentului, în sensul că vânzarea s-a făcut fără consimțământul valabil al defunctei datorită stării precare a sănătății care a și decedat la data de 20 mai 1996, fiind obținut prin manopere frauduloase, în care a fost implicat și notarul public, care ar fi atestat nereal existența atât a consimțământului cât și a semnăturilor și starea de sănătate ale acesteia nu s-au confirmat: În legătură cu contestarea semnăturii de pe actul de vânzare-cumpărare, contestat, în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică care a concluzionat că semnătura la rubrica „vânzătoare” a fost executată de defunctă, iar din actele medicale rezultă că afecțiunile de care aceasta suferea nu puteau influența consimțământul dat.

S-a mai reținut că între defunctă și cumpărători existau relații normale, aceștia din urmă acordându-i în ultimii ani îngrijiri, achitând în acest fel costul apartamentului. Faptul că defuncta se afla în deplinătatea facultăților mintale și că dorea să-și înstrăineze apartamentul soților L. rezultă fără nici un echivoc și din corespondența pe care aceasta a purtat-o cu petentul. În legătură cu nulitatea actului de vânzare-cumpărare contestat, petiționarul s-a adresat cu acțiune instanțelor de judecată care i le-a respins. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul S.Șt., pe care o consideră ca fiind greșită, în sensul că în mod nejustificat nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor față de care a formulat denunțul și pentru care există probe de vinovăție, solicitând desființarea acesteia și trimiterea în judecată a persoanelor față de care prin rezoluția atacată s-a luat măsura neînceperii urmăririi penale.

Recursul declarat de petentul S.Șt. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că organele de urmărire penală au dispus administrarea de probe și a avut în vedere toate aspectele învederate de petent la pronunțarea rezoluției de netrimitere în judecată. La fel, prima instanță a apreciat corect că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice infirmarea rezoluției pronunțată de procuror întrucât susținerile petentului nu s-au dovedit a fi reale. Din probele de la dosar și în special din conținutul corespondenței purtată de petent cu defuncta S.M.E., rezultă că aceasta din urmă se afla în deplinătatea facultăților mintale și că și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a înstrăina apartamentul soților L. care îi acorda, de mai multă vreme, îngrijirile necesare.

În sprijinul inexistenței vreunei fapte cu caracter penal este și expertiza criminalistică care a stabilit că semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare aparține defunctei, fără a se dovedi existența influenței vreunei persoane, care se manifesta un interes anume, ascuns. Nu este de neluat în seamă nici faptul că demersurile făcute de petiționar, prin intentarea de acțiuni la instanțele de judecată, prin care a cerut anularea actului de vânzare-cumpărare s-au dovedit a fi nefondate, fiind respinse ca atare, întrucât nu s-a constatat existența viciilor invocate la încheierea lui. În consecință, recursul declarat de petentul S.Șt., fiind nefondat urmează a fi respins ca atare. Aflându-se în culpă procesuală petentul-recurent urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.Șt. împotriva sentinței penale nr. 85 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2005.