ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6152/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța din 12 noiembrie 2002, emisă în dosarul nr. 71/P/2002, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.S., notar public, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 4.000.000 lei. Prin aceeași ordonanță, în temeiul dispozițiilor art. 38 Cod procedură penală și art. 42 C. proc. pen., s-a disjuns și declinat cauza privind pe A.A.P. (fostă B.) în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, competent a efectua cercetări cu privire la comiterea de către aceasta a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 293 C. pen. În motivarea acestei soluții s-au învederat următoarele: În data de 23 iunie 2000, prin actul autentificat sub nr. 1739/2000 de către notarul public B.S., partea vătămată B.O.C. a cumpărat de la bunicul patern B.G. un apartament situat în Iași, cu suma de 60.000.000 lei. Prin contract vânzătorul și-a rezervat un drept de abitație până la sfârșitul vieții. Cumpărătoarea a plecat în Italia, vânzătorul a rămas în apartament iar B.A.P. verișoara proprietarei, a mers la domiciliul bunicului său B.G., căruia i-a sustras actul de vânzare-cumpărare și copia actului de identitate ale verișoarei sale, luând hotărârea de a vinde locuința. Împreună cu A.C.N. s-a prezentat la notara B.S.

precizând că este B.O.C., iar buletinul de identitate și originalul titlului de proprietate se află la Ambasada Italiei pentru obținerea vizei de plecare în Italia. Cum B.G. avea un drept locativ viager, B.P. l-a convins să renunțe la acest drept. Fără a verifica actul de identitate al vânzătoarei și originalul titlului de proprietate, dând crezare spuselor sale, notara a întocmit actul de vânzare autentificat sub nr. 7047/2000, cu rezervarea unui drept de abitație până la 12 martie 2001. După vânzarea apartamentului ce nu-i aparținea, B.A.P. s-a căsătorit în aceeași lună și a plecat în Cipru. S-a reținut faptul că notara a acționat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Față de împrejurările în care a fost comisă fapta, persoana acestuia și lipsa unui scop ilicit ceea ce conferă un grad redus de pericol social, se dispune scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative conform art. 91 C. pen. Împotriva soluției dată de procuror, părțile vătămate B.O.C. și B.G., au formulat plângere iar procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin rezoluția nr. 1175/II/2/10 decembrie 2002, a respins-o și a comunicat soluția. Nemulțumiți și de această soluție, părțile vătămate au formulat plângere prin care au cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 7047 din 12 decembrie 2003 încheiat de notara B.S., aplicarea sechestrului asigurator asupra imobilului până la finalizarea judecății, radierea intabulării asupra imobilului dobândit ilegal de către A.C.N., retrocedarea bunului proprietatea lui B.O.C.

și extinderea cercetărilor împotriva notarilor publici B.S., C.C., D.V., N.N., a agentului imobiliar A.C.N. și a numitei A. fost B.A.P., precum și obligarea acestora la daune morale și materiale. Curtea de Apel Iași, prin sentința penală nr. 14 din 20 mai 2004, a respins plângerea cu motivarea că, soluția dată în cauză de către procuror este legală și temeinică. Împotriva sentinței părțile vătămate B.O.C. și B.G. au declarat recurs, susținând că față de natura și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu, instanța de fond trebuia să aprecieze că fapta săvârșită de notara B.S. prezintă pericolul social al unei infracțiuni și că deci trebuia să se dispună trimiterea dosarului la procuror pentru a da rechizitoriu.

Recursul declarat nu este fondat. Potrivit art. 18 1 alin. (1) C. pen., „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”. Aprecierea, în concret, a gradului de pericol social se realizează, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, se constată că atât procurorul, cât și instanța au reținut situația expusă mai sus, în concordanță deplină cu probele efectuate în cauză.

În același timp, se constată că procurorul și instanța corect au apreciat că prin împrejurările concrete în care au fost comise faptele, modul de săvârșire și datele ce caracterizează persoana făptuitoarei s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de lege și se impune aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. În adevăr, după cum rezultă din starea de fapt reținută, precum și din probele dosarului, singurul aspect care i se poate imputa notarei B.S. este că nu a identificat pe vânzătorul apartamentului în condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 36/1995. De asemenea, mai rezultă din dosar că notara nu putea autentifica contractul de vânzare cumpărare intervenit între părți dacă, B.G., bunicul lui B.O.C.

și fostul proprietar al apartamentului în litigiu nu renunță la dreptul de abitație rezervat cu ocazia vânzării apartamentului către nepoata sa B.O.C., prin declarație autentificată de către alt notar public, respectiv D.V. Totodată, mai rezultă din dosar că cea care s-a prezentat drept proprietara apartamentului respectiv A.A.P. fostă B.A.P. este nepoata lui B.G. și verișoara lui B.O.C., care în prezent este plecată din țară. În sfârșit, probele administrate în cauză nu fac dovada existenței unui interes material sau de altă natură al notarului B.S. În mod incontestabil aceste particularități ale cauzei, justifică concluzia cu privire la gradul scăzut de vinovăție a autoarei faptei de abuz în serviciu și lipsa vădită de importanță.

Cât privește persoana făptuitoarei, se constată că aceasta nu are antecedente penale și cu o conduită anterior bună. În raport de toate aceste elemente, se constată că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, dată prin Ordonanța nr. 71/P/12/2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și menținută de prima instanță, este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea ei și trimiterea cauzei la procuror, în sensul solicitat de recurenți. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de părțile vătămate să fie respins, ca nefondat și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de petiționarii B.O.C. și B.G. prin procurator B.E. împotriva sentinței penale nr. 14 din 20 mai 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe intimata B.S., ca nefondate. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2004.