ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6152/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din 12 noiembrie

2002, emisă în dosarul nr. 71/P/2002, procurorul desemnat din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitei B.S., notar public, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ în cuantum de 4.000.000 lei.

Prin aceeași ordonanță, în

temeiul dispozițiilor art. 38 Cod procedură penală și art. 42 C. proc. pen.,

s-a disjuns și declinat cauza privind pe A.A.P. (fostă B.) în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, competent a efectua cercetări cu

privire la comiterea de către aceasta a infracțiunii prevăzute de art. 215

alin. (1) – (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 293 C. pen.

În motivarea acestei soluții

s-au învederat următoarele:

În data de 23 iunie 2000,

prin actul autentificat sub nr. 1739/2000 de către notarul public B.S., partea

vătămată B.O.C. a cumpărat de la bunicul patern B.G. un apartament situat în

Iași, cu suma de 60.000.000 lei.

Prin contract vânzătorul

și-a rezervat un drept de abitație până la sfârșitul vieții.

Cumpărătoarea a plecat în

Italia, vânzătorul a rămas în apartament iar B.A.P. verișoara proprietarei, a

mers la domiciliul bunicului său B.G., căruia i-a sustras actul de

vânzare-cumpărare și copia actului de identitate ale verișoarei sale, luând

hotărârea de a vinde locuința.

Împreună cu A.C.N. s-a

prezentat la notara B.S. precizând că este B.O.C., iar buletinul de identitate

și originalul titlului de proprietate se află la Ambasada Italiei pentru

obținerea vizei de plecare în Italia.

Cum B.G. avea un drept

locativ viager, B.P. l-a convins să renunțe la acest drept.

Fără a verifica actul de

identitate al vânzătoarei și originalul titlului de proprietate, dând crezare

spuselor sale, notara a întocmit actul de vânzare autentificat sub nr.

7047/2000, cu rezervarea unui drept de abitație până la 12 martie 2001.

După vânzarea apartamentului

ce nu-i aparținea, B.A.P. s-a căsătorit în aceeași lună și a plecat în Cipru.

S-a reținut faptul că notara

a acționat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la încheierea și

autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Față de împrejurările în

care a fost comisă fapta, persoana acestuia și lipsa unui scop ilicit ceea ce

conferă un grad redus de pericol social, se dispune scoaterea de sub urmărire

penală și aplicarea unei amenzi administrative conform art. 91 C. pen.

Împotriva soluției dată de

procuror, părțile vătămate B.O.C. și B.G., au formulat plângere iar procurorul

general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin rezoluția

nr. 1175/II/2/10 decembrie 2002, a respins-o și a comunicat soluția.

Nemulțumiți și de această

soluție, părțile vătămate au formulat plângere prin care au cerut anularea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 7047 din 12 decembrie 2003 încheiat de

notara B.S., aplicarea sechestrului asigurator asupra imobilului până la

finalizarea judecății, radierea intabulării asupra imobilului dobândit ilegal

de către A.C.N., retrocedarea bunului proprietatea lui B.O.C. și extinderea

cercetărilor împotriva notarilor publici B.S., C.C., D.V., N.N., a agentului

imobiliar A.C.N. și a numitei A. fost B.A.P., precum și obligarea acestora la

daune morale și materiale.

Curtea de Apel Iași, prin

sentința penală nr. 14 din 20 mai 2004, a respins plângerea cu motivarea că,

soluția dată în cauză de către procuror este legală și temeinică.

Împotriva sentinței părțile

vătămate B.O.C. și B.G. au declarat recurs, susținând că față de natura și

împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu,

instanța de fond trebuia să aprecieze că fapta săvârșită de notara B.S.

prezintă pericolul social al unei infracțiuni și că deci trebuia să se dispună

trimiterea dosarului la procuror pentru a da rechizitoriu.

Recursul declarat nu este

fondat.

Potrivit art. 18

1

alin. (1) C. pen., „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală,

dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin

conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Aprecierea, în concret, a

gradului de pericol social se realizează, potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Din examinarea actelor și

lucrărilor din dosar, se constată că atât procurorul, cât și instanța au

reținut situația expusă mai sus, în concordanță deplină cu probele efectuate în

cauză.

În același timp, se constată

că procurorul și instanța corect au apreciat că prin împrejurările concrete în

care au fost comise faptele, modul de săvârșire și datele ce caracterizează

persoana făptuitoarei s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de

lege și se impune aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

În adevăr, după cum rezultă

din starea de fapt reținută, precum și din probele dosarului, singurul aspect

care i se poate imputa notarei B.S. este că nu a identificat pe vânzătorul

apartamentului în condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, mai rezultă din

dosar că notara nu putea autentifica contractul de vânzare cumpărare intervenit

între părți dacă, B.G., bunicul lui B.O.C. și fostul proprietar al

apartamentului în litigiu nu renunță la dreptul de abitație rezervat cu ocazia

vânzării apartamentului către nepoata sa B.O.C., prin declarație autentificată

de către alt notar public, respectiv D.V.

Totodată, mai rezultă din

dosar că cea care s-a prezentat drept proprietara apartamentului respectiv

A.A.P. fostă B.A.P. este nepoata lui B.G. și verișoara lui B.O.C., care în

prezent este plecată din țară.

În sfârșit, probele

administrate în cauză nu fac dovada existenței unui interes material sau de

altă natură al notarului B.S.

În mod incontestabil aceste

particularități ale cauzei, justifică concluzia cu privire la gradul scăzut de

vinovăție a autoarei faptei de abuz în serviciu și lipsa vădită de importanță.

Cât privește persoana

făptuitoarei, se constată că aceasta nu are antecedente penale și cu o conduită

anterior bună.

În raport de toate aceste

elemente, se constată că soluția de scoatere de sub urmărire penală a

învinuitei B.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, dată prin Ordonanța nr.

71/P/12/2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și menținută de

prima instanță, este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru

desființarea ei și trimiterea cauzei la procuror, în sensul solicitat de

recurenți.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca

recursul declarat de părțile vătămate să fie respins, ca nefondat și obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de petiționarii B.O.C. și B.G. prin procurator B.E. împotriva

sentinței penale nr. 14 din 20 mai 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe

intimata B.S., ca nefondate.

Obligă pe fiecare recurent

să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 noiembrie 2004.