ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea petentului B.C. împotriva ordonanței nr. 2339/P/2010 din 20 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

Prin plângerea formulată, petentul B.C. a solicitat următoarele: să i se comunice un răspuns conform articolelor și legilor solicitate în plângerea penală nr. 2 din 04 ianuarie 2010; studierea celor 2 Dosare emise de Notariatul Public nr. 346/2006 cu Certificatul de legatar nr. 302 din 14 noiembrie 2006 și nr. 1669 din 01 aprilie 2005 ce conține testamentul emis de familia D.M. și N.; să i se comunice motivația la cele solicitate, în special Legea nr. 36/1995, Legea nr. 105/1992 etc.

Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Prin Ordonanța din 20 iunie 2013 în Dosarul nr. 2339/P/2010, s-a dispus, printre altele neînceperea urmăririi penale față de notarul public O.C.R. sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și o infracțiune de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Pentru a adopta această soluție, s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1300/P/2008 din 30 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații O.C.R., I.A., A.M. și P.A. pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului - înșelăciune și infracțiuni de fals.

Având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare al persoanelor pretins vătămate și al pretinșilor făptuitori și învinuiți, prin același rechizitoriu a fost dispusă disjungerea cauzei cu privire la mai multe fapte și persoane, una dintre cauzele disjunse fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București subnr. 2339/P/2010

S-a arătat că Dosarul penal nr. 2339/P/2010 are ca obiect, în principal, activitatea presupus infracțională a numitei O.C.R., desfășurată în perioada martie 2004-noiembrie 2006, cât timp aceasta a avut calitatea de notar public în cadrul B.N.P. „N." din București. Dosarul este compus din aproximativ 36 de volume și, pentru o mai bună identificare a datelor cauzei, s-a procedat la acordarea fiecăruia dintre volumele componente ale dosarului a unui nume - corespunzând uneia dintre părțile vătămate sau persoanele pretinse vătămate în cauză:

Gazul „B.C." îi privește pe B.C. - persoană pretins vătămată, O.C.R. - făptuitor, D.M. și D.N. - în calitate de așa-ziși beneficiari ai activității pretins infracționale a notarului public menționat.

Prin plângerea înregistrată inițial sub nr. 19/P/2010 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, numitul B.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei O.R.C. (ce avea calitatea de notar public la data pretinsei comiteri a faptelor) pentru comiterea în dauna sa a unui număr de 4 (patru) infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și a unei infracțiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Prin rezoluția cu nr. 1300/P/2008 din data de 13 ianuarie 2010 Dosarul penal nr. 19/P/2010 a fost conexat al Dosarul de bază nr. 1300/P/2008, urmând apoi traseul descris mai sus.

În motivarea plângerii sale, petentul B.C. a arătat că notarul public O.C.R. a autentificat mai multe înscrisuri prin care a adus prejudicii petentului.

Astfel, aceasta ar fi autentificat sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 declarația de revocare făcută de Z.G. cu privire la testamentul autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era petentul.

La data de 22 octombrie 2004 același notar public a autentificat sub nr. 5633 testamentul făcut de Z.G. în favoarea numiților D.N., D.M., D.C. și D.G.

Sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 notarul public amintit a autentificat un nou testament al numitului Z.G. prin care acesta a instituit drept legatari universali în cote egale de Vz soții D.N. și D.M.

O altă pretinsă încălcare a atribuțiilor de serviciu și comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. au fost invocate de petent ca fiind comise de O.C.R. prin întocmirea certificatului de legatar nr. 302 din 14 noiembrie 2006 în sensul că aceasta nu a ținut cont de faptul că între petent și Z.G. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de uz și habitație viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M. și nu a menționat existența acestui contract la pct. b) al certificatului de moștenitor.

Analizând actele premergătoare începerii urmării penale sub aspectele arătate mai Parchetul a expus următoarele:

Sub nr. 956 din 21 februarie 2002, B.N.P. I.D. a autentificat testamentul numitului Z.G. prin care acesta îl instituia legatar universal pe numitul B.C.

Între Z.G. în calitate de vânzător și soții B.C. și B.A., în calitate de cumpărători, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de uz și habitație viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M. având ca obiect imobilul apartament situat în București, sector 6.

Întrucât soții B. nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul sus menționat, numitul Z.G., la data de 01 septembrie 2004, a revocat, prin declarația autentificată sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 de către notarul public O.C.R., testamentul autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era B.C., iar la data de 02 septembrie 2004, ludecătoria Sectorului 6 București solicitând rezoluțiunea contractului în cauză.

La data de 22 octombrie 2004 O.C.R. a autentificat sub nr. 5633 testamentul făcut de Z.G. în favoarea numiților D.N., D.M., D.C. și D.G.

Sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 notarul public amintit a autentificat un nou testament al numitului Z.G. prin care acesta a instituit drept legatari universali în cote egale de Vi pe soții D.N. și D.M.

Prin Decizia civilă nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 371/2005(2413/3/2005) a fost admis apelul declarat de Z.G. și a fost schimbată în tot sentința civilă nr. 6362 din 08 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 6 București dispunând rezoluțiunea contractului în litigiu, imobilul reîntorcându-se în patrimoniul acestuia.

La data de 22 iulie 2006 a survenit decesul numitului Z.G.

Prin certificatul de legatar nr. 302 din data de 14 noiembrie 2006 emis de notarul public O.C.R. au fost declarați moștenitori, conform testamentului autentificat sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005, soții D.N. și D.M.

Soții Doroftei au fost introduși în procesul civil în calitate de moștenitori -legatari universali ai defunctului Z.G., iar prin Decizia civilă nr. 2295/2006 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, în mod irevocabil, recursul formulat de soții B.C. și B.A. împotriva Deciziei civile nr. 257/A din 08 februarie 2006 a Tribunalului București, menționată anterior.

Ulterior acestui moment, B.C. a sesizat instanțele de judecată civile cu cereri de anulare a: declarației autentificată de notarul public O.C.R. sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 de revocare a testamentului autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era petentul și a celorlalte două testamente ulterioare făcute de Z.G. și autentificate de același notar public. în toate aceste cauze reclamantul nu a avut câștig de cauză, acțiunile sale fiind respinse irevocabil.

În urma pierderii tuturor proceselor intentate în fața instanțelor civile B. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 07 ianuarie 2010.

Parchetul, referitor la comiterea de către notarul public O.C.R. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de fals intelectual prev. de art. 246 C. pen. și de art. 289 C. pen., a constatat că faptele reclamate nu există.

Astfel la datele de 01 septembrie 2004, 22 octombrie 2004 și 01 aprilie 2005 notarul public a luat act de manifestările de voință ale numitului Z.G. cu privire la bunurile existente și/sau viitoare în patrimoniul acestuia la data decesului său cu privire la care cel în cauză-potrivit legislației în vigoare- era liber să dispună pentru cauză de moarte.

Conform legislației civile în vigoare la data faptelor, producea efecte ultimul testament întocmit de defunct - în speță cel autentificat sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 de către notarul public O.C.R. prin care au fost instituiți legatari universali soții D.N. și D.M.

S-a observat că în cuprinsul testamentului s-a dispus cu privire la toate bunurile aflate în patrimoniul testatorului la data decesului său. Dreptul de proprietate asupra imobilului apartament situat în București, sector 6 a revenit definitiv în patrimoniul lui Z.G., prin Decizia civilă nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, decesul acestuia survenind ulterior. Chiar și instanța de recurs le-a recunoscut soților D.N. și D.M. calitatea de moștenitori ai defunctului, introducându-i în această calitate în cauză.

În aceste condiții a fost emis certificatul de moștenitor nr. 302 din 14 noiembrie 2006.

Având în vedere cele expuse, Parchetul a constatat că nu există date sau indicii care, prin coroborarea cu susținerile petentului, să ateste dincolo de orice îndoială rezonabilă existența în sfera ilicitului penal a unor activități de natura celor avute în vedere de normele de incriminare ca și modalități de realizare a elementului material al infracțiunilor reclamate.

Deși, la prima vedere, în cauză ar fi apărut ca fiind incidente dispozițiile art. 122, alin. (1) lit. d) C. pen. privind împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale și, prin urmare, cele ale art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., totuși s-a dat prioritate dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. a C.p.p.

Împotriva acestei soluții, petentul B.C. a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reiterând aspectele susținute în plângerea inițial formulată.

Prin rezoluția din data de 23 iulie 2013 dată în Dosarul nr. 2405 din 2 februarie 2013 Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că soluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul de caz față de notarul public O.C.R. apare ca fiind justificată.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat că notarul public, intimata O.C.R., în momentul autentificării înscrisurilor prin care a constat manifestarea de voință a numitului Z.G., a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data îndeplinirii actului, potrivit art. 58 și următoarele, verificând dacă înscrisurile respectivă reflectă voința părții.

Numitul Z.G. avea dreptul de a revoca testamentul făcut în favoarea petentului, acesta fiind un act juridic unilateral discreționar, precum și pe acela de a numi un alt legatar care să moștenească bunurile sale după moartea sa. Apartamentul situat în București, sector 6, cu privire la care petentul avea un drept în baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și drept de uz și habitație viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M., a revenit definitiv în patrimoniul lui Z.G., ca urmare a Deciziei civile nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, anterior decesului numitului Z.G., și doar indirect ca urmare a autentificării testamentului făcut în favoarea numiților D.N., D.M., D.C. și D.G.. în absența unei hotărâri judecătorești care să desființeze contractul de vânzare-cumpărare, acesta ar fi produs în continuare efecte și ar fi fost imposibilă dobândirea imobilului de către familia D. doar în urma autentificării testamentului făcut în favoarea sa.

Infracțiunea de abuz în serviciu presupune o neîndeplinire sau o îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ, însă din actele premergătoare nu rezultă o activitate a intimatei care să se circumscrie elementului material al acestei infracțiuni și nici celui specific infracțiunii de fals intelectual-atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului- câtă vreme în cauză nu s-a dovedit că Z.G. nu ar fi fost prezent în fața notarului și că nu și-ar fi manifestat voința în sensul celor consemnate în înscrisurile autentificate de notar.

Simplul fapt că intimatul nu era mulțumit de faptul că numitul Z.G. a hotărât ca alte persoane să-i moștenească patrimoniul nu era de natură a o împiedica pe intimată să ia act de manifestarea de voință a celui din urmă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul.

Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac promovată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, „ Cererile de recurs împotriva sentințelor (...) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de apel".

Ca atare, Înalta Curte constată că textul anterior menționat conține o dispoziție imperativă, norma procesual penală fiind de imediată aplicare, astfel încât, calea de atac a recursului înregistrat la data de 21 noiembrie 2013, anterior intrării în vigoare la 1 februarie 2014 a Noului C. proc. pen., prin recalificare, devine apel, instanța urmând a examina, astfel, apelul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală.

În ceea ce privește modificările introduse prin Legea nr. 202/2010 privind

procedura specială prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 255/2013 acestea au incidență, având în vedere data pronunțării sentinței atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, astfel-cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

Prin urmare, sentința penală atacată, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, fiind definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării împotriva acesteia a vreunei căi ordinare de atac.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că petentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul cu care a fost investită, obligând totodată petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.C. împotriva sentinței penale nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi 18 martie 2014.