ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2430/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 154 din 15 decembrie 2004, a respins plângerea formulată de petiționara P.L., împotriva rezoluției emisă la 19 mai 2003, în dosarul nr. 179/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public G.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 288 alin. (1) C. pen. și disjungerea cauzei față de S.L.S.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Petiționara P.L. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu o plângere penală împotriva notarilor publici G.I. și S.L.S. și a traducătoarei M.M. deoarece acestea, în baza unor acte false au facilitat vânzarea nelegală a apartamentului său către B.F.C. A arătat că prin încheierea nr. 3362 din 27 octombrie 1999, notarul public S.L.S. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin care soții P.L. și P.L.,  în calitate de vânzători, prin mandatarul V.C.O. au vândut numitului B.F.C. apartamentul. Mandanții au fost reprezentați la încheierea contractului în baza unei procuri traduse din limba franceză, act fals, traducerea fiind efectuată de traducătorul autorizat M.M. a cărei semnătură a fost legalizată sub nr. 6070 din 19 octombrie 1999 de către notarul public G.I.

Prin rezoluția dată în dosarul 174/ P din 2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 19 mai 2003, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public G.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 249 și art. 228 alin. (1) C. pen. și disjungerea cauzei privind pe învinuita notar public S.L. și continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

În ce privește pretinsa activitate infracțională desfășurată de către notarul public G.I., constând în omisiunea verificării autenticității procurii și eroarea de înregistrare a încheierii de legalizare a semnăturii (nr. 6070 din 19 octombrie 1999), procurorul a motivat că notarul public a legalizat semnătura traducătorului M.M. în baza specimenului de semnătură și a ștampilei existent la biroul notarial neavând obligația examinării și reținerii unei copii de pe înscrisul în limba străină.

Cu privire la numărul 6070 din 19 octombrie 1999 sub care a fost înregistrată încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului, număr menționat din eroare, ulterior, cu ocazia înregistrării în registrul notarial eroarea de numerotare fiind descoperită s-a făcut cuvenita rectificare pe exemplarul actului din arhiva biroului (nr. 6100 în loc de 6070).

Respingând plângerea, Curtea a motivat că soluția de neîncepere a urmăririi penală față de notarul public G.I. este legală deoarece:

- notarul a respectat dispozițiile art. 104 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, potrivit căruia legalizarea semnăturii traducătorului se face prin încheiere, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (4) din aceeași lege, iar în cazul în care traducătorul are depus specimenul de semnătură la biroul notarial, încheierea de legalizare a semnăturii acestuia nu va mai face referire la faptul prezentării în persoană a traducătorului și nici la constatarea îndeplinirii prevederilor de la art. 89 alin. (4) lit. c) din aceeași lege, respectiv subscrierea în fața notarului a tuturor exemplarelor înscrisului.

Din moment ce la biroul notarial G.I., exista specimenul de semnătură al traducătorului, notarul și-a exercitat întocmai, potrivit legii, atribuțiile de serviciu, neavând obligația de a verifica înscrisul întocmit în limbă străină și nici de a păstra vreo copie a acestuia.

Cu privire la numărul sub care a fost înregistrată încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului M.M. numărul 6070 din 19 octombrie 1999 a fost menționat greșit.

Ulterior, cu ocazia înregistrării în registrul general notarial, eroarea de numerotare fiind descoperită și rectificată pe exemplarul actului din arhivă, potrivit art. 53 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, fiind înscris nr. 6100.

Așa fiind, reține Curtea, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul G.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 288 alin. (1) C. pen., pentru că faptele nu sunt prevăzute de legea penală este temeinică și legală.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara P.L. care a cerut casarea sentinței, desființarea rezoluției atacate și rejudecarea cauzei invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 17

1

și 18 C. proc. pen.

A susținut în esență că:

- deși a cerut la termenul de judecată din 8 decembrie 2004, ca instanța să solicite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel înscrisurile, cererea a fost respinsă fără motivarea respingerii;

- instanța a respins cererea de conexare a dosarului nr. 4295/2004 la dosarul nr. 3200/2004, ambele aflate pe rolul Curții de Apel București cu termen de judecată la 8 decembrie 2004 deși între faptele penale reclamate exista o strânsă legătură fiind săvârșite de persoane împotriva cărora a cerut achitarea prin una și aceeași plângere;

- instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aspectele flagrante de nelegalitate; nerespectarea dispozițiilor art. 68, art. 103 și art. 102 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 având în vedere că la biroul notarului public G.I., nu s-a păstrat nici măcar o copie a procurii în limba franceză și nu s-a făcut dovada existenței specimenului de semnătură a traducătorului;

- prin rezoluția din 29 septembrie 2004, aflată la dosarul nr. 3200/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a arătat că „s-a precizat în context că notarul nu are obligația păstrării copiei actului întocmit în limba străină” contrar obligației imperative impusă prin art. 68 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, iar în ce privește eroarea de înregistrare, aceasta a fost îndreptată conform art. 53 alin. (2) din regulament deși la dosar nu există nici o încheiere de rectificare dată de notarul public G.I.;

- prin hotărârea dată s-a comis o eroare gravă de fapt, soluția de respingere a plângerii fiind contrară probelor existente la dosar.

Recursul este nefondat.

La soluționarea plângerii, așa cum rezultă și din motivarea hotărârii, Curtea a avut la dispoziție toate volumele care alcătuiesc dosarul nr. 174/P/2000 în care a fost dată rezoluția atacată cu plângere de către petiționară și în plus dosarul nr. 1019/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Atâta timp cât, prin rezoluția dată la 17 mai 2003, în dosarul 174/P/2000, s-a dispus disjungerea cauzei în ce privește pe învinuita S.L. și continuarea cercetărilor față de aceasta în alt dosar și cum instanța a fost investită cu soluționarea plângerii împotriva măsurii de neîncepere a urmăririi penale față de numita G.I., respingerea cererii de conexare a dosarelor nr. 3200/2004 și nr. 4295/2004 având ca obiect plângeri împotriva a două rezoluții diferite este legală. Atâta timp cât cererea de reunire nu privește cazuri de indivizibilitate prevăzute în art. 33 C. proc. pen., instanța nu era obligată să conexe cele două cauze, mai ales că așa cum s-a arătat, și cercetarea penală s-a făcut în dosare separate pentru infracțiuni diferite.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că în cursul anului 1999, M.I., tatăl petiționarei, a închiriat apartamentul în cauză, numitului D.N., care s-a prezentat drept patron al unei firme de turism și în decurs de două săptămâni acesta prezentându-se la notarul public S.L. sub numele de V.C.O. a vândut apartamentul numitului B.C.F.

În urma investigațiilor făcute, a rezultat că vânzarea-cumpărarea s-a făcut prin folosirea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, primit de la M.I., chipurile pentru a face demersurile necesare închirierii la Administrația Financiară de sector, și a unei procuri false dată de soții P. în orașul Nice din Franța, procură tradusă de M.M., legalizarea semnăturii traducătorului fiind făcută la 19 octombrie 1999 de către notarul public G.I., iar autentificarea contractului de vânzare-cumpărare către B.F.C. de către notarul public S.L.

Din cercetările făcute de organele de poliție a rezultat că persoana care s-a prezentat sub numele D.N., și a încheiat apartamentul de la tatăl petiționarei iar apoi s-a prezentat la notariat sub numele V.C.O. este în realitate numitul N.N.

Prin referatul de terminare a urmăririi penale s-a propus trimiterea în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; art. 288 alin. (1), art. 292 și art. 293 C. pen.

Așa cum s-a reținut în rezoluția din 17 mai 2003 dată, în dosarul nr. 174/P/2000, notarului public G.I. i-a fost prezentată spre legalizarea semnăturii traducerii, făcută după o procură în limba franceză procură care s-a dovedit ulterior a fi falsă.

Procedând la legalizarea semnăturii unui traducător, pentru traducerea unei procuri dintr-o limbă străină, notarul public nu avea obligația de a solicita procura în original, această obligație o avea însă notarul public S.L. care a autentificat un contract de cumpărare în baza unei procuri, aceasta trebuia să solicite și să păstreze procura în original, traducerea acesteia nefiind suficientă. În cazul în care mandatarul în speță, V.C. alias D.N., în realitate N.N., nu putea să prezinte procura în original, notarul public S.L. trebuia să refuze autentificarea actului.

Acest mod de a proceda rezultă din dispozițiile art. 45, art. 58 și art. 89 din Legea nr. 36/1995 și art. 68 și art. 103 din Regulamentul de punere în aplicare a legii.

Încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat a fost făcută de G.I. cu respectarea dispozițiilor textelor la care s-a făcut referire, originalul traducerii procurii aflându-se la fila 50 vol. III.

Potrivit art. 68 din Regulament, procurile folosite la autentificarea actelor rămân la dosarul cauzei dispoziția aplicabilă în speță în ce o privește pe notarul public S.L. cea care a autentificat actul de vânzare-cumpărare deoarece potrivit art. 58 din Legea nr. 36/1995, Secțiunea III, autentificarea actelor, părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.

Nici art. 68 din Legea nr. 36/1995 și nici art. 103 din Regulament nu prevăd obligația pentru notarul care legalizează semnătura traducătorului de a păstra copie de pe actul întocmit în limba străină.

Așa fiind, în mod corect instanța a respins plângerea și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, deoarece faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.

Recursul urmează a fi respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.L. împotriva sentinței penale nr. 154 din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurenta petiționară să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2005.