ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 31 ianuarie 2004, reclamanta G.B. a chemat în judecată

Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8748/8082

din data de 24 octombrie 2003, emisă de autoritatea pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă cererea, întrucât este

îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, având calitatea

de persoană refugiată din motive de persecuție etnică.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 608 din 30 martie 2004, a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei G.B.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că data refugiului indicată de cei doi martori, prin

declarațiile autentificate, este anterioară datei limită prevăzută de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, respectiv 6 septembrie 1940, cât și

evenimentelor istorice soldate cu persecuția etnică a persoanelor de

naționalitate română din Basarabia și Bucovina de Nord.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, G.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în

esență, că a depus o declarație a unui martor din care rezultă că s-a refugiat

la data de 6 martie 1940, iar trupele rusești au intrat în Bucovina, la data de

26 iunie 1940.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturile prevăzute de actul normativ, persoanele persecutate din motive

etnice sau rasiale, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de persoanele interesate, cu acte oficiale

eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin declarația

autentificată depusă la dosarul comisiei, martorii C.G. și L.C. au arătat că reclamanta

și mama sa s-au refugiat din comuna Corcești - Ucraina, județul Storojineț, în România,

la data de 6 martie 1940.

Această dată a refugiului

indicată de martori este anterioară datei limită prevăzută de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cât și evenimentelor soldate cu persecuția

etnică a persoanelor de naționalitate română din Basarabia și Bucovina de Nord.

În aceste condiții nu se

poate ajunge la concluzia că mutarea reclamantei din comuna Corcești, județul

Storojineț, pe teritoriul de azi al României, în cursul lunii martie 1940, când

Bucovina de Nord și Basarabia erau teritorii românești, s-ar datora unor

persecuții etnice sau rasiale care să poată fi încadrate în ipotezele prevăzute

de art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Pentru aceste considerente

și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va

respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.B. împotriva sentinței civile nr. 608 din 30 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.