ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, sub nr. 3558 din 3 noiembrie 2003, reclamanta D.E., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, a contestat hotărârea nr. 7444/6589 din 30 august 2003, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, solicitând reanalizarea situației sale, în sensul actelor dosarului și solicitării formulate.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2093 din 10 decembrie 2003, a admis acțiunea formulată de D.E., a anulat hotărârea nr. 7444/6589 din 30 august 2003, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i stabilească acesteia, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 18 decembrie 1943 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 ianuarie 2003. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din declarațiile autentificate ale martorilor S.V. și P.I., rezultă că reclamanta, împreună cu fiica ei, s-a refugiat din Basarabia, în România, satul Valea Plopului, județul Prahova, la 18 decembrie 1943, iar din actele de stare civilă rezultă că reclamanta s-a născut în anul 1941, la Soroca.

Față de dispozițiile legale în materie și având în vedere evenimentele politico-militare și apoi cele de schimbare a frontierei, se reține că reclamanta a făcut dovada persecuției din motive etnice și a refugiului cauzat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii al municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că refugierile de persoane din Basarabia au avut loc în intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941. După această dată, Basarabia și Bucovina au fost integrate din nou României, neexistând motiv de persecuție a populației românești. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu actele oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din declarațiile de martori autentificate sub nr. 6653 din 19 decembrie 2002, rezultă că reclamanta, împreună cu fiica sa s-au refugiat din Basarabia, în România, la data de 18 decembrie 1943, iar din actele de stare civilă rezultă că reclamanta s-a născut în anul 1921, în Dondoșani.

Față de prevederile normative în materie și având în vedere evenimentele politico-militare, în condițiile înaintării Armatei Roșii pe teritoriul Basarabiei, se reține că reclamanta a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică, motiv pentru care recursul în cauză se vădește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2093 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.