ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5403/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 august 2001, reclamanta B.M.A. a chemat în judecată Primăria municipiului Târnăveni solicitând ca primarul să emită decizia de restituire în natură a imobilului situat în Târnăveni, ca urmare a notificării comunicate prin intermediul executorului judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de stat și ulterior a fost vândut nelegal numiților C.A. și T.E. Prin sentința civilă nr. 58 din 31 ianuarie 2003 Tribunalul Mureș a respins acțiunea reclamantei B.A.(decedată pe parcursul procesului) și continuată de moștenitorii săi B.A., B.A.I.

și V.T.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin notificarea comunicată în conformitate cu cerințele Legii nr. 10/2001, reclamanta B.M. a solicitat Primarului municipiului Târnăveni retrocedarea imobilului situat în Târnăveni, înscris în C.F. nr. 403 Târnăveni, imobil preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, ca fiind unica moștenitoare a proprietarilor tabulari. La 25 noiembrie 2001 reclamanta a decedat și potrivit certificatului de moștenitor nr. 129 din 6 decembrie 2002 moștenitorii săi sunt B.A., soț supraviețuitor, T.V.A., fiică și B.A.I., fiu. Prin Hotărârea nr. 458 din 5 iunie 1997 emisă de Comisia Județeană Mureș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru imobilul din litigiu s-au acordat despăgubiri în cuantum de 87.268.784 lei fratelui reclamantei, T.I.

Prin Dispoziția nr. 193 din 22 ianuarie 2003 emisă de Primarul municipiului Târnăveni s-a dispus restituirea în natură în favoarea moștenitorilor reclamantei decedată, a spațiului comercial în suprafață de 17,15 mp. Prin aceeași dispoziție s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor cu destinație de locuință, apartamentele nr. 1 și 2 și s-a propus acordarea de despăgubiri, astfel cum au fost stabilite conform Legii nr. 112/1995, iar pentru diferența de spațiu s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent. Față de referatul nr. 1310 din 23 ianuarie 2003 întocmit de Primăria municipiului Târnăveni s-a reținut că partea din imobil cu destinație de locuință a fost vândută în temeiul Legii nr. 4/1973 conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 628/1974 și nr. 6/1975, fiind posibilă restituirea în natură numai a spațiului comercial.

Referitor la partea din imobil demolată după naționalizare și pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri în cuantum de 500.000.000 lei s-a învederat că cererea va fi trimisă spre competentă soluționare Prefecturii Mureș. Deoarece la 22 ianuarie 2003 s-a emis Dispoziția nr. 193 de către Primarul municipiului Târnăveni s-a reținut că acțiunea a rămas fără obiect și că eventualele nemulțumiri vizând partea din imobil nerestituită vor putea face obiectul unei acțiuni separate, acțiunea de față neavând petite prin care să se solicite anularea sau modificarea dispoziției. Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri s-a solicitat schimbarea ei în totalitate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a criticat hotărârea, susținându-se că instanța de fond a tratat cu superficialitate cauza, nepronunțându-se asupra tuturor susținerilor, chiar dacă ele nu au fost formulate în limbaj juridic. Astfel, nu s-a pronunțat cu privire la confiscarea abuzivă a imobilului, aplicându-se în mod greșit dispozițiile Decretului nr. 92/1950, proprietarii fiind funcționari și nici cu privire la vânzarea în mod abuziv a lui numiților T.G. și C.A. S-a mai invocat și soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă, tribunalul, în condițiile în care se impunea disjungerea petitului prin care s-a solicitat obligarea primarului la emiterea dispoziției de restituire, iar celelalte petite să fie soluționate de către judecătorie.

Prin decizia civilă nr. 85/A din 19 iunie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul reclamanților ca nefondat, reținând că acțiunea avea un singur petit, acela de a obliga primarul să emită decizia pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu, nefiind investită instanța și cu alte petite. De asemenea, față de împrejurarea că după sesizarea instanței s-a emis dispoziția de către primar, acțiunea a rămas fără obiect, făcând neavenită orice analiză. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții care, după ce fac ample referiri la modul în care s-a soluționat pricina din momentul înregistrării acțiunii și la soluția pronunțată în cauză, arată, în esență, că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică.

Astfel, se învederează că din cuprinsul acțiunii, chiar dacă nu făcute explicit, obiectul cererii îl constituiau trei aspecte: restituirea în natură a imobilului, atacarea dispoziției de trecere a imobilului în proprietatea statului, precum și constituirea valabilității înstrăinării făcute în favoarea cumpărătorilor a apartamentelor 1 și 2. O altă critică se referă la competența de soluționare a cauzei, susținându-se că petitul privind obligarea primarului de a emite dispoziția privind restituirea imobilului aparținea tribunalului, iar petitele prin care s-a contestat valabilitatea titlului de trecere în proprietatea statului a imobilului, precum și nulitatea actelor de vânzare-cumpărare ulterioare, trebuiau calificate ca plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 48 coroborate cu art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Competența trebuia stabilită după normele de competență materială și teritorială prevăzute de art. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 13 alin. (1) C. proc. civ., în funcție de valoarea imobilului, instanța competentă în speță fiind judecătoria. Recursul este nefondat, iar hotărârea recurată este temeinică și legală pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel a statuat corect în privința netemeiniciei acțiunii, care avea un singur petit și anume acela de a obliga primarul să emită decizia pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu. Susținerile recurenților vizând nelegalitatea sentinței pronunțată în apel, dată de faptul că soluționarea acestui petit era de competența altei secții din cadrul tribunalului este irelevantă, în condițiile în care ulterior promovării acțiunii s-a emis dispoziția de către primar, astfel că practic cererea a rămas fără obiect.

Și celelalte critici aduse hotărârii sunt neîntemeiate. Astfel, față de petitul unic al acțiunii, nu existau motive pentru rejudecare în vederea completării sau modificării și instanța nu putea în virtutea rolului activ să se substituie reclamantei și să se pronunțe cu privire la ceea ce nu s-a cerut prin acțiune, fiind vorba despre legalitatea sau nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu și modalitatea de vânzare a două apartamente din imobil. Distinct de cele arătate anterior, se reține cu privire la acest din urmă aspect, faptul că cei doi cumpărători ai apartamentelor nici nu au fost chemați în judecată, împrejurare ce ține de aprecierea exclusivă a reclamantului, astfel că instanța nu putea în mod legal să se pronunțe asupra a ceea ce nu a fost sesizată.

În aceste condiții, instanța investită cu soluționarea cauzei nu avea ce să disjungă, acțiunea având (așa cum s-a mai arătat anterior) un singur petit. În consecință, față de considerentele de mai sus și de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții B.A., B.A.I. și T.V.A. împotriva deciziei nr. 85 A din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.