ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2950/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2950/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1947 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș, s-a respins contestația formulată de reclamanta R.L. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tg. Mureș reținându-se că Dispoziția nr. 1279 din 21 octombrie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus restituirea în natură pentru o parte din apartamentele situate în Tg.-Mureș și acordarea de despăgubiri pentru celelalte apartamente, este legală, întrucât o parte din apartamente au fost vândute cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. S- a mai reținut că în cadrul prezentei proceduri nu se poate realiza compararea titlurilor, aceasta fiind o operațiune specifică acțiunii în revendicare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta criticând faptul că instanța nu a procedat la compararea titlurilor, în contextul în care prin hotărâre irevocabilă s-a constatat că imobilul s-a preluat fără titlu valabil, astfel că reclamanta și-a păstrat calitatea de proprietar, iar imobilul trebuia restituit în natură. Curtea de Apel Tg. Mureș prin decizia civilă nr. 121 din 18 noiembrie 2009 a respins apelul. In considerentele deciziei s-a reținut că imobilul a fost proprietatea defunctului V.E. de la care s-a preluat în baza Decretului nr. 92/1950. Reclamanta, în calitate de succesoare a proprietarului conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 231 din 25 mai 1998, a solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția contestată s-au restituit în natură apartamentele nr. 4, 5, 6, 7, 9, 10, 13 din imobil, iar pentru apartamentele nr. 1,2,3, 8, 11, 12, 14 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât au fost vândute potrivit Legii nr. 112/1995. Prin sentințele, rămase irevocabile, nr. 4994/2003 și 4370/2003 ale Judecătoriei Tg. Mureș au fost respinse cererile privind constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, iar prin sentința civilă nr. 3100/2008 a Judecătoriei Tg. Mureș s-a constatat nevalabilitatea titlului statului. S-a mai reținut că, în mod legal, prima instanță a constatat că a fost investită cu o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu cu soluționarea unei acțiuni în revendicare în cadrul căreia să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că și-a păstrat calitatea de proprietar astfel încât trebuie să se compare titlurile de proprietate. Recursul nu este fondat. Prin acțiunea introductivă reclamanta R.L. a formulat o contestație potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 solicitând modificarea dispoziției nr. 1279/2002 și restituirea în natură a apartamentului nr. 8 din imobilul situat în Tg. Mureș. A mai formulat și un capăt distinct de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare prin care acest apartament a fost înstrăinat fostului chiriaș. Fiind investită cu o astfel de contestație instanța este obligată să verifice doar legalitatea dispoziției contestate și, în cazul în care constată că dispoziția s-a emis cu încălcarea legii, să dispună anularea ei parțială sau totală.
Compararea titlurilor de proprietate despre care se face vorbire în motivarea recursului este o operațiune juridică specifică acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., în urma căreia se va da preferință titlului de proprietate mai bune caracterizat din punct de vedere juridic. În speță, nu se impune ca instanța să procedeze la compararea titlurilor de proprietate prezentate de reclamantă și de pârâții persoane fizice întrucât reclamanta nu a formulat o acțiune în revendicare, ci o contestație împotriva dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia, așa cum am arătat anterior, se examinează doar legalitatea dispoziției. Ca atare, recursul se privește ca nefondat și se va respinge.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva deciziei nr. 121 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.