ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4212/2010

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1315 din 3 iulie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5585/2005, Tribunalul Mureș a respins contestația reclamantului R.L., în contradictoriu cu Instituția prefectului Mureș, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Totodată, a admis contestația aceluiași reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureș, a anulat dispoziția din 9 decembrie 2005 a Primăriei Municipiului Târgu - Mureș și a dispus restituirea în natură către contestator a apartamentelor din imobilul situat în Târgu -Mureș, jud. Mureș, înscris în C.F. Târgu -Mureș, cu terenul aferent apartamentelor.

Adispusînaintarea dosarului, în ceea ce privește apartamentele din imobilul în litigiu, C.C.S.D., în vederea stabilirii despăgubirilor bănești privitoare la aceste apartamente, cu terenul aferent, cuvenite reclamantului. În considerentele sentinței, în ceea ce privește fondul cauzei, s-a apreciat ca, în mod nclegal, prin dispoziția administrativă atacată în cauză, a fost respinsă notificarea reclamantului, cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea acestuia de moștenitor al proprietarilor imobilului. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul este fiul lui R.I., persoană care figurează ca proprietar în anexa Decretului nr. 92/1950, în baza căruia imobilul în litigiu a fost preluat de către stat, în același timp, moștenitor al fratelui său, R.E.

și că și-a schimbat numele pe cale administrativă din V. în L.; de asemenea, în cartea de imobil, anterior preluării de către stat, cei doi frați erau evidențiați ca proprietari ai imobilului. În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, tribunalul a constatat ca este posibilă restituirea în natură doar a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995, nu a și celor aflate în această situație, care sunt considerate ca fiind valabil încheiate în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, întrucât, potrivit 20 alin. (2) din Lege, în aceste situații, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Apelul declarat de către pârâtul Primarul Municipiului Târgu -Mureș împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 113 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe, atât în ceea ce privește calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, cât și structura imobilului pentru care i se cuvin reclamantului aceste măsuri, pe temeiul raportului de expertiză tehnică în construcții întocmit în cauză. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureș, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând următoarele: - În mod greșit, măsurile reparatorii în echivalent au fost acordate pentru imobilul în starea actuală, și nu în raport de situația de la data trecerii în proprietatea statului, dată la care imobilul avea o altă compunere decât cea din prezent, astfel cum rezultă din ambele expertize efectuate în cauza; - În mod nelegal, nu s-au stabilit suprafețele de teren aferente apartamentelor restituite în natură, cât și al celor aferente apartamentelor pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri bănești. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin hotărârea primei instanțe pronunțate în cauză, confirmate în apel, s-a dispus restituirea în natură către reclamant a apartamentelor din imobilul situat în Târgu - Mureș, precum și a terenului aferent acestora, de asemenea, s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri bănești pentru celelalte trei apartamente și terenul aferent acestora. Nici prin motivele de apel și nici în recurs, nu s-au formulat critici pe aspectul calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, ca atare, aprecierea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar. În ceea ce privește construcția, recurentul susține că acordarea măsurilor reparatorii trebuia să se realizeze în raport de structura acesteia de la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 92/1950, avându-se în vedere că, în prezent, construcția are o altă componență a apartamentelor.

Se reține că nu a fost contestată situația de fapt descrisă în considerentele deciziei recurate, astfel cum rezulta din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit în cursul judecății în primă instanță, în sensul că, după preluarea imobilului în proprietatea statului, imobilul a suferit transformări prin schimbarea destinației inițiale de prăvălie și divizarea acesteia, precum și a unui alt apartament, astfel încât, în prezent, există cinci apartamente, față de patru, la nivelul anului 1950. Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Ca atare, regula restituirii în natură operează și în situațiile în care au avut loc modificări structurale ale imobilului după data preluării imobilului de către stat, de natura celor din cauză. Excepțiile de la această regulă, în ceea ce privește construcțiile preluate abuziv, sunt prevăzute în art. 10 și 19 din Lege, încadrarea imobilului susceptibil a face obiectul măsurilor reparatorii în acele situații de excepție fiind de strictă interpretare și aplicare. Or, în cauză, nu s-a reținut - și nici măcar nu s-a pretins - că ar fi întrunită vreuna dintre ipotezele legale de excepție, din moment ce nu a avut loc demolarea vreunei părți din vechea construcție, urmată de edificarea alteia noi, și nici adăugarea, pe orizontală și/sau verticală, de noi corpuri, în condițiile legii.

Ca atare, în absența măririi suprafeței construcției în raport cu cea de la momentul preluării imobilului, având loc doar modificări ale structurii interioare, care nu afectează, potrivit legii, posibilitatea aplicării regulii în materia măsurilor reparatorii, în mod corect, s-a procedat în cauză la restituirea în natură a apartamentelor din imobilul în litigiu ce nu au fost înstrăinate foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995." Nici în privința măsurilor reparatorii în echivalent, recunoscute intimatului - reclamant pentru celelalte apartamente din imobil, nu se poate reține o altă constatare decât aceea a acordării pentru imobilul în starea în care acesta se afla la data notificării, și nu la momentul preluării abuzive de către stat.

Această constatare se impune în temeiul aceluiași art. 9, incident și în ceea ce privește modul de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent, în lipsa unei prevederi exprese pe acest aspect, pentru identitate de rațiune și pentru o aplicare nediscriminatorie a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor aflate în situații similare, respectiv celor ale căror imobile au fost preluate abuziv de către stat în perioada de referință a legii. Drept urmare, criticile relative la modul de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcție sunt nefondate și vor fi înlăturate. În ceea ce privește terenul, se constată că, într-adevăr, dispoziția primei instanțe nu menționează suprafața terenului restituit și nici a celui pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri bănești, iar instanța de apel, cu toate că pârâtul a conceput critici pe acest aspect prin motivarea căii de atac, nu a analizat susținerile părții în considerentele deciziei.

Dacă ar fi evaluat motivul de apel, implicit probatoriul administrat pe acest aspect, curtea de apel ar fi constatat că, în cursul judecății în primă instanță, nu s-au produs și administrat dovezile necesare pentru determinarea întinderii terenului pentru care reclamantului i s-au acordat măsuri reparatorii, fie o expertiză topografică, fie înscrisuri (se vor arăta, în prezentele considerente, probele concludente și pertinente pe acest aspect). În aceste condiții, absența menționării suprafețelor de teren nu reprezintă o simplă omisiune a instanțelor de fond, ci consecința insuficienței situației de fapt conturate prin întregul probatoriu administrat. Această constatare împiedică încadrarea criticilor recurentului - pârât în privința terenului în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât nu ar fi posibilă modificarea deciziei, urmare a incidenței ipotezei legale menționate, câtă vreme situația de fapt reținută în cauză nu este clarificată suficient. Determinarea terenului aferent apartamentelor restituite reclamantului în natură, respectiv celor pentru care s-a recunoscut dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent, este necesară, din perspectiva recurentului - pârât, în scopul executării obligației de restituire în natură stabilite în sarcina acestuia, totodată, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor bănești în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care depinde de întinderea dreptului asupra imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în baza legii.

În contextul în care hotărârea primei instanțe ce ar fi reprezentat titlu executoriu nu era susceptibilă de a fi executată în forma în care a fost pronunțată, instanța de apel, învestită fiind cu cercetarea legalității și temeiniciei sentinței, avea obligația de a-și exercita rolul activ și de a proceda la verificarea întinderii terenului pentru care s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii, dispunând administrarea de probatorii, independent de atitudinea procesuală a părților pe acest aspect, atât în cursul judecății în primă instanță, cât și în apel. În ceea ce privește criteriile de calcul al întinderii terenului restituit și a celui pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri bănești, se constată că Legea nr. 10/2001 nu conține niciun asemenea indiciu pentru determinarea acestor suprafețe, afirmându-se doar dreptul la măsuri reparatorii și natura acestora.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „In cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piața corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare". Aplicarea normei citate este lipsită de dificultate în ipoteza în care toate apartamentele dintr-un imobil - dacă sunt mai multe apartamente - au fost înstrăinate foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995, iar actele juridice de înstrăinare sunt prezumatc a fi legal încheiate, în absența unei constatări, pe calc judecătorească, a nelegalității acestora, ipoteză în care proprietarul deposedat anterior anului 1989 este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru construcție, dată fiind înstrăinarea apartamentelor către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, cât și pentru întregul teren, astfel cum prevede explicit norma menționată.

În situația în care a fost vândută, în baza Legii nr. 112/1995, doar o parte dintre apartamentele imobilului, fostul proprietar este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din terenul ce intră în compunerea întregului imobil, corespunzător apartamentelor înstrăinate, iar pentru apartamentele nevândute, ce se restituie în natură, i se cuvine chiar restituirea în natură a unei suprafețe de teren, în aplicarea regulii prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituire ce operează, pe același temei, și în privința eventualei diferențe de teren libere de construcții. În cauză, instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 și 20 alin. (2) din Lege, însă nu a stabilit întinderea suprafețelor de teren pentru care se cuvin măsuri reparatorii, cu încălcarea rolului activ, după cum s-a arătat deja.

Nu se poate ignora că alte persoane, respectiv foștii chiriași, sunt proprietari asupra construcției, în părți determinate prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, astfel încât măsura reparatorie trebuie să permită exercitarea dreptului de proprietate asupra construcției. În acest sens, al posibilității exercitării de către titular a prerogativelor asupra construcției, trebuie înțeleasă sintagma „teren aferent construcțiilor" din conținutul Legii nr. 112/1995 și al normelor de aplicare a acesteia, care nu este definită explicit de către legiuitor. Astfel, potrivit art. 37 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996, în forma republicată (urmare a modificărilor aduse prin H.G.

nr. 11/1997), „In situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege". Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, „Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului". Este real faptul că dreptul de proprietate asupra terenului nu se dobândește în temeiul legii, ci al contractului părților, prin care s-ar putea materializa vocația recunoscută de art. 37, sus menționat, în patrimoniul chiriașului - cumpărător.

În cauză, nu s-a verificat dacă s-a perfectat un asemenea contract între foștii chiriași și unitatea specializată în vânzarea locuințelor, ceea ce confirmă stabilirea insuficientă a situației de fapt. Pe temeiul acestor prevederi legale, doar ceea ce depășește suprafața aferentă construcțiilor poate fi restituit în natura în baza Legii nr. 10/2001, ca fiind terenul rămas în proprietatea statului, de care acesta poate dispune. Terenul aferent include nu numai pe cel situat sub construcție, ci și cota - indiviză din suprafața totală de teren, corespunzătoare fiecărui apartament din clădire, întrucât doar în acel fel se poate asigura exercițiul prerogativelor proprietății asupra construcției. Întrucât aceste aspecte nu au fost verificate și clarificate în fazele procesuale anterioare, în temeiul art. 314 C. proc.

civ., care prevede casarea deciziei de către înalta Curte în situațiile în care situația de fapt nu este cert stabilită, nefiind posibilă evaluarea legalității deciziei de apel, această instanța va admite recursul și va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va verifica, după cercetarea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele, dacă este necesară efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea suprafeței de teren aferent apartamentelor, pentru care s-a recunoscut dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca, prin scăderea acestei suprafețe din totalul terenului, sa se determine suprafața terenului care se restituie în natură, reprezentată atât de terenul aferent apartamentelor din imobil restituite reclamantului în natură, cât și de o eventuala diferență de teren liber de construcții, ce nu intră în categoria de „teren aferent".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 113 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia atacata și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2010.