ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4212/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4212/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, din

examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1315 din 3 iulie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5585/2005,

Tribunalul Mureș a respins contestația reclamantului R.L., în contradictoriu cu

Instituția prefectului Mureș, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală.

Totodată, a admis contestația

aceluiași reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgu

Mureș, a anulat dispoziția din 9 decembrie 2005 a Primăriei Municipiului Târgu

- Mureș și a dispus restituirea în natură către contestator a apartamentelor

din imobilul situat în Târgu -Mureș, jud. Mureș, înscris în C.F. Târgu -Mureș,

cu terenul aferent apartamentelor.

Adispusînaintarea dosarului, în ceea

ce privește apartamentele din imobilul în litigiu, C.C.S.D., în vederea

stabilirii despăgubirilor bănești privitoare la aceste apartamente, cu terenul

aferent, cuvenite reclamantului.

În considerentele sentinței, în ceea

ce privește fondul cauzei, s-a apreciat ca, în mod nclegal, prin dispoziția

administrativă atacată în cauză, a fost respinsă notificarea reclamantului, cu

motivarea că nu s-a dovedit calitatea acestuia de moștenitor al proprietarilor

imobilului.

Din înscrisurile depuse la dosar,

rezultă că reclamantul este fiul lui R.I., persoană care figurează ca

proprietar în anexa Decretului nr. 92/1950, în baza căruia imobilul în litigiu

a fost preluat de către stat, în același timp, moștenitor al fratelui său, R.E.

și că și-a schimbat numele pe cale administrativă din V. în L.; de asemenea, în

cartea de imobil, anterior preluării de către stat, cei doi frați erau

evidențiați ca proprietari ai imobilului.

În ceea ce privește natura măsurilor

reparatorii cuvenite reclamantului, tribunalul a constatat ca este posibilă

restituirea în natură doar a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate foștilor

chiriași în baza Legii nr. 112/1995, nu a și celor aflate în această situație,

care sunt considerate ca fiind valabil încheiate în temeiul art. 45 din Legea

nr. 10/2001, întrucât, potrivit 20 alin. (2) din Lege, în aceste situații,

reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru valoarea de

piață corespunzătoare, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Apelul declarat de către pârâtul

Primarul Municipiului Târgu -Mureș împotriva sentinței menționate a fost

respins ca nefondat prin Decizia nr. 113 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia

considerentelor primei instanțe, atât în ceea ce privește calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, pe baza

înscrisurilor depuse la dosar, cât și structura imobilului pentru care i se

cuvin reclamantului aceste măsuri, pe temeiul raportului de expertiză tehnică

în construcții întocmit în cauză.

Împotriva deciziei menționate, a

declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureș, criticând-o pentru

nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

- În mod greșit, măsurile reparatorii

în echivalent au fost acordate pentru imobilul în starea actuală, și nu în

raport de situația de la data trecerii în proprietatea statului, dată la care

imobilul avea o altă compunere decât cea din prezent, astfel cum rezultă din

ambele expertize efectuate în cauza;

- În mod nelegal, nu s-au stabilit

suprafețele de teren aferente apartamentelor restituite în natură, cât și al

celor aferente apartamentelor pentru care s-a făcut propunere de acordare de

despăgubiri bănești.

Examinând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este fondat.

Prin hotărârea primei instanțe

pronunțate în cauză, confirmate în apel, s-a dispus restituirea în natură către

reclamant a apartamentelor din imobilul situat în Târgu - Mureș, precum și a

terenului aferent acestora, de asemenea, s-a făcut propunere de acordare de

despăgubiri bănești pentru celelalte trei apartamente și terenul aferent

acestora.

Nici prin motivele de apel și nici în

recurs, nu s-au formulat critici pe aspectul calității reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, ca

atare, aprecierea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat,

nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar.

În ceea ce privește construcția,

recurentul susține că acordarea măsurilor reparatorii trebuia să se realizeze

în raport de structura acesteia de la momentul preluării imobilului în baza

Decretului nr. 92/1950, avându-se în vedere că, în prezent, construcția are o

altă componență a apartamentelor.

Se reține că nu a fost contestată

situația de fapt descrisă în considerentele deciziei recurate, astfel cum

rezulta din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit în

cursul judecății în primă instanță, în sensul că, după preluarea imobilului în

proprietatea statului, imobilul a suferit transformări prin schimbarea

destinației inițiale de prăvălie și divizarea acesteia, precum și a unui alt

apartament, astfel încât, în prezent, există cinci apartamente, față de patru,

la nivelul anului 1950.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001,

imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se

restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și

libere de orice sarcini.

Ca atare, regula restituirii în natură

operează și în situațiile în care au avut loc modificări structurale ale

imobilului după data preluării imobilului de către stat, de natura celor din

cauză.

Excepțiile de la această regulă, în

ceea ce privește construcțiile preluate abuziv, sunt prevăzute în art. 10 și 19

din Lege, încadrarea imobilului susceptibil a face obiectul măsurilor

reparatorii în acele situații de excepție fiind de strictă interpretare și

aplicare.

Or, în cauză, nu s-a reținut - și nici

măcar nu s-a pretins - că ar fi întrunită vreuna dintre ipotezele legale de

excepție, din moment ce nu a avut loc demolarea vreunei părți din vechea

construcție, urmată de edificarea alteia noi, și nici adăugarea, pe orizontală

și/sau verticală, de noi corpuri, în condițiile legii.

Ca atare, în absența măririi

suprafeței construcției în raport cu cea de la momentul preluării imobilului,

având loc doar modificări ale structurii interioare, care nu afectează,

potrivit legii, posibilitatea aplicării regulii în materia măsurilor

reparatorii, în mod corect, s-a procedat în cauză la restituirea în natură a

apartamentelor din imobilul în litigiu ce nu au fost înstrăinate foștilor

chiriași în baza Legii nr. 112/1995."

Nici în privința măsurilor reparatorii

în echivalent, recunoscute intimatului - reclamant pentru celelalte apartamente

din imobil, nu se poate reține o altă constatare decât aceea a acordării pentru

imobilul în starea în care acesta se afla la data notificării, și nu la

momentul preluării abuzive de către stat.

Această constatare se impune în

temeiul aceluiași art. 9, incident și în ceea ce privește modul de stabilire a

măsurilor reparatorii în echivalent, în lipsa unei prevederi exprese pe acest

aspect, pentru identitate de rațiune și pentru o aplicare nediscriminatorie a

măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor aflate în situații similare,

respectiv celor ale căror imobile au fost preluate abuziv de către stat în

perioada de referință a legii.

Drept urmare, criticile relative la

modul de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcție sunt nefondate și

vor fi înlăturate.

În ceea ce privește terenul, se

constată că, într-adevăr, dispoziția primei instanțe nu menționează suprafața

terenului restituit și nici a celui pentru care s-a făcut propunere de acordare

de despăgubiri bănești, iar instanța de apel, cu toate că pârâtul a conceput

critici pe acest aspect prin motivarea căii de atac, nu a analizat susținerile

părții în considerentele deciziei.

Dacă ar fi evaluat motivul de apel,

implicit probatoriul administrat pe acest aspect, curtea de apel ar fi

constatat că, în cursul judecății în primă instanță, nu s-au produs și

administrat dovezile necesare pentru determinarea întinderii terenului pentru care

reclamantului i s-au acordat măsuri reparatorii, fie o expertiză topografică,

fie înscrisuri (se vor arăta, în prezentele considerente, probele concludente

și pertinente pe acest aspect).

În aceste condiții, absența

menționării suprafețelor de teren nu reprezintă o simplă omisiune a instanțelor

de fond, ci consecința insuficienței situației de fapt conturate prin întregul

probatoriu administrat.

Această constatare împiedică

încadrarea criticilor recurentului - pârât în privința terenului în cazul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu ar fi posibilă

modificarea deciziei, urmare a incidenței ipotezei legale menționate, câtă

vreme situația de fapt reținută în cauză nu este clarificată suficient.

Determinarea terenului aferent apartamentelor

restituite reclamantului în natură, respectiv celor pentru care s-a recunoscut

dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent, este necesară, din

perspectiva recurentului - pârât, în scopul executării obligației de restituire

în natură stabilite în sarcina acestuia, totodată, pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor bănești în procedura reglementată de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, care depinde de întinderea dreptului asupra imobilului

pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în baza legii.

În contextul în care hotărârea primei

instanțe ce ar fi reprezentat titlu executoriu nu era susceptibilă de a fi

executată în forma în care a fost pronunțată, instanța de apel, învestită fiind

cu cercetarea legalității și temeiniciei sentinței, avea obligația de a-și

exercita rolul activ și de a proceda la verificarea întinderii terenului pentru

care s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii, dispunând

administrarea de probatorii, independent de atitudinea procesuală a părților pe

acest aspect, atât în cursul judecății în primă instanță, cât și în apel.

În ceea ce privește criteriile de

calcul al întinderii terenului restituit și a celui pentru care s-a făcut

propunere de acordare de despăgubiri bănești, se constată că Legea nr. 10/2001

nu conține niciun asemenea indiciu pentru determinarea acestor suprafețe,

afirmându-se doar dreptul la măsuri reparatorii și natura acestora.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „In cazul în

care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piața corespunzătoare a

întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare".

Aplicarea normei citate este lipsită

de dificultate în ipoteza în care toate apartamentele dintr-un imobil - dacă

sunt mai multe apartamente - au fost înstrăinate foștilor chiriași în baza

Legii nr. 112/1995, iar actele juridice de înstrăinare sunt prezumatc a fi

legal încheiate, în absența unei constatări, pe calc judecătorească, a

nelegalității acestora, ipoteză în care proprietarul deposedat anterior anului

1989 este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru

construcție, dată fiind înstrăinarea apartamentelor către chiriași în baza

Legii nr. 112/1995, cât și pentru întregul teren, astfel cum prevede explicit

norma menționată.

În situația în care a fost vândută, în

baza Legii nr. 112/1995, doar o parte dintre apartamentele imobilului, fostul

proprietar este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte

din terenul ce intră în compunerea întregului imobil, corespunzător

apartamentelor înstrăinate, iar pentru apartamentele nevândute, ce se restituie

în natură, i se cuvine chiar restituirea în natură a unei suprafețe de teren,

în aplicarea regulii prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituire ce

operează, pe același temei, și în privința eventualei diferențe de teren libere

de construcții.

În cauză, instanța de apel, confirmând

hotărârea primei instanțe, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 și 20 alin. (2)

din Lege, însă nu a stabilit întinderea suprafețelor de teren pentru care se

cuvin măsuri reparatorii, cu încălcarea rolului activ, după cum s-a arătat

deja.

Nu se poate ignora că alte persoane,

respectiv foștii chiriași, sunt proprietari asupra construcției, în părți

determinate prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.

112/1995, astfel încât măsura reparatorie trebuie să permită exercitarea

dreptului de proprietate asupra construcției.

În acest sens, al posibilității

exercitării de către titular a prerogativelor asupra construcției, trebuie

înțeleasă sintagma „teren aferent construcțiilor" din conținutul Legii nr.

112/1995 și al normelor de aplicare a acesteia, care nu este definită explicit

de către legiuitor.

Astfel, potrivit art. 37 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996, în forma republicată (urmare a

modificărilor aduse prin H.G. nr. 11/1997), „In situațiile de vânzare către

chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a

garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului

aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege".

Conform art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 112/1995, „Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane

juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care

depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea

statului".

Este real faptul că dreptul de

proprietate asupra terenului nu se dobândește în temeiul legii, ci al

contractului părților, prin care s-ar putea materializa vocația recunoscută de

art. 37, sus menționat, în patrimoniul chiriașului - cumpărător.

În cauză, nu s-a verificat dacă s-a

perfectat un asemenea contract între foștii chiriași și unitatea specializată

în vânzarea locuințelor, ceea ce confirmă stabilirea insuficientă a situației

de fapt.

Pe temeiul acestor prevederi legale,

doar ceea ce depășește suprafața aferentă construcțiilor poate fi restituit în

natura în baza Legii nr. 10/2001, ca fiind terenul rămas în proprietatea

statului, de care acesta poate dispune.

Terenul aferent include nu numai pe

cel situat sub construcție, ci și cota - indiviză din suprafața totală de

teren, corespunzătoare fiecărui apartament din clădire, întrucât doar în acel

fel se poate asigura exercițiul prerogativelor proprietății asupra

construcției.

Întrucât aceste aspecte nu au fost

verificate și clarificate în fazele procesuale anterioare, în temeiul art. 314

C. proc. civ., care prevede casarea deciziei de către înalta Curte în

situațiile în care situația de fapt nu este cert stabilită, nefiind posibilă

evaluarea legalității deciziei de apel, această instanța va admite recursul și

va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

apel va verifica, după cercetarea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate

în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele, dacă este necesară efectuarea

unei expertize topografice pentru determinarea suprafeței de teren aferent

apartamentelor, pentru care s-a recunoscut dreptul acestuia la măsuri

reparatorii în echivalent, urmând ca, prin scăderea acestei suprafețe din

totalul terenului, sa se determine suprafața terenului care se restituie în

natură, reprezentată atât de terenul aferent apartamentelor din imobil

restituite reclamantului în natură, cât și de o eventuala diferență de teren

liber de construcții, ce nu intră în categoria de „teren aferent".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 113 din 3 noiembrie

2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Casează decizia atacata și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 iulie 2010.