ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 186A din 09 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Tg-Mureș împotriva sentinței civile nr. 1493 din 8 septembrie 2010 a Tribunalului Mureș; a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul restituirii în natură reclamantului a unei suprafețe de teren de 715 mp teren înscris în C.F. 955 Tg-Mureș, nr.top.1653 și 1654; a menținut restul dispozițiilor sentinței civile și a respins,ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.L. împotriva aceleiași sentințe civile. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1493 din 8 septembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis, în parte, contestația formulată de reclamantul S.L.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureș; a anulat în parte dispoziția nr. 22.416 din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureș, în ce privește art. 1, în sensul că: A admis cererea reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg-Mureș, înscris inițial în C.F. nr. 955 Tg-Mureș, nr.top.1653 și 1654. A dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului nr. 2 situat în Tg-Mureș și a unei suprafețe de 857/1029 mp teren (conform înscrierilor de carte funciară), C.F. 955 nr.top.1653, 1654, transcris în C.F. 90212 Tg.Mureș. A stabilit îndreptățirea reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1, 3 și 4 situate în Tg.Mureș și pentru o suprafață de 182 mp din totalul de 1029 mp, care au format obiectul Legii nr. 112/1995.

A obligat pârâtul la înaintarea întregii documentații către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instituția competentă pentru stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent și modalitatea de acordare a acestora. A menținut art. 1 din Dispoziția nr. 22.416/2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureș, în ce privește respingerea cererii reclamantului S.L., de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 954 Tg-Mureș, nr.top.1652/I și nr. 1652/2. A respins cererea reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris la nr.top.1708 Tg-Mureș. A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a probat, în conformitate cu art. 4 alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, calitatea sa de persoană îndreptățită după autorul P.G.

Imobilul a fost preluat în mod abuziv, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Acesta este format din patru apartamente, din care trei au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar un apartament este în proprietatea Municipiului Tg-Mureș, fiind închiriat. Reclamantul nu a probat faptul că acele contracte de vânzare-cumpărare ar fi fost desființate, astfel că apartamentele în cauză nu pot fi restituire în natură, fiind astfel îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 246/2005 modificată. Pentru apartamentul nr. 2 se impune restituirea în natură în favoarea reclamantului, în temeiul art. 1.1, art. 7.1, art. 2 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la teren s-a reținut că din suprafața totală de 1029 mp o suprafață de 182 mp este aferentă apartamentelor 1, 3 și 4, iar pentru această suprafață se impune, în baza art. 1.2 și art. 7.2 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru diferența de teren de 857 mp reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură, conform art. 1.1, art. 2 lit. a), art. 4 și art. 7.1. din Legea nr. 10/2001. Pentru imobilele înscrise la nr.top. 1652/1 și nr. 11652/2 este nefondată contestația reclamantului, deoarece anterior naționalizării a fost atribuit numitei S.M., văduva lui C.I., iar reclamantul nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită după această proprietară tabulară.

Pentru imobilul de la nr.top.1708 nu s-a dovedit preluarea acestui imobil de către Statul Român de la defunctul P.G. în vreuna din modalitățile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureș și reclamantul S.L. Pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureș a susținut următoarele prin cererea de apel: Instanța de fond în mod greșit a stabilit, raportat la înscrisurile depuse de reclamant în dovedirea calității de moștenitor al fostului proprietar, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită. Soluția este criticabilă și în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în discuție. Astfel, terenul aferent imobilului este în realitate de 897 mp, aspect recunoscut de reclamant și cuprins în Memoriul Tehnic întocmit de SC A.T.

SRL. Hotărârea instanței este nelegală raportat și la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată și H.G. nr. 923/01.2010, care arată că prin noțiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Instanța de fond a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentelor 1, 3, 4 fără să țină cont de acest lucru. Reclamantul S.L. a solicitat admiterea integrală a contestației formulate, cu consecința anulării în totalitate a Dispoziției nr. 22.416 din 09 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureș și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F.

954 nr.top.1652/1 și 1652/2 compus din casă din cărămidă cu 4 camere, una bucătărie și casă de cărămidă cu o cameră și o bucătărie și teren în suprafață de 346 și 72 mp. În motivarea cererii s-a arătat că în urma partajului din anul 1935, înscris în C.F. la poz. B 13, imobilul de sub A+1 cu nr.top.1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I., iar imobilul de sub A+2 cu nr.top.1652/2 trece în proprietatea soților P.G., de la care imobilul este preluat de Statul Român, în cartea funciară neexistând înscriere care să ateste faptul preluării. Aceasta rezultă din înscrierile ulterioare realizate în Cartea Funciară când dreptul văduvei lui C.I. se transmite prin donație lui C.M. care apoi înstrăinează dreptul său soților A. – poz.B 15, 16, 17. La aceste poziții apare înscris faptul că se realizează transmiterea cotei de ½ parte.

Cota de ½ parte a antecesorilor reclamantului nu se transmite, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin Întâmpinarea depusă la 16 noiembrie 2010 reclamantul S.L. a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită potrivit actelor depuse la dosar și că terenul real existent aferent Cărții Funciare 90.212 (fost 955) este de 897 mp. Cu privire la apelurile formulate în cauză, instanța a reținut următoarele: În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului S.L., după autorul P.G., aceasta a fost dovedită conform art. 4 alin. (2) și art.4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Astfel, cum a reținut și prima instanță și cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosar, moștenitoarea defunctului P.G., decedat la 1 septembrie 1956, a fost H.M.

născută P., în calitate de fiică – certificat de moștenitor nr. 536/1957 (f.94 dosar fond). Moștenitorul defunctei H.M., decedată la 24 mai 1982, a fost soțul acesteia H.Z. (certificat de calitate de moștenitor nr. 7/2003, fila 95 dosar fond). Moștenitorii defunctului H.Z., decedat la 4 mai 1984, sunt A.H. – cota de 2/4, H.A. – cota de ¼ și Z.M.V. – cu cota de ¼ - certificat de moștenitor nr. 1363/1984 (fila 96 dosar fond). Reclamantul S.L. este moștenitor al defunctei A.H.,decedată la 19 iulie 1997, în calitate de legatar universal (certificat de moștenitor nr. 254/1997, fila 98 dosar fond) și al defunctei Z.M.V. decedată la 6 octombrie 1986, în calitate de fiu – certificatul de moștenitor nr. 1506/1990 (f.101 dosar fond).

Prin urmare, din aceste transmiteri succesorale reiese faptul că din averea succesorală a autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾ parte, iar pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită reclamantul ca moștenitor al persoanei îndreptățite care a depus în termen cerere de restituire. Cu privire la suprafața de teren pentru care reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize topografice pentru identificarea terenului cu planul de situație, a se stabili cota parte ideală înstrăinată odată cu apartamentele 1, 3, 4 și a se indica terenul liber ce se poate restitui în natură.

Reprezentanții ambelor părți s-au opus efectuării expertizei topografice, arătând că există o expertiză extrajudiciară necontestată de părți, astfel încât instanța a soluționat acest petit în baza probelor existente la dosar. Astfel, conform memoriului tehnic întocmit de G.A. (f.59-62 dosar fond) și recunoscut de reclamant, suprafața reală a terenului este de 897 mp. Din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 (f.33-45 dosar fond), rezultă că odată cu apartamentele nr. 1, 3 și 4 s-a înstrăinat și cota-parte ideală din terenul aferent construcției. Suprafața de teren aferentă apartamentului nr. 1 este de 73 mp, suprafața de teren aferentă apartamentului nr. 3 este de 57 mp, iar cea aferentă apartamentului nr. 4 este de 51 mp, așa cum rezultă din actul depus la f.171 dosar fond și necontestat de reclamant.

Suprafața de 182 mp teren nu poate fi restituită astfel în natură și se impune acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii prin echivalent. Pentru diferența de teren (897 mp – 182 mp), respectiv pentru o suprafață de 715 mp, reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură conform art. 1, art. 2 lit. a), art. 4 și art. 7 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește apelul formulat de reclamantul S.L. pentru imobilul înscris în C.F. nr. 954 Tg-Mureș, nr.top.1652/1 și 1652/2 (f.103-106 dosar fond), instanța de fond în mod întemeiat a reținut că tot imobilul, în anul 1935, anterior naționalizării, în urma unui partaj, a fost atribuit numitei S.M., văduva lui C.I. , și nu doar o cotă parte.

Această înscriere este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se prevalează reclamantul (f.59 dosar fond), iar în actul de naționalizare după autorul P.G., nu este cuprins acest imobil (f.65 dosar fond). În această situație reclamantul nu a dovedit calitatea de proprietar al antecesorilor asupra acestui imobil. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.L. și pârâtul Primarul Municipiul Târgu Mureș. În motivarea recursului formulat, reclamantul S.L. a arătat următoarele: 1. Așa cum a dovedit în fața instanței de apel, proprietari tabulari ai imobilului înscris in C.F. nr. 954 Târgu-Mureș de sub A-1 și A-2 nr. top. 1652/1 și 1652/2 au fost S.R. și soția F.Z.

- potrivit înscrierilor de la poz.B1 și B2. La poz. B3 se înscrie dreptul de proprietate al lui F.Z. și asupra cotei soțului ei S.R., prin moștenire. La 26 mai 1928 dreptul de proprietate se transcrie prin moștenire văduvei lui C.I. - în cotă de 6/12 parte și soției lui P.G. născ. G.I. în cotă de 1/12 parte, precum și altor 5 proprietari, de la care la 11 iunie 1928 P.G. și soția cumpără cotele deținute. După această operațiune proprietari devin Văduva lui C.I.- 1/2 parte și P.G. și soția în cotă de 1/2 parte. În urma partajului din anul 1935 - înscris in C.F. la poz.B 13, imobilul de sub A-1 cu nr.top. 1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I., iar imobilul de sub A-2 cu nr.top. 1652/2 trece în proprietatea soților P.G., de la care imobilul este preluat de statul român, în cartea funciară neexistând înscriere care să ateste faptul preluării.

Faptul că partajul realizat în anul 1935 vizează o delimitare a drepturilor fără a se realiza o transmitere a dreptului de proprietate, așa cum eronat reține prima instanță și preia instanța de apel, rezultă clar din înscrierile ulterioare realizate în Cartea Funciară, când dreptul văduvei lui C.I. se transmite prin donație lui C.M. care apoi înstrăinează dreptul său soților A. - poz. B 15, 16, 17.-la pozițiile B16 și B 17 apare înscris faptul că se realizează transmiterea cotei de ½ parte. Cota de ½ parte a antecesorilor săi nu se transmite, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950, iar cu acest act se realizează naționalizarea întregului imobil, atât cel din C.F. 954 cât și cel din C.F.

955, imobilele formând corp comun - așa cum rezultă din lucrarea de specialitate depusă la dosar, însușită de intimat. Față de cele de mai sus, cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. nr. 954 TG Mureș nr.top. 1652/1 și 1652/2 nu a ieșit din patrimoniul soților P. Deși această stare de fapt este susținută de actele de proprietate precum și de înscrierile de carte funciară, instanțele de fond, în mod eronat au apreciat că întregul imobil a fost atribuit, prin partaj numitei S.M. 2. Așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță din coroborarea înscrierilor redate în C.F. 800/11 cu înscrierile din foaia A din C.F. 90212 (transcris din C.F. 955) și cu memoriul tehnic întocmit de Dl. G.A.

și avizat de OCPI, necontestat de către intimat, reiese faptul că la momentul preluării imobilului prin Decretul nr. 92/1950, la nr. top 1653 și nr. 1654 era înscrisă o suprafață totală de 1029 mp. În asemenea condiții, din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă în mod clar faptul că de la antecesorul său s-a preluat de către Statul Român o suprafață de teren de 1029 mp. 3. Instanța de apel, la aprecierea suprafeței restituibile, deduce suprafața de 182 mp aferentă celor trei apartamente înstrăinate din suprafața măsurată existentă în prezent de 897 mp. Prin aceasta s-au ignorat prevederile art. 7 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 10/2001, care permite nerestituirea doar a imobilelor legal înstrăinate, nu și a celor aferente construcțiilor legal înstrăinate.

În atare condiții, soluția nerestituiri integrale a suprafeței existente în patrimoniul unității deținătoare la data notificării apare ca nelegală, fiind lipsită de fundament juridic. 4. În situația în care se va aprecia că nu i se poate restitui în natură suprafața de 897 mp teren, solicită acordarea de despăgubiri pentru toată diferența de teren nerestituită în natură, de 314 mp (1029 mp naționalizat de la antecesorii săi - 715 mp apreciat de instanța de apel ca fiind restituibilă) conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, conform prevederilor art. 7 alin. (1) indice 1 din același act normativ, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. Contrar acestor prevederi legale, instanța reține că din suprafața totală de teren preluată nu se pot restitui 182 mp și dispune restituirea unei suprafețe de 715 mp mai puțin față de cea preluată de 1.029 mp. Instanța în mod nelegal menține dispozițiile primei instanțe privind acordarea de păgubiri doar pentru o suprafață de 182 mp teren deși prin soluția sa trebuie să se restituie o suprafață de 314 mp.

În susținerea recursului formulat, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș a arătat următoarele: 1. Instanța de apel, cât și instanța de fond, rețin în mod cu totul netemeinic și raportat la înscrisurile depuse de către reclamant în dovedirea calității de moștenitor al fostului proprietar, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită a solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul înscris inițial în C.F. nr. 955 Tg.Mureș, nr.top.1653 și 1654, situat din punct de vedere administrativ în Tg.Mureș. Potrivit C.F. nr. 955 Tg.Mureș, nr. top 1653 și 1654 imobilul situat în Tg.Mureș, a format proprietatea lui P.G. și P.I. fiind trecut în proprietatea statului, potrivit extrasului din Anexa la Decretul nr. 92/1950, de la P.G.

Solicitantul, S.L. a depus în dovedirea calității de moștenitor al fostul proprietar și implicit a calității de persoană îndreptățită o serie de certificate de moștenitor care, contrar afirmațiilor sale cuprinse în cererea de chemare în judecată, nu fac dovada că se încadrează în vreuna din clasele de moștenitori legali după foștii proprietari tabulari și nici că are calitatea de moștenitor testamentar al foștilor proprietari ai imobilului solicitat. Prin certificatele de moștenitor depuse el dovedește calitatea de moștenitor testamentar și respectiv de moștenitor legal după cu totul alte persoane decât foștii proprietari ai imobilului. Acele certificate de moștenitor, precum și contractul de donație autentificat sub nr. 3995/1991, se referă la imobilul din Tg.Mureș, și nicidecum la imobilul din Tg.Mureș, situație față de care susținerile instanței cuprinse în motivarea hotărârii sunt netemeinice și nelegale.

Astfel, având în vedere faptul că dovada proprietății, a deținerii legale la momentul preluării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, având în vedere și prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, completarea documentației se poate face până la data soluționării notificării, Dispoziția Primarului Municipiului Tg.Mureș nr. 22416 din 09 iulie 2008 nu putea fi decât una de respingere, petentul nedovedindu-și calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și art. 4 din actul normativ mai sus menționat după foștii proprietari ai imobilului solicitat. 2. Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită a solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F.

inițial nr. 955 Tg.Mureș nr.top. 1652, 1653, soluția instanței de apel este criticabilă în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul-teren înscris în cartea funciară mai sus menționată, aferent imobilului construcție situat în Tg.Mureș. Este legală soluția instanței de apel care în mod corect a reținut că suprafața totală de teren aferentă imobilului este de 897 mp, aspect cuprins și în Memoriul Tehnic întocmit de SC A.T. SRL memoriu pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii. Hotărârea instanței de apel este nelegală raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care am fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, adică în speță terenul aferent apartamentelor 1,3 și 4 din imobilul situat în Tg.

Mureș. Potrivit H.G. nr. 923/01.2010 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 1, art. 3, prin noțiunea “teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112 1995” se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și cel din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință. Astfel, instanța de apel a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 715 mp, fără să țină cont de textul de lege mai sus menționat și situația de fapt, respectiv că este vorba de un imobil cu mai multe apartamente, din care doar unul se poate restitui în natură, iar terenul aferent fiecărui apartament aflat în împrejurimile construcției este necesar uzului în condiții normale a imobilului, făcând parte din curtea imobilului.

Excepția de tardivitate a recursului pârâtului, invocată de către reclamant este nefondată, deoarece recursul i-a fost comunicat acestuia la data de 16 februarie 2011, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar, iar recursul s-a formulat la data de 3 martie 2011, cu respectarea art. 301 C. proc. civ. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. În ceea ce privește prima critică din recursul reclamantului, ce a constituit și motiv de apel, instanța a reținut că: imobilul înscris în C.F.

nr. 954 Tg-Mureș, nr.top.1652/1 și 1652/2 , în anul 1935, anterior naționalizării, a fost atribuit în totalitate numitei S.M., văduva lui C.I., și nu doar o cotă parte cum susține recurentul reclamant, în urma unui partaj; această înscriere este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se prevalează reclamantul, iar în actul de naționalizare după autorul P.G., nu este cuprins acest imobil, iar în această situație reclamantul nu a dovedit calitatea de proprietar al antecesorilor asupra acestui imobil. Prin prima critică de recurs se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză și schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel, ceea ce nu este posibil în fața instanței de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc.

civ. 2. În ceea ce privește suprafața de teren indicată prin cea de a doua critică de către reclamant, pentru care se formulează pretenții în prezentul dosar, aceasta este indicată ca fiind în suprafață de 1029 mp, din care și în acțiune se arată că mai există 897 la adresă, iar pentru diferență se solicită măsuri reparatorii în echivalent. Instanța de apel a reținut, cu referire la proba avută în vedere și la recunoașterea reclamantului, că suprafața reală a terenului este de 897 mp. S-a avut în vedere astfel suprafața existentă în prezent, fără a se lămuri întinderea acesteia la data preluării de la fostul proprietar, Legea nr. 10/2001 reglementând regimul juridic al imobilelor preluate de stat în mod abuziv.

3. Potrivit art. 7 alin. (1) ind. 1 din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale la situația de fapt reținută, relative la contractele încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și obiectul acestora, care se referă nu numai la partea de construcție ci și la o anumită cotă parte de teren – ceea ce face să nu fie fondată această critică formulată de reclamant.

4. Ultima critică de recurs este în strânsă legătură cu cele reținute la critica nr. 2 și cu cele ce se vor arăta în cele ce urmează în analiza celui de al doilea motiv al recursului formulat de pârât. Prin H.G. nr. 923/2010 ( publicată în M.Of. nr. 640 din 13 septembrie 2010) pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, s-a introdus punctul 7.3, care prevede că sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, iar pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.

Prin aceeași normă este explicitată sintagma “teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995” , în sensul că aceasta se referă la terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință, stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției urmând a se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. În soluționarea cauzei nu s-au stabilit suprafețele de teren aferente imobilelor înstrăinate, în accepțiunea acestei norme, ceea ce impune soluția de admitere a recursului și de casare a deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc.

civ. Primei critici din recursul formulat de pârât urmează a i se reține aceleași argumente arătate mai sus în analiza primei critici formulată de reclamant, în condițiile în care prima instanță, cu referire la probele analizate, a reținut că din averea succesorală a autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾ parte, iar pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită reclamantul ca moștenitor al persoanei îndreptățite care a depus în termen cerere de restituire - ultimul aspect nefiind contestat în cauză. Pe de altă parte, completarea documentației în fața instanței nu este interzisă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, normele la care se face referire de către pârâtul recurent fiind aplicabile procedurii administrative.

În considerarea argumentelor reținute mai sus în analiza celei de a doua și ultimei critici din recursul formulat de reclamant și a celei de a doua critici din cel formulat de pârât, urmează să se admită ambele recursuri și să se caseze decizia, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș, invocată de reclamantul S.L. Admite recursurile declarate de reclamantul S.L. și pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș împotriva deciziei civile nr. 186/A din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.