ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 186A din 09 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat

de Primarul Municipiului Tg-Mureș împotriva sentinței civile nr. 1493 din 8

septembrie 2010 a Tribunalului Mureș; a schimbat în parte sentința civilă

atacată, în sensul restituirii în natură reclamantului a unei suprafețe de

teren de 715 mp teren înscris în C.F. 955 Tg-Mureș, nr.top.1653 și 1654; a

menținut restul dispozițiilor sentinței civile și a respins,ca nefondat, apelul

declarat de reclamantul S.L. împotriva aceleiași sentințe civile.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1493 din 8 septembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis, în parte, contestația

formulată de reclamantul S.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul

Municipiului Tg-Mureș; a anulat în parte dispoziția nr. 22.416 din 9 iulie 2008

emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureș, în ce privește art. 1, în sensul că:

A admis cererea

reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Tg-Mureș, înscris inițial în C.F. nr. 955 Tg-Mureș, nr.top.1653 și 1654.

A dispus restituirea

în natură în favoarea reclamantului a apartamentului nr. 2 situat în Tg-Mureș și

a unei suprafețe de 857/1029 mp teren (conform înscrierilor de carte funciară),

C.F. 955 nr.top.1653, 1654, transcris în C.F. 90212 Tg.Mureș.

A stabilit

îndreptățirea reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1, 3 și 4

situate în Tg.Mureș și pentru o suprafață de 182 mp din totalul de 1029 mp,

care au format obiectul Legii nr. 112/1995.

A obligat pârâtul la

înaintarea întregii documentații către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, instituția competentă pentru stabilirea cuantumului măsurilor

reparatorii prin echivalent și modalitatea de acordare a acestora.

A menținut art. 1 din

Dispoziția nr. 22.416/2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureș, în ce

privește respingerea cererii reclamantului S.L., de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 954 Tg-Mureș,

nr.top.1652/I și nr. 1652/2.

A respins cererea

reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris la

nr.top.1708 Tg-Mureș.

A luat act că reclamantul

nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a probat, în

conformitate cu art. 4 alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

calitatea sa de persoană îndreptățită după autorul P.G.

Imobilul a fost

preluat în mod abuziv, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Acesta este format

din patru apartamente, din care trei au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995,

iar un apartament este în proprietatea Municipiului Tg-Mureș, fiind închiriat.

Reclamantul nu a

probat faptul că acele contracte de vânzare-cumpărare ar fi fost desființate,

astfel că apartamentele în cauză nu pot fi restituire în natură, fiind astfel îndreptățit

la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din

Legea nr. 246/2005 modificată.

Pentru apartamentul

nr. 2 se impune restituirea în natură în favoarea reclamantului, în temeiul

art. 1.1, art. 7.1, art. 2 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la teren

s-a reținut că din suprafața totală de 1029 mp o suprafață de 182 mp este

aferentă apartamentelor 1, 3 și 4, iar pentru această suprafață se impune, în

baza art. 1.2 și art. 7.2 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru diferența de

teren de 857 mp reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură, conform

art. 1.1, art. 2 lit. a), art. 4 și art. 7.1. din Legea nr. 10/2001.

Pentru imobilele

înscrise la nr.top. 1652/1 și nr. 11652/2 este nefondată contestația

reclamantului, deoarece anterior naționalizării a fost atribuit numitei S.M.,

văduva lui C.I., iar reclamantul nu a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită după această proprietară tabulară.

Pentru imobilul de la

nr.top.1708 nu s-a dovedit preluarea acestui imobil de către Statul Român de la

defunctul P.G. în vreuna din modalitățile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureș și reclamantul

S.L.

Pârâtul Primarul

Municipiului Tg-Mureș a susținut următoarele prin cererea de apel:

Instanța de fond în

mod greșit a stabilit, raportat la înscrisurile depuse de reclamant în

dovedirea calității de moștenitor al fostului proprietar, că acesta are

calitatea de persoană îndreptățită.

Soluția este

criticabilă și în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii pentru terenul în discuție.

Astfel, terenul

aferent imobilului este în realitate de 897 mp, aspect recunoscut de reclamant

și cuprins în Memoriul Tehnic întocmit de SC A.T. SRL.

Hotărârea instanței

este nelegală raportat și la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

modificată și H.G. nr. 923/01.2010, care arată că prin noțiunea de teren

aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 se înțelege

terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției,

cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a

acesteia indiferent de categoria de folosință. Instanța de fond a dispus restituirea

în natură a terenului aferent apartamentelor 1, 3, 4 fără să țină cont de acest

lucru.

Reclamantul

S.L. a solicitat admiterea integrală a contestației formulate, cu consecința

anulării în totalitate a Dispoziției nr. 22.416 din 09 iulie 2008 emisă de

Primarul Municipiului Tg-Mureș și acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. 954

nr.top.1652/1 și 1652/2 compus din casă din cărămidă cu 4 camere, una bucătărie

și casă de cărămidă cu o cameră și o bucătărie și teren în suprafață de 346 și

72 mp.

În motivarea cererii

s-a arătat că în urma partajului din anul 1935, înscris în C.F. la poz. B 13,

imobilul de sub A+1 cu nr.top.1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I.,

iar imobilul de sub A+2 cu nr.top.1652/2 trece în proprietatea soților P.G., de

la care imobilul este preluat de Statul Român, în cartea funciară neexistând

înscriere care să ateste faptul preluării.

Aceasta

rezultă din înscrierile ulterioare realizate în Cartea Funciară când dreptul

văduvei lui C.I. se transmite prin donație lui C.M. care apoi înstrăinează

dreptul său soților A. – poz.B 15, 16, 17. La aceste poziții apare înscris

faptul că se realizează transmiterea cotei de ½ parte.

Cota de ½

parte a antecesorilor reclamantului nu se transmite, fiind preluată de stat în

baza Decretului nr. 92/1950.

Prin Întâmpinarea

depusă la 16 noiembrie 2010 reclamantul S.L. a arătat că are calitatea de

persoană îndreptățită potrivit actelor depuse la dosar și că terenul real

existent aferent Cărții Funciare 90.212 (fost 955) este de 897 mp.

Cu privire la

apelurile formulate în cauză, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului S.L., după autorul P.G.,

aceasta a fost dovedită conform art. 4 alin. (2) și art.4 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

Astfel, cum a reținut

și prima instanță și cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la

dosar, moștenitoarea defunctului P.G., decedat la 1 septembrie 1956, a fost H.M. născută P., în calitate de fiică – certificat de moștenitor nr. 536/1957 (f.94

dosar fond). Moștenitorul defunctei H.M., decedată la 24 mai 1982, a fost soțul acesteia H.Z. (certificat de calitate de moștenitor nr. 7/2003, fila 95 dosar

fond).

Moștenitorii

defunctului H.Z., decedat la 4 mai 1984, sunt A.H. – cota de 2/4, H.A. – cota

de ¼ și Z.M.V. – cu cota de ¼ - certificat de moștenitor nr. 1363/1984

(fila 96 dosar fond).

Reclamantul S.L. este

moștenitor al defunctei A.H.,decedată la 19 iulie 1997, în calitate de legatar

universal (certificat de moștenitor nr. 254/1997, fila 98 dosar fond) și al

defunctei Z.M.V. decedată la 6 octombrie 1986, în calitate de fiu – certificatul

de moștenitor nr. 1506/1990 (f.101 dosar fond).

Prin urmare, din

aceste transmiteri succesorale reiese faptul că din averea succesorală a

autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾ parte, iar

pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile prevederile art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită reclamantul ca

moștenitor al persoanei îndreptățite care a depus în termen cerere de

restituire.

Cu privire la

suprafața de teren pentru care reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii, instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei

expertize topografice pentru identificarea terenului cu planul de situație, a

se stabili cota parte ideală înstrăinată odată cu apartamentele 1, 3, 4 și a se

indica terenul liber ce se poate restitui în natură.

Reprezentanții

ambelor părți s-au opus efectuării expertizei topografice, arătând că există o

expertiză extrajudiciară necontestată de părți, astfel încât instanța a

soluționat acest petit în baza probelor existente la dosar.

Astfel, conform

memoriului tehnic întocmit de G.A. (f.59-62 dosar fond) și recunoscut de

reclamant, suprafața reală a terenului este de 897 mp.

Din cuprinsul

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 (f.33-45

dosar fond), rezultă că odată cu apartamentele nr. 1, 3 și 4 s-a înstrăinat și

cota-parte ideală din terenul aferent construcției.

Suprafața de teren

aferentă apartamentului nr. 1 este de 73 mp, suprafața de teren aferentă

apartamentului nr. 3 este de 57 mp, iar cea aferentă apartamentului nr. 4 este

de 51 mp, așa cum rezultă din actul depus la f.171 dosar fond și necontestat de

reclamant.

Suprafața de 182 mp

teren nu poate fi restituită astfel în natură și se impune acordarea în

favoarea reclamantului de măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru diferența de

teren (897 mp – 182 mp), respectiv pentru o suprafață de 715 mp, reclamantul

este îndreptățit la restituirea în natură conform art. 1, art. 2 lit. a), art. 4

și art. 7 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

apelul formulat de reclamantul S.L. pentru imobilul înscris în C.F. nr. 954

Tg-Mureș, nr.top.1652/1 și 1652/2 (f.103-106 dosar fond), instanța de fond în

mod întemeiat a reținut că tot imobilul, în anul 1935, anterior naționalizării,

în urma unui partaj, a fost atribuit numitei S.M., văduva lui C.I. , și nu doar

o cotă parte.

Această înscriere

este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se

prevalează reclamantul (f.59 dosar fond), iar în actul de naționalizare după

autorul P.G., nu este cuprins acest imobil (f.65 dosar fond).

În această situație

reclamantul nu a dovedit calitatea de proprietar al antecesorilor asupra

acestui imobil.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul S.L. și pârâtul Primarul Municipiul Târgu

Mureș.

În motivarea recursului

formulat, reclamantul S.L. a arătat următoarele:

în fața instanței de apel, proprietari tabulari ai imobilului înscris in C.F. nr.

954 Târgu-Mureș de sub A-1 și A-2 nr. top. 1652/1 și 1652/2 au fost S.R. și

soția F.Z. - potrivit înscrierilor de la poz.B1 și B2.

La poz. B3 se înscrie

dreptul de proprietate al lui F.Z. și asupra cotei soțului ei S.R., prin

moștenire.

La 26 mai 1928

dreptul de proprietate se transcrie prin moștenire văduvei lui C.I. - în cotă

de 6/12 parte și soției lui P.G. născ. G.I. în cotă de 1/12 parte, precum și

altor 5 proprietari, de la care la 11 iunie 1928 P.G. și soția cumpără cotele

deținute. După această operațiune proprietari devin Văduva lui C.I.- 1/2 parte

și P.G. și soția în cotă de 1/2 parte.

În urma partajului

din anul 1935 - înscris in C.F. la poz.B 13, imobilul de sub A-1 cu nr.top.

1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I., iar imobilul de sub A-2 cu

nr.top. 1652/2 trece în proprietatea soților P.G., de la care imobilul este

preluat de statul român, în cartea funciară neexistând înscriere care să ateste

faptul preluării.

Faptul că partajul

realizat în anul 1935 vizează o delimitare a drepturilor fără a se realiza o

transmitere a dreptului de proprietate, așa cum eronat reține prima instanță și

preia instanța de apel, rezultă clar din înscrierile ulterioare realizate în

Cartea Funciară, când dreptul văduvei lui C.I. se transmite prin donație lui C.M.

care apoi înstrăinează dreptul său soților A. - poz. B 15, 16, 17.-la pozițiile

B16 și B 17 apare înscris faptul că se realizează transmiterea cotei de ½

parte.

Cota de ½ parte

a antecesorilor săi nu se transmite, fiind preluată de stat în baza Decretului

nr. 92/1950, iar cu acest act se realizează naționalizarea întregului imobil,

atât cel din C.F. 954 cât și cel din C.F. 955, imobilele formând corp comun -

așa cum rezultă din lucrarea de specialitate depusă la dosar, însușită de

intimat.

Față de cele de mai

sus, cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. nr. 954 TG Mureș

nr.top. 1652/1 și 1652/2 nu a ieșit din patrimoniul soților P.

Deși această stare de

fapt este susținută de actele de proprietate precum și de înscrierile de carte

funciară, instanțele de fond, în mod eronat au apreciat că întregul imobil a

fost atribuit, prin partaj numitei S.M.

corect a apreciat și prima instanță din coroborarea înscrierilor redate în C.F.

800/11 cu înscrierile din foaia A din C.F. 90212 (transcris din C.F. 955) și cu

memoriul tehnic întocmit de Dl. G.A. și avizat de OCPI, necontestat de către

intimat, reiese faptul că la momentul preluării imobilului prin Decretul nr. 92/1950,

la nr. top 1653 și nr. 1654 era înscrisă o suprafață totală de 1029 mp. În

asemenea condiții, din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă în mod clar

faptul că de la antecesorul său s-a preluat de către Statul Român o suprafață

de teren de 1029 mp.

la aprecierea suprafeței restituibile, deduce suprafața de 182 mp aferentă

celor trei apartamente înstrăinate din suprafața măsurată existentă în prezent

de 897 mp.

Prin aceasta s-au

ignorat prevederile art. 7 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 10/2001, care

permite nerestituirea doar a imobilelor legal înstrăinate, nu și a celor

aferente construcțiilor legal înstrăinate. În atare condiții, soluția

nerestituiri integrale a suprafeței existente în patrimoniul unității deținătoare

la data notificării apare ca nelegală, fiind lipsită de fundament juridic.

care se va aprecia că nu i se poate restitui în natură suprafața de 897 mp

teren, solicită acordarea de despăgubiri pentru toată diferența de teren nerestituită

în natură, de 314 mp (1029 mp naționalizat de la antecesorii săi - 715 mp

apreciat de instanța de apel ca fiind restituibilă) conform prevederilor art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent.

Totodată, conform

prevederilor art. 7 alin. (1) indice 1 din același act normativ, nu se

restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate

în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor

imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu

modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. Contrar

acestor prevederi legale, instanța reține că din suprafața totală de teren preluată

nu se pot restitui 182 mp și dispune restituirea unei suprafețe de 715 mp mai

puțin față de cea preluată de 1.029 mp.

Instanța în mod

nelegal menține dispozițiile primei instanțe privind acordarea de păgubiri doar

pentru o suprafață de 182 mp teren deși prin soluția sa trebuie să se restituie

o suprafață de 314 mp.

În susținerea

recursului formulat, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș a arătat

următoarele:

cât și instanța de fond, rețin în mod cu totul netemeinic și raportat la

înscrisurile depuse de către reclamant în dovedirea calității de moștenitor al

fostului proprietar, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită a

solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul

înscris inițial în C.F. nr. 955 Tg.Mureș, nr.top.1653 și 1654,

situat din punct de vedere administrativ în Tg.Mureș.

Potrivit C.F. nr. 955

Tg.Mureș, nr. top 1653 și 1654 imobilul situat în Tg.Mureș, a format

proprietatea lui P.G. și P.I. fiind trecut în proprietatea statului, potrivit

extrasului din Anexa la Decretul nr. 92/1950, de la P.G.

Solicitantul, S.L. a

depus în dovedirea calității de moștenitor al fostul proprietar și implicit a

calității de persoană îndreptățită o serie de certificate de moștenitor care, contrar

afirmațiilor sale cuprinse în cererea de chemare în judecată, nu fac dovada că

se încadrează în vreuna din clasele de moștenitori legali după foștii

proprietari tabulari și nici că are calitatea de moștenitor testamentar al

foștilor proprietari ai imobilului solicitat.

Prin certificatele de

moștenitor depuse el dovedește calitatea de moștenitor testamentar și respectiv

de moștenitor legal după cu totul alte persoane decât foștii proprietari ai

imobilului. Acele certificate de moștenitor, precum și contractul de donație

autentificat sub nr. 3995/1991, se referă la imobilul din Tg.Mureș, și

nicidecum la imobilul din Tg.Mureș, situație față de care susținerile instanței

cuprinse în motivarea hotărârii sunt netemeinice și nelegale.

Astfel, având în

vedere faptul că dovada proprietății, a deținerii legale la momentul preluării

abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei

care pretinde dreptul, având în vedere și prevederile art. 23 din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora, completarea documentației se poate face până la data

soluționării notificării, Dispoziția Primarului Municipiului Tg.Mureș nr. 22416

din 09 iulie 2008 nu putea fi decât una de respingere, petentul nedovedindu-și

calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și art. 4 din actul

normativ mai sus menționat după foștii proprietari ai imobilului solicitat.

aprecia că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită a solicita

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. inițial nr. 955

Tg.Mureș nr.top. 1652, 1653, soluția instanței de apel

este criticabilă în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii pentru imobilul-teren înscris în cartea funciară mai sus menționată,

aferent imobilului construcție situat în Tg.Mureș.

Este legală soluția

instanței de apel care în mod corect a reținut că suprafața totală de teren

aferentă imobilului este de 897 mp, aspect cuprins și în Memoriul Tehnic

întocmit de SC A.T. SRL memoriu pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere

la pronunțarea hotărârii.

Hotărârea instanței

de apel este nelegală raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora nu

se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care am fost înstrăinate

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, adică

în speță terenul aferent apartamentelor 1,3 și 4 din imobilul situat în Tg.

Mureș.

Potrivit H.G. nr. 923/01.2010

pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 1, art. 3, prin

noțiunea “teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112 1995” se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și

cel din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia,

indiferent de categoria de folosință.

Astfel, instanța de

apel a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 715 mp, fără să țină

cont de textul de lege mai sus menționat și situația de fapt, respectiv că este

vorba de un imobil cu mai multe apartamente, din care doar unul se poate

restitui în natură, iar terenul aferent fiecărui apartament aflat în împrejurimile

construcției este necesar uzului în condiții normale a imobilului, făcând parte

din curtea imobilului.

Excepția de

tardivitate a recursului pârâtului, invocată de către reclamant este nefondată,

deoarece recursul i-a fost comunicat acestuia la data de 16 februarie 2011,

potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar, iar recursul s-a formulat la

data de 3 martie 2011, cu respectarea art. 301 C. proc. civ.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed:

privește prima critică din recursul reclamantului, ce a constituit și motiv de

apel, instanța a reținut că: imobilul înscris în C.F. nr. 954 Tg-Mureș,

nr.top.1652/1 și 1652/2 , în anul 1935, anterior naționalizării, a fost

atribuit în totalitate numitei S.M., văduva lui C.I., și nu doar o cotă parte

cum susține recurentul reclamant, în urma unui partaj; această înscriere este

ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se

prevalează reclamantul, iar în actul de naționalizare după autorul P.G., nu

este cuprins acest imobil, iar în această situație reclamantul nu a dovedit

calitatea de proprietar al antecesorilor asupra acestui imobil.

Prin prima critică de

recurs se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză și schimbarea

situației de fapt reținută de instanța de apel, ceea ce nu este posibil în fața

instanței de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

privește suprafața de teren indicată prin cea de a doua critică de către

reclamant, pentru care se formulează pretenții în prezentul dosar, aceasta este

indicată ca fiind în suprafață de 1029 mp, din care și în acțiune se arată că

mai există 897 la adresă, iar pentru diferență se solicită măsuri reparatorii

în echivalent.

Instanța de apel a

reținut, cu referire la proba avută în vedere și la recunoașterea reclamantului,

că suprafața reală a terenului este de 897 mp. S-a avut în vedere astfel suprafața

existentă în prezent, fără a se lămuri întinderea acesteia la data preluării de

la fostul proprietar, Legea nr. 10/2001 reglementând regimul juridic al

imobilelor preluate de stat în mod abuziv.

(1) ind. 1 din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură,

ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației

juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea

statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de

lege.

Instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale la situația de fapt

reținută, relative la contractele încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și

obiectul acestora, care se referă nu numai la partea de construcție ci și la o

anumită cotă parte de teren – ceea ce face să nu fie fondată această critică

formulată de reclamant.

recurs este în strânsă legătură cu cele reținute la critica nr. 2 și cu cele ce

se vor arăta în cele ce urmează în analiza celui de al doilea motiv al recursului

formulat de pârât.

Prin H.G. nr. 923/2010

( publicată în M.Of. nr. 640 din 13 septembrie 2010)

pentru

modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

s-a introdus punctul 7.3, care prevede că sunt exceptate de la

restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, iar pentru aceste

terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent

acordate în condițiile legii.

Prin

aceeași normă este explicitată sintagma “teren aferent imobilelor înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995” , în sensul că aceasta se referă la terenul pe

care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și

terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia

indiferent de categoria de folosință, stabilirea suprafeței de teren necesare

bunei utilizări a construcției urmând a se face, motivat, de către entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

În

soluționarea cauzei nu s-au stabilit suprafețele de teren aferente imobilelor

înstrăinate, în accepțiunea acestei norme, ceea ce impune soluția de admitere a

recursului și de casare a deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la

aceeași instanță, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.

Primei

critici din recursul formulat de pârât urmează a i se reține aceleași argumente

arătate mai sus în analiza primei critici formulată de reclamant, în condițiile

în care prima instanță, cu referire la probele analizate, a reținut că

din averea

succesorală a autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾

parte, iar pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile

prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită

reclamantul ca moștenitor al persoanei îndreptățite care a depus în termen

cerere de restituire - ultimul aspect nefiind contestat în cauză.

Pe de altă parte,

completarea documentației în fața instanței nu este interzisă de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, normele la care se face referire de către pârâtul recurent

fiind aplicabile procedurii administrative.

În

considerarea argumentelor reținute mai sus în analiza celei de a doua și

ultimei critici din recursul formulat de reclamant și a celei de a doua critici

din cel formulat de pârât, urmează să se admită ambele recursuri și să se

caseze decizia, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu

aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, excepția tardivității recursului declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș, invocată de reclamantul S.L.

Admite recursurile

declarate de reclamantul

S.L. și pârâtul Primarul

Municipiului Târgu Mureș

împotriva deciziei civile nr. 186/A din 09

decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012.