ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4751/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4751/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea din 3 mai 2005, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului C.D., arestat, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 243 din 28 martie 2003. S-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, rupere de sigilii, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, tentativă de omor calificat, tentativă de omor deosebit de grav, distrugere calificată și acte de terorism.
Prin sentința penală nr. 291 din 8 martie 2005, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea acestor infracțiuni. Curtea a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care, în baza art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că fiind nevinovat, menținerea stării de arest, este nelegală. În fața instanței, inculpatul n-a mai exprimat un punct de vedere, lăsând la aprecierea instanței. Din actele și probele dosarului, inclusiv din hotărârea primei instanțe, rezultă, indubitabil, menținerea, în continuare, a temeiurilor ce au dus la luarea măsurii arestării preventive.
În atare situație, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul C.D., ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru avocatul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 3 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1374/M/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 august 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.