ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 88/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3322/M/2005, printre altele, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C.D. arestat în baza mandatului nr. 243/2003, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. 1718/P/2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 28/P/2003, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.; două infracțiuni de rupere de sigilii, prevăzute de art. 243 alin. (1) C. pen.; nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.; nerespectarea regimului materialelor explozive, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 126/1995; tentativă la omor calificat și tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. a), e) și i) C. pen., și art. 20 raportat la art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.; distrugere calificată prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., acte de terorism, prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 141/2001. Pentru aceste infracțiuni, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., și degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen., prin sentința penală nr. 291 din 8 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Prin decizia penală nr. 437/ A din 31 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat împotriva sentinței primei instanțe care a fost desființată în parte, în latură penală, dar această hotărâre a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet prin decizia nr. 4896 din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii a fost respins ca nefondat. Instanța de trimitere, investită cu rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva hotărârii de condamnare a apreciat, prin încheierea din 15 decembrie 2005 că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C.D. Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., motivează Curtea, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor și circumstanțele săvârșirii acestora.

Ca urmare, instanța de apel după casarea cu trimitere, a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza dispozițiilor art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., și art. 5 din C.A.D.O.L.F. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.D. Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a acestuia, deoarece nu mai sunt temeiuri care să justifice menținerea lui în stare de detenție. Inculpatul a arătat că se află în litigiu cu Baroul București, astfel, că la data de 15 decembrie 2005, când s-a dispus menținerea arestării preventive i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind asistat de un apărător desemnat din oficiu, din cadrul acestui barou.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din 15 decembrie 2005, constată că este nefondat. Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, temeiurile care au determinat luarea, iar ulterior, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.D. nu au încetat să existe și mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă privativă de libertate. Într-adevăr, prin sentința penală nr. 291 din 8 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., și degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen.

Conform sentinței, în noaptea de 10 august 2002, C.D. a sustras din depozitul de muniție a UM. 01348 București, 7 grenade, 10 focoase, 6 cutii de câte 24 cartușe calibrul 7,65 mm, pe care le-a deținut fără drept în scopul producerii unor acte de terorism. Prima instanță a mai constatat că, în seara de 6 noiembrie 2002, inculpatul a detonat una din grenade pe trotuarul din fața Liceului Jean Monnet din București, cu consecința vătămării corporale a cinci eleve și degradarea a patru autoturisme, iar la data de 14 martie 2003 a amorsat o grenadă și a amplasat-o pe o alee din Parcul Cișmigiu, urmărind uciderea și vătămarea corporală a mai multor persoane. Înalta Curte constată că în mod just, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului conform art. 300 2 C. proc.

pen., și procedând conform art. 160 b alin. (3) din același cod, a considerat temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a lui C.D. S-a apreciat corect că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității, ținând seama de natura faptelor și împrejurările săvârșirii lor. Totodată, instanța de apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului în concordanță și cu dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

Este neîntemeiată și susținerea recurentului că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece la termenul din 15 decembrie 2005, când tribunalul a menținut starea lui de arest preventiv, a fost asistat de avocat desemnat din oficiu N.A. și împrejurarea că se află în litigiu cu Baroul București nu prezintă relevanță sub acest aspect. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 3322/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2006.