ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 88/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 15 decembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 3322/M/2005, printre altele, a fost

menținută arestarea preventivă a inculpatului C.D. arestat în baza mandatului nr.

243/2003, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. 1718/P/2003.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 28/P/2003, emis de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208

– art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.; două infracțiuni de rupere de

sigilii, prevăzute de art. 243 alin. (1) C. pen.; nerespectarea regimului

armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.;

nerespectarea regimului materialelor explozive, prevăzută de art. 208 alin. (1)

C. pen., cu referire la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 126/1995; tentativă la

omor calificat și tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. a), e) și i) C. pen., și art. 20

raportat la art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.; distrugere

calificată prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., acte de terorism, prevăzută

de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 141/2001.

Pentru aceste infracțiuni,

inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., și

degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen., prin sentința penală nr.

291 din 8 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Prin decizia penală nr. 437/ A din

31 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și de inculpat împotriva sentinței primei instanțe

care a fost desființată în parte, în latură penală, dar această hotărâre a fost

casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel

ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet prin decizia nr. 4896 din 5

septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Recursul

declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii a fost respins ca nefondat.

Instanța de trimitere, investită cu

rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

împotriva hotărârii de condamnare a apreciat, prin încheierea din 15 decembrie

2005 că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea

de libertate a inculpatului C.D.

Sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 148 lit. h) C. proc. pen., motivează Curtea, respectiv pedepsele

prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, sunt mai mari de 4 ani

închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din

natura și gravitatea faptelor și circumstanțele săvârșirii acestora.

Ca urmare, instanța de apel după

casarea cu trimitere, a apreciat că se impune în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în baza dispozițiilor art. 160

b

raportat

la art. 300

2

C. proc. pen., și art. 5 din C.A.D.O.L.F.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.D.

Apărătorul inculpatului a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării

preventive și punerea în libertate a acestuia, deoarece nu mai sunt temeiuri

care să justifice menținerea lui în stare de detenție.

Inculpatul a arătat că se află în

litigiu cu Baroul București, astfel, că la data de 15 decembrie 2005, când s-a

dispus menținerea arestării preventive i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind

asistat de un apărător desemnat din oficiu, din cadrul acestui barou.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din 15 decembrie 2005,

constată că este nefondat.

Astfel, cum corect a reținut

instanța de apel, temeiurile care au determinat luarea, iar ulterior,

prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.D. nu

au încetat să existe și mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond

la o pedeapsă privativă de libertate.

Într-adevăr, prin sentința penală nr.

291 din 8 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., și degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen.

Conform sentinței, în noaptea de 10

august 2002, C.D. a sustras din depozitul de muniție a UM. 01348 București, 7

grenade, 10 focoase, 6 cutii de câte 24 cartușe calibrul 7,65 mm, pe care le-a

deținut fără drept în scopul producerii unor acte de terorism.

Prima instanță a mai constatat că,

în seara de 6 noiembrie 2002, inculpatul a detonat una din grenade pe trotuarul

din fața Liceului Jean Monnet din București, cu consecința vătămării corporale

a cinci eleve și degradarea a patru autoturisme, iar la data de 14 martie 2003

a amorsat o grenadă și a amplasat-o pe o alee din Parcul Cișmigiu, urmărind

uciderea și vătămarea corporală a mai multor persoane.

Înalta Curte constată că în mod

just, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului conform art. 300

2

C. proc. pen., și

procedând conform art. 160

b

alin. (3) din același cod, a considerat

temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)]

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în

continuare privarea de libertate a lui C.D.

S-a apreciat corect că punerea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin

crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității, ținând

seama de natura faptelor și împrejurările săvârșirii lor.

Totodată, instanța de apel a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului în concordanță și cu

dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a

fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în

cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

Este neîntemeiată și susținerea

recurentului că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece la termenul din 15

decembrie 2005, când tribunalul a menținut starea lui de arest preventiv, a

fost asistat de avocat desemnat din oficiu N.A. și împrejurarea că se află în

litigiu cu Baroul București nu prezintă relevanță sub acest aspect.

Față de considerentele arătate,

constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează

a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 15 decembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, în dosarul nr. 3322/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

ianuarie 2006.