ÎCCJ, Decizia nr. 151/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 642/P/2003

din 10 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale în

cauza privind plângerea formulată de D.M. împotriva magistraților C.A. - Procuror

general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, B.S. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și F.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

S-a reținut că petentul

reclamă împrejurarea că magistrații menționați au respins mai multe plângeri

formulate de către acesta, în condițiile art. 275-278 C. proc. pen.

Or, aspectele reclamate nu

sunt de natură penală, petentul având la dispoziție calea plângerii în instanță,

în vederea verificării temeiniciei și legalității soluțiilor de netrimitere în

judecată, confirmate de magistrații menționați.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, petentul D.M. a sesizat cu plângere, instanța de

judecată.

Prin sentința nr. 165 din 25

iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins

plângerea, ca inadmisibilă, reținând că petentul nu a urmat procedura prevăzută

de art. 275-278 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul D.M. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. și fără a formula

critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.

Examinând cauza, prin prisma

excepției invocate de procuror, se constată că aceasta este neîntemeiată și

urmează a fi respinsă.

Astfel, din referatul aflat

la dosar rezultă că declarația de recurs, primită în termen, a fost înaintată

cu întârziere, completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca urmare a faptului că petentul D.M., în nume propriu, precum și în numele

Societății Agricole I., are un număr semnificativ de cauze pe rol, fiind,

astfel, nevoie de timp pentru identificarea hotărârii împotriva căreia a fost

exercitată această cale de atac.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță”.

Această normă legală, vizând

controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de

organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21 alin.

(1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se

poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime”,

corespunzător dispozițiilor art. 126 alin.

(1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează

prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite de lege

”,

precum și Convenției pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice

persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au

fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale,

chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în

exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului

menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., exclusiv dispoziția de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii

formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții

interesate prin art. 275-278 din același cod și excede controlului judecătoresc,

potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt act procesual

sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluția primară de

neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în

condițiile procedurii menționate.

Ca atare, are aptitudinea

declanșării controlului judecătoresc exclusiv, plângerea care privește actul

procesual prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., formulată de persoana

care își justifică calitatea în condițiile legii.

În consecință, neparcurgerea

procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire

a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza.

Este exclusă orice altă

interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele

legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost

prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât

încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre

judecătorească care le-ar nesocoti.

Aceeași concluzie este

impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1)

din Constituția României.

Ca atare, revine părții

interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale

stabilite în Codul de procedură penală.

Or, petentul a sesizat secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de

art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze,

în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic

superior a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în mod legal

instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea

atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin.

(2) din același cod, petentul D.M. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul D.M. împotriva sentinței nr. 165 din 24 iunie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 1567/2004.

Obligă pe recurentul

menționat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.