ÎCCJ, Decizia nr. 151/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 642/P/2003 din 10 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea formulată de D.M. împotriva magistraților C.A. - Procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, B.S. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și F.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. S-a reținut că petentul reclamă împrejurarea că magistrații menționați au respins mai multe plângeri formulate de către acesta, în condițiile art. 275-278 C. proc.

pen. Or, aspectele reclamate nu sunt de natură penală, petentul având la dispoziție calea plângerii în instanță, în vederea verificării temeiniciei și legalității soluțiilor de netrimitere în judecată, confirmate de magistrații menționați. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul D.M. a sesizat cu plângere, instanța de judecată. Prin sentința nr. 165 din 25 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă, reținând că petentul nu a urmat procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.M. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. și fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea. Examinând cauza, prin prisma excepției invocate de procuror, se constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. Astfel, din referatul aflat la dosar rezultă că declarația de recurs, primită în termen, a fost înaintată cu întârziere, completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a faptului că petentul D.M., în nume propriu, precum și în numele Societății Agricole I., are un număr semnificativ de cauze pe rol, fiind, astfel, nevoie de timp pentru identificarea hotărârii împotriva căreia a fost exercitată această cale de atac. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, corespunzător dispozițiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege ”, precum și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții interesate prin art. 275-278 din același cod și excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate. Ca atare, are aptitudinea declanșării controlului judecătoresc exclusiv, plângerea care privește actul procesual prevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen., formulată de persoana care își justifică calitatea în condițiile legii. În consecință, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Aceeași concluzie este impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Ca atare, revine părții interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală. Or, petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale. Așa fiind, în mod legal instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul D.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M. împotriva sentinței nr. 165 din 24 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1567/2004. Obligă pe recurentul menționat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.