ÎCCJ, Decizia nr. 182/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 182/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 150/P din
28 iunie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi
penale față de I.T., A.M., N.V. și M.P., toți judecători la Curtea de Apel Alba
Iulia, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249 și 289 C. pen.
Prin aceeași rezoluție, s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de M.B., judecător la Tribunalul Sibiu
și G.L., judecător la Judecătoria Alba Iulia, pentru infracțiunea de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,
reținându-se, cu privire la toți magistrații menționați, neîntrunirea
elementelor constitutive, sub aspectul laturii obiective, a infracțiunilor cu a
căror cercetare petenta F.D. a sesizat organul de urmărire penală.
Împotriva acestei rezoluții,
petenta F.D. a formulat plângere, precizată ulterior, întemeiată pe art. 278
1
C. proc. pen.
Prin sentința nr. 295 din 17
decembrie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins
plângerea, ca urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate, reținând că în
cauză nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei
instanțe, petenta F.D. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile
de casare prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen.
Petenta a susținut că prima
instanță trebuia să decline competența, în favoarea parchetului, în vederea
continuării cercetărilor.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 278
1
C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278,
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data
comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și
278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza
în primă instanță”.
Această normă legală, vizând
controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de
organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21
alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană
se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a
intereselor sale legitime”
,
corespunzător dispozițiilor art. 126 alin.
(1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează
prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe
judecătorești stabilite de lege”,
precum și a Convenției pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a
stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de
prezenta Convenție, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei
instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane
care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.
Din economia textului
menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc,
în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., exclusiv dispoziția de
neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii
formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții
interesate, prin art. 275-278 din același cod și excede controlului
judecătoresc, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire
penală, inclusiv rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale,
cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate.
Ca atare, are aptitudinea
declanșării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care privește actul
procesual prevăzut de art. 278
1
C. proc. pen., formulată de persoana
care își justifică calitatea în condițiile legii.
În consecință, neparcurgerea
procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., constituie un fine de
neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă
interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele
legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost
prevăzute de legea procesuală penală, sunt de ordine publică, așa încât
încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească
care le-ar nesocoti.
Aceeași concluzie este
impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1)
din Constituția României.
Ca atare, revine părții
interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale
stabilite în Codul de procedură penală.
Or, petenta a sesizat secția
penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de
art. 275-278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să
declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul
ierarhic superior, a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.
Așa fiind, în mod judicios
prima instanță a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea
atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2)
din același cod, petenta F.D. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare
către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petenta F.D. împotriva sentinței nr. 295 din 17 decembrie
2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în
dosarul nr. 4520/2005.
Obligă recurenta
menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 iulie 2005.