ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4870/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 15 martie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.A., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, din 9 ianuarie 2003 dată în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Petentul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.V., judecător, vicepreședintele Tribunalului Botoșani, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există.

Petentul a cerut efectuarea cercetărilor penale, împotriva intimatei B.V., invocând faptul că aceasta, în calitate de judecător, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că, prin sentința civilă nr. 635/2002, pronunțată în dosarul nr. 209/2000 al Tribunalului Botoșani, a dat câștig de cauză reclamantei SC X.G. SA Botoșani, fără a lua în considerare probele prezentate de pârâta SC C.C. SA Botoșani, reprezentată de petiționar, în calitate de administrator. Curtea de Apel Suceava a considerat că atâta timp cât sentința civilă nr. 635/2002 a fost recurată de petent, dar a fost menținută prin decizia civilă nr. 842/2002 a secției civile din cadrul Curții de Apel Suceava, astfel că toate criticile au fost verificate de instanța ierarhic superioară, în sarcina judecătorului nu se poate reține cu privire la sentința recurată nici un motiv de nelegalitate, ori netemeinicie, cu atât mai puțin vinovăție penală.

Analiza și interpretarea probelor, constituie un atribut al instanței care poate fi verificat numai pe căile legale de atac, exercitate împotriva hotărârii pronunțate. Potrivit art. 278 1 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe penale petentul a formulat recurs, cerând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul este neîntemeiat. Atât Parchetul, prin rezoluția din 9 iunie 2003, cât și Curtea de Apel Suceava au apreciat corect, că în sarcina judecătorului unei cauze nu se poate reține vinovăția, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz, ori neglijență în serviciu, pentru că ar fi interpretat greșit probele dosarului. Folosirea căilor de atac, prevăzute de codurile de procedură, civilă sau penală, conferă părților nemulțumite, căile legale pentru a obține reformarea hotărârilor judecătorești.

În speță, petentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar instanța de control judiciar, legal investită, i-a respins recursul ca nefondat. Așa fiind, nu se poate reține că judecătorul care a soluționat cauza în fond, ar fi comis infracțiunile reclamate de petent. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.A., împotriva sentinței penale nr. 4 din 15 martie 2004 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe petiționar să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.