ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4870/2004

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 15

martie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul D.A., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi

penale, din 9 ianuarie 2003 dată în dosarul nr. 27/P/2003 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava. Petentul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.V., judecător,

vicepreședintele Tribunalului Botoșani, sub aspectul infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, prevăzute de

art. 246 și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există.

Petentul a cerut efectuarea cercetărilor

penale, împotriva intimatei B.V., invocând faptul că aceasta, în calitate de

judecător, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că,

prin sentința civilă nr. 635/2002, pronunțată în dosarul nr. 209/2000 al

Tribunalului Botoșani, a dat câștig de cauză reclamantei SC X.G. SA Botoșani,

fără a lua în considerare probele prezentate de pârâta SC C.C. SA Botoșani,

reprezentată de petiționar, în calitate de administrator.

Curtea de Apel Suceava a considerat

că atâta timp cât sentința civilă nr. 635/2002 a fost recurată de petent, dar a

fost menținută prin decizia civilă nr. 842/2002 a secției civile din cadrul

Curții de Apel Suceava, astfel că toate criticile au fost verificate de

instanța ierarhic superioară, în sarcina judecătorului nu se poate reține cu

privire la sentința recurată nici un motiv de nelegalitate, ori netemeinicie,

cu atât mai puțin vinovăție penală.

Analiza și interpretarea probelor,

constituie un atribut al instanței care poate fi verificat numai pe căile

legale de atac, exercitate împotriva hotărârii pronunțate.

Potrivit art. 278

1

alin.

(7) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe penale

petentul a formulat recurs, cerând casarea ei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Recursul este neîntemeiat.

Atât Parchetul, prin rezoluția din 9

iunie 2003, cât și Curtea de Apel Suceava au apreciat corect, că în sarcina

judecătorului unei cauze nu se poate reține vinovăția, pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz, ori neglijență în serviciu, pentru că ar fi interpretat

greșit probele dosarului.

Folosirea căilor de atac, prevăzute

de codurile de procedură, civilă sau penală, conferă părților nemulțumite,

căile legale pentru a obține reformarea hotărârilor judecătorești.

În speță, petentul a exercitat calea

de atac prevăzută de lege, iar instanța de control judiciar, legal investită,

i-a respins recursul ca nefondat.

Așa fiind, nu se poate reține că

judecătorul care a soluționat cauza în fond, ar fi comis infracțiunile

reclamate de petent.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul D.A., împotriva sentinței penale nr. 4 din 15 martie

2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

septembrie 2004.