ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5992/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5992/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea apelului declarat de inculpați împotriva sentinței penale nr. 1123 din 13 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului G.F. apreciindu-se că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)]. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.F., fără a-l motiva. În instanță, apărătorul a lăsat la apreciere modul de soluționare a recursului, iar recurentul și-a manifestat dorința să fie judecat, în continuare, în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Prin sentința penală nr. 1123/ F din 13 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat, printre alții, inculpatul G.F. la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și a art. 41 alin. (2) din Codul penal și la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., reținându-se că în perioada 2001 - martie 2003 a primit, în mod repetat, diferite cantități de Ecstasy de la alți trei coinculpați, iar în anul 2001 a primit mai multe arme de foc militare, precum și muniție pentru acestea, toate fiind depozitate la locuința sa.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 25 octombrie 2004 (dosar nr. 3528/2004) a menținut starea de arest a inculpatului și a amânat cauza pentru lipsa de apărare a apelanților inculpați. Înalta Curte constată că, instanța de apel, a reținut în mod corect că subzistă, în continuare, temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului G.F., lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptei, creându-se un sentiment de insecuritate în rândul societății civile. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., încheierea atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva încheierii din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind menținerea arestării preventive. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.