ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3863/2005

Decizia nr. 3863

Dosar nr. 7786/2004

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Timișoara sub nr. 11.239 din 1 octombrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul Local Timișoara, solicitând, în principal,

obligarea acestuia să-i atribuie, prin extindere, o cameră și un hol denumite

„apartamentul nr. 8”, situate în Timișoara, iar în subsidiar, să se constate

aprobată cererea sa de extindere spațiu locativ, conform O.U.G. nr. 27/2003.

Acțiunea a fost respinsă prin sentința

civilă nr. 361 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Timișoara, ca rămasă fără

obiect deoarece, pe parcursul procesului, la data de 19 noiembrie 2003, cererea

reclamantei privind extinderea de spațiu a fost admisă, atribuindu-se

apartamentul nr. 8, situat la adresa menționată.

În temeiul art. 275 C. proc. civ.,

pârâtul a fost obligat la plata sumei de 7.261.000 lei cheltuieli de judecată,

motivat de faptul că pârâtul nu a recunoscut pretențiile reclamanților, fiind nevoie

inclusiv de efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în urma căreia a

înțeles să emită repartiția pentru atribuirea spațiului.

Împotriva sentinței au declarat apel

Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara, solicitând

schimbarea în parte a acesteia în sensul respingerii capătului de cerere

privind cheltuielile de judecată.

Apelanții pârâți au susținut că nu au

culpă procesuală întrucât acțiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect, iar

dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile pentru că nu au

recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare.

Apelul a fost respins ca nefondat, prin

decizia nr. 565 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

S-a reținut că pârâtul Consiliul Local

Timișoara a fost corect obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece se

afla în culpă procesuală, îndeplinindu-și obligațiile ce formau obiectul

litigiului în timpul judecării acestuia.

Împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul

Municipiului Timișoara, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Argumentația recursului este identică

celei din apel și vizează aceeași problemă a cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Reclamanta a înregistrat acțiunea la data

de 1 octombrie 2003, fixându-se primul termen de judecată la 21 octombrie 2003.

Până la acest termen, pârâtul Consiliul

Local Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta ar fi ocupat abuziv spațiul

locativ în care solicită extinderea și că acest spațiu a fost deja repartizat

Universității Politehnice.

În cauză s-au mai acordat trei termene de

judecată pentru a se administra proba cu expertiza tehnică de identificare a

spațiului în litigiu și a posibilității de extindere pentru reclamantă.

Abia la ultimul termen, respectiv 20

ianuarie 2004, pârâtul a depus la dosar repartiția nr. 269 din 20 noiembrie

2003 privind atribuirea apartamentului nr. 8 reclamantei, ca urmare a aprobării

cererii acesteia.

În aceste condiții, instanța de fond a

respins cererea reclamantei, ca rămasă fără obiect, dar l-a obligat pe pârât la

plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, 6.000.000 lei,

taxă judiciară de timbru 261.000 lei și onorariu de expertiză 1.000.000 lei.

Este adevărat că a indicat ca temei legal

dispoziția din art. 275 C. proc. civ., deși nu erau îndeplinite condițiilor

textului, respectiv recunoașterea de către pârât, la prima zi de înfățișare, a

pretențiilor reclamantei, cu excepția situației în care aceasta l-ar fi pus în

întârziere înainte de chemarea în judecată.

Instanța de apel a corectat încadrarea

juridică eronată a instanței de fond, indicând prevederea din art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. potrivit căreia, partea care cade în pretențiuni va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Pârâtul se află în culpă procesuală

pentru că, neaprobând cererea reclamantei înainte de înregistrarea cererii de

chemare în judecată, acesta a determinat efectuarea cheltuielilor de către

reclamantă, constând în taxele judiciare de timbru, onorariul de avocat achitat

în baza contractului de asistență juridică nr. 006623 din 29 septembrie 2003 și

chiar onorariul pentru expertiza tehnică administrată ca probă.

Deși repartiția poartă data de 20

noiembrie 2003, ea a fost adusă la cunoștința instanței și a reclamantei abia

la data de 19 ianuarie 2004, conform notelor de ședință înregistrate în acea

zi. Oricum, repartiția fiind emisă în timpul procesului, ea nu-l exonerează pe

pârât de plata cheltuielilor ocazionate de acesta și justificate de reclamantă.

Recurenții nu au demonstrat incidența

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

astfel că, pentru considerentele arătate se va respinge recursul ca nefondat

(art. 312 C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții

Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr. 565 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11

mai 2005.