ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7053/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 13 noiembrie 2001 reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâta

Primăria comunei Sulița județul Botoșani solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, aceasta să fie obligată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 a-i

restitui: suprafața de 0,75 ha teren din localitatea Soldănești comuna Sulița

pe care a fost amplasată o fabrică de ulei; o clădire situată în localitatea

Blândești, fost sediu al CAP; o clădire situată în localitatea Talpa comuna

Sulița, care are destinația de moară pentru măcinat porumb.

Cauza a fost înregistrată sub nr.

5796/2001 la Tribunalul Botoșani.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat, că terenul pe care s-a aflat fabrica de ulei, demolată în anul 1950,

este liber de construcții și nu aparține domeniului public, iar cele două

construcții au fost edificate în anii 1950–1952 prin muncă voluntară, cu

materialele rezultate din clădirile anexe ale fabricii de ulei, demolate.

A mai arătat, că pârâta nu a dat

curs notificării trimisă în baza Legii nr. 10/2001.

Ulterior, la 13 martie 2002

reclamantul a chemat în judecată pe aceeași pârâtă și a solicitat ca aceasta să

fie obligată la restituirea bunurilor rămase la lichidarea CAP Blândești,

nevândute la licitație și trecute în administrarea Primăriei Sulița și anume:

batoză de treierat cereale, plug, tractor, remorcă.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Botoșani sub nr. 1822/2002.

A susținut, că la lichidarea CAP

Blândești a solicitat aceste bunuri prin compensare cu o magazie de cereale,

dar nu i s-a aprobat cererea și că, pârâta nu a dat curs notificării ce i-a

fost trimisă conform Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 8 aprilie 2002

pronunțată în dosarul nr. 5796/2001 reclamantul a precizat prima cerere în

sensul că înțelege să solicite doar restituirea suprafeței de 0,75 ha teren

situată în localitatea Soldănești comuna Sulița.

Prin încheierea de la termenul din

20 mai 2002 cauza ce formează obiectul celui din urmă dosar a fost conexată la

cea dintâi, în temeiul art. 164 C. proc. civ.

Soluționând cauza Tribunalul

Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 487 din 20 noiembrie 2002 a respins

ca nefondată acțiunea reclamantului.

S-a reținut în esență, cu referire

la suprafața de teren și construcțiile pretinse prin cererea introductivă, că

reclamantul nu a făcut dovada proprietății, afirmația acestuia din ședința de

judecată de la 8 aprilie 2002 potrivit căreia ar fi deținut în proprietate până

în perioada anilor 1948–1950 o fabrică (presă) de ulei în intravilanul satului

Soldănești comuna Sulița, care a fost demolată în aceeași perioadă, iar

materialele rezultate din demolare au fost utilizate la edificarea

construcțiilor, nefiind de natură a proba dreptul său de proprietate. De

altfel, sub acest aspect s-a mai avut în vedere atât precizarea reclamantului

pe parcursul judecății că solicită doar suprafața de 0,75 teren, cât și

concluzia expertizei tehnice efectuate în cauză, în sensul că întreaga

suprafață de teren din localitatea Soldănești care însumează 14.195 mp a fost

atribuită persoanelor fizice prin reconstituirea dreptului de proprietate

conform procedurii instituită de Legea fondului funciar nr. 18/1991 pe care

reclamantul nu a urmat-o.

Cu referire la bunurile mobile

(imobile prin destinație) a căror restituire s-a pretins prin acțiune,

tribunalul a reținut, că acestea nu mai există, așa încât, dacă își dovedește

pretențiile, reclamantul poate solicita despăgubiri în condițiile prevăzute de

Legea nr. 10/2001, pe care însă nu le-a pretins.

Soluția tribunalului a fost

menținută de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 19

din 8 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului H.C. și ca tardiv

apelul pârâtei Primăria comunei Sulița declarate împotriva sentinței civile nr.

487 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Botoșani.

În considerentele deciziei s-a

precizat, cu privire la suprafața de 0,75 ha, precum și la aceea de 0,18 ha cu

care reclamantul s-a înscris în CAP, că stabilirea pretinsului drept de

proprietate urmează procedura prevăzută de art. 8 și urm. din Legea nr. 18/1991

cu modificările și completările ulterioare, iar cu privire la cele două clădiri

situate în localitățile Blândești și Talpa, că ele aparțin domeniului public,

fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile potrivit art. 11 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

S-a mai precizat în decizia curții

de apel, că bunurile menționate în notificarea din 12 februarie 2002 (dosar

1822/2002 al Tribunalului Botoșani) respectiv, batoză, plug, tractor, remorcă

despre care însăși reclamantul a relevat că nu mai există, nu fac parte din

categoria imobilelor definite în mod expres de art. 6 din Legea nr. 10/2001 și

de art. 5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 614/2001.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel.

Fără a indica vreunul din motivele

de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a criticat instanța

imputându-i că nu a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a

solicitat ca, în cazul în care pârâta a înstrăinat magazia de cereale a fostului

CAP, pe care acesta a dorit-o în compensare pentru bunurile (utilajele)

preluate abuziv, pârâta să fie obligată a plăti despăgubiri în raport cu

valoarea lor din momentul plății.

La termenul de judecată din 14

decembrie 2004 recurentul-reclamant a produs înscrisuri noi.

Astfel, a fost depusă la dosar

adresa nr. 3822 din 9 decembrie 2004 a Primăriei comunei Sulița, care-i face

cunoscut lui H.C. că prin protocolul nr. 1534 din 30 aprilie 2004, încheiat

între Consiliul local Sulița și Consiliul local Blândești, au fost predate

toate bunurile mobile și imobile de pe raza administrativă a acesteia, pentru

lista de inventar putându-se adresa CL Blândești, precum și adresa nr. 1387 din

9 decembrie 2004 a Primăriei comunei Blândești către recurent, care atestă

încheierea la 30 aprilie 2004 a protocolului între cele două consilii locale

precizând, în legătură cu lista de inventar, că încă nu s-a definitivat

operațiunea de inventariere a patrimoniului comunei Blândești

Este de menționat în primul rând, că

în mod corect prin decizia criticată, instanța a reținut, că în privința

suprafețelor de teren pretinse, sunt aplicabile prevederile art. 8 și urm. din

Legea nr. 18/1991, iar cu privire la cele două clădiri pretinse, care, aparțin

domeniului public, sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998.

În legătură cu celelalte bunuri

pretinse, s-a reținut că acestea nu ar mai exista.

Așa după cum s-a menționat, la

ședința de judecată din 14 decembrie 2004, recurentul a prezentat înscrisuri

noi.

Se constată că aceste înscrisuri noi

prezentate de recurentul-reclamant și care emană de la intimata-pârâtă și

respectiv, de la Primăria comunei Blândești, dacă ar fi fost folosite de

instanța care a pronunțat decizia atacată, ar fi putut înrâuri soluția cauzei,

mai precis, soluția putea să fie alta.

Prin depunerea acestor înscrisuri

noi s-a creat o situație în care a devenit necesară rejudecarea cauzei, spre a

nu rămâne îndoieli cu privire la justețea soluției adoptate.

În raport de aceste constatări se

impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării instanța va

avea în vedere înscrisurile noi și va completa probatoriul cu mijloacele de

probă necesare stabilirii situației bunurilor respective, pentru a putea decide

în consecință.

Față de cele menționate, recursul

declarat de reclamantul H.C. urmează a se admite, decizia pronunțată de curtea

de apel urmează a se casa, iar cauza urmează a se trimite aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul

H.C. împotriva deciziei nr. 19 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel Suceava, pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2004.