ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3936/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 18 august

2003, reclamanții B.A. și B.V. au solicitat instanței să dispună modificarea

contractului de închiriere nr. 285 din 15 ianuarie 1999, încheiat cu Primăria

orașului Slănic, în ceea ce privește cuantumul chiriei lunare stabilite în sarcina

reclamanților.

Prin sentința nr. 3705 din 20

noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge acțiunea formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 133 din 11

februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge cererea de completare a probatoriilor formulate de

reclamanți și respinge, ca nefondat, apelul declarat de aceștia din 20

noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Primăria

orașului Slănic.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, examinând cererea reclamanților, de completare a probatoriilor cu o

expertiză contabilă, având ca obiect calcularea cuantumului chiriei lunare

pentru terenul ocupat de construcțiile - moară și dependințe anexă - o respinge

ca nefiind utilă și concludentă cauzei față de obiectul cererii de chemare în

judecată.

Trecând la soluționarea în fond a

cauzei, instanța de apel reține că, prin contractul de închiriere intervenit

între părți, s-a convenit, de comun acord, cuantumul chiriei, diferențiat în

funcție de destinația de utilizare a terenului, modificarea destinației

tarifelor putând a se face cu acordul proprietarului. Cum reclamanții-apelanți

nu au făcut dovada schimbării destinației terenului în litigiu, pe acesta

existând în continuare și dependințele sale și, deci, terenul nefiind eliberat,

conform prevederilor contractului, ei nu pot pretinde proprietarului

modificarea acestuia în sensul diminuării cuantumului chiriei, modificare

condiționată de proprietar de demolarea legală a respectivelor construcții,

astfel încât instanța de apel apreciază că sentința instanței de fond este

legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții B.A. și B.V., reluând, sub forma criticilor, susținerile

avansate la fond și care au constituit ulterior și motive de apel și invocând,

în fundamentarea nelegalității și netemeiniciei deciziei, dispozițiile art. 304

pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, reclamanții-recurenți susțin

că instanța de apel a respins cererea lor de a se efectua o expertiză contabilă,

care ar fi urmat să stabilească nivelul chiriei și, deci, ar fi fost

determinantă în soluționarea cauzei și, de asemenea, nu a luat în considerare

și, deci, nu s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare reprezentat de

dispoziția nr. 290 din 20 iunie 2003, prin care reclamantului, B.A., i s-a

anulat autorizația în baza căreia desfășura activitatea comercială în cadrul

morii, aceasta reprezentând, în concepția reclamanților, tocmai dovada

modificării situației destinației terenului, care ar conduce la modificarea

cuantumului chiriei conform contractului, modificare neacceptată de către

Primăria orașului Slănic, proprietara locator al terenului în litigiu, cu încălcarea

clauzelor contractuale convenite la 15 ianuarie 1999.

În consecință, reclamanții solicită

casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru

administrarea expertizei contabile cerute.

Recursul reclamanților nu este

fondat.

În ceea ce privește respingerea

solicitării efectuării unei expertize contabile, care să stabilească cuantumul

chiriei, aceasta a fost corect decisă de instanța de apel, întrucât chiria –

element esențial al contractului de locație - se stabilește de către părți, de

comun acord, așa cum s-a și făcut în contractul de închiriere nr. 285 din 15

ianuarie 1999, cuantumul fiind acceptat și de reclamanți. Mai mult, conform

contractului menționat, numai proprietarul avea dreptul să actualizeze tarifele

de închiriere în funcție de evoluția prețurilor, actualizare care nu a operat.

Este adevărat că în contract se

prevede: „chiriașul se obligă să folosească terenurile conform destinațiilor

din prezentul contract, iar schimbarea acestora se va face cu acordul

proprietarilor și reconsiderarea tarifelor”, dar anularea autorizației în baza

căreia reclamantul-recurent B.A. desfășura activitatea comercială în cadrul

morii sau încetarea funcționării utilajelor acesteia nu pot fi calificate ca

reprezentând schimbarea destinației terenurilor stabilită în contract, care să

atragă reconsiderarea tarifelor de către proprietar, astfel că, în mod

întemeiat, instanța de apel, care a apreciat corect obiectul acțiunii

reclamanților, a respins apelul promovat de aceștia împotriva sentinței

pronunțate de Tribunalul Sibiu, considerând-o legală și temeinică.

Cu această motivare, decizia

instanței de apel este temeinică și legală și, pe cale de consecință, recursul

îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamanților B.A. și B.V.

împotriva deciziei nr. 133 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 21 octombrie 2004.