ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3936/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 18 august 2003, reclamanții B.A. și B.V. au solicitat instanței să dispună modificarea contractului de închiriere nr. 285 din 15 ianuarie 1999, încheiat cu Primăria orașului Slănic, în ceea ce privește cuantumul chiriei lunare stabilite în sarcina reclamanților. Prin sentința nr. 3705 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, respinge acțiunea formulată de reclamanți. Prin decizia nr. 133 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, respinge cererea de completare a probatoriilor formulate de reclamanți și respinge, ca nefondat, apelul declarat de aceștia din 20 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Primăria orașului Slănic.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, examinând cererea reclamanților, de completare a probatoriilor cu o expertiză contabilă, având ca obiect calcularea cuantumului chiriei lunare pentru terenul ocupat de construcțiile - moară și dependințe anexă - o respinge ca nefiind utilă și concludentă cauzei față de obiectul cererii de chemare în judecată. Trecând la soluționarea în fond a cauzei, instanța de apel reține că, prin contractul de închiriere intervenit între părți, s-a convenit, de comun acord, cuantumul chiriei, diferențiat în funcție de destinația de utilizare a terenului, modificarea destinației tarifelor putând a se face cu acordul proprietarului.

Cum reclamanții-apelanți nu au făcut dovada schimbării destinației terenului în litigiu, pe acesta existând în continuare și dependințele sale și, deci, terenul nefiind eliberat, conform prevederilor contractului, ei nu pot pretinde proprietarului modificarea acestuia în sensul diminuării cuantumului chiriei, modificare condiționată de proprietar de demolarea legală a respectivelor construcții, astfel încât instanța de apel apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.A. și B.V., reluând, sub forma criticilor, susținerile avansate la fond și care au constituit ulterior și motive de apel și invocând, în fundamentarea nelegalității și netemeiniciei deciziei, dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

Astfel, reclamanții-recurenți susțin că instanța de apel a respins cererea lor de a se efectua o expertiză contabilă, care ar fi urmat să stabilească nivelul chiriei și, deci, ar fi fost determinantă în soluționarea cauzei și, de asemenea, nu a luat în considerare și, deci, nu s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare reprezentat de dispoziția nr. 290 din 20 iunie 2003, prin care reclamantului, B.A., i s-a anulat autorizația în baza căreia desfășura activitatea comercială în cadrul morii, aceasta reprezentând, în concepția reclamanților, tocmai dovada modificării situației destinației terenului, care ar conduce la modificarea cuantumului chiriei conform contractului, modificare neacceptată de către Primăria orașului Slănic, proprietara locator al terenului în litigiu, cu încălcarea clauzelor contractuale convenite la 15 ianuarie 1999. În consecință, reclamanții solicită casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea expertizei contabile cerute.

Recursul reclamanților nu este fondat. În ceea ce privește respingerea solicitării efectuării unei expertize contabile, care să stabilească cuantumul chiriei, aceasta a fost corect decisă de instanța de apel, întrucât chiria – element esențial al contractului de locație - se stabilește de către părți, de comun acord, așa cum s-a și făcut în contractul de închiriere nr. 285 din 15 ianuarie 1999, cuantumul fiind acceptat și de reclamanți. Mai mult, conform contractului menționat, numai proprietarul avea dreptul să actualizeze tarifele de închiriere în funcție de evoluția prețurilor, actualizare care nu a operat. Este adevărat că în contract se prevede: „chiriașul se obligă să folosească terenurile conform destinațiilor din prezentul contract, iar schimbarea acestora se va face cu acordul proprietarilor și reconsiderarea tarifelor”, dar anularea autorizației în baza căreia reclamantul-recurent B.A.

desfășura activitatea comercială în cadrul morii sau încetarea funcționării utilajelor acesteia nu pot fi calificate ca reprezentând schimbarea destinației terenurilor stabilită în contract, care să atragă reconsiderarea tarifelor de către proprietar, astfel că, în mod întemeiat, instanța de apel, care a apreciat corect obiectul acțiunii reclamanților, a respins apelul promovat de aceștia împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu, considerând-o legală și temeinică. Cu această motivare, decizia instanței de apel este temeinică și legală și, pe cale de consecință, recursul îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul reclamanților B.A. și B.V. împotriva deciziei nr. 133 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2004.