ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1085/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

F.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar,

Consiliul Local Municipal Constanța, Ministerul Agriculturii Industriei

Alimentare și Apelor, Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie

Alimentară, Oficiul Județean de Cadastru Constanța, Direcția Generală de Muncă

și Protecție Socială, Oficiul de Pensii pentru Agricultură, Inspectoratul

pentru Protecție Plantelor și Convenția Fitosanitară Teritorială, admiterea

acțiunii în revendicare a imobilului situat în Constanța.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 907 din 25 iulie 2003, a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase

reclamantului în deplină proprietate imobilul.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, Centrul Județean de Consultanță Agricolă Constanța, Consiliul

Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.

La termenul de judecată din 1 martie

2004, Parchetul Național Anticorupție a solicitat ca, în principal, să se

constate că a dobândit calitatea procesuală de apelant-pârât, că declară apel

și, respectiv, aderă la apelul formulat de pârâți, iar în subsidiar, că, în

conformitate cu prevederile art. 49 C. proc. civ., formulează cerere de

intervenție în interes propriu și în interesul apelanților.

Curtea de Apel Constanța, prin

Încheierea pronunțată la 5 iulie 2004 în dosar nr. 1289/2003.

În baza art. 23 alin. (4) din Legea

nr. 47/1992, modificată și completată prin Legea nr. 232/2004 a înaintat Curții

Constituționale, spre soluționare, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

În baza art. 23 alin. (5) din Legea

nr. 47/1992, a suspendat judecata apelurilor formulate de pârâții Consiliul

Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Centrul județean de Consultanță

Agricolă Constanța, împotriva sentinței civile nr. 907 din 25 iulie 2003

pronunțată de Tribunalul Constanța, până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate.

Pentru aceasta, instanța a constatat

că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 23 din

Legea nr. 47/1992 modificată și completată de Legea nr. 232/2004, întrucât

dispozițiile art. 1 respectiv art. 2 lit. h), nu au fost declarate

neconstituționale printr-o decizie anterioară, iar excepția are caracter

pertinent.

S-a apreciat totodată că excepția

este neîntemeiată față de textele din Constituție invocate.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs Parchetul Național Anticorupție, susținând că:

- instanța trebuia mai întâi să se

pronunțe asupra excepției invocate privind lipsa calității procesuale active a

reclamantului, a celei privind lipsa calității procesuale pasive;

- excepția de neconstituționalitate

invocată nu are relevanță asupra obiectului cauzei fiind inadmisibilă în conformitate

cu dispozițiile art. 23 pct. 6 din Legea nr. 47/1992.

Intimatul-reclamant F.C.M. a invocat

în apărare excepțiile de inadmisibilitate a recursului declarat în temeiul

prevederilor art. 299 alin. (1) raportat la art. 282 alin. (2) C. proc. civ.,

de tardivitate a acestuia, față de dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, și de nulitate a recursului, întrucât nu s-a precizat temeiul legal,

respectiv care anume din motivele de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.,

sunt invocate.

Recursul este inadmisibil, potrivit

celor ce urmează:

Este adevărat că potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului, iar în

conformitate cu prevederile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva

încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în

afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, rezultând de aici

că, pentru această ultimă ipoteză, astfel de încheieri sunt supuse căii de atac

corespunzătoare, respectiv recursului.

Dar, norma procedurală menționată,

este normă cu caracter general aplicabilă în această materie, potrivit codului

de procedură civilă ca lege generală.

De la norma generală pot exista

însă, stabilite prin legi speciale, norme derogatorii, inclusiv de ordin procedural,

fiind de principiu că, ori de câte ori pentru o anumită materie există o

reglementare specială, aceasta se aplică în locul reglementării generale,

pentru că tocmai acesta a fost rostul edictării ei.

Or, în speță, suntem tocmai într-o

asemenea ipoteză, în sensul că, potrivit art. 23 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, modificată prin Legea nr. 232/2004, dacă excepția (de

neconstituționalitate) este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheiere care poate fi

atacată cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Prin această dispoziție, prevăzută

în legea menționată, ne aflăm deci în prezența unei norme speciale, de ordin

procedural, potrivit căreia, în această materie, numai încheierea prin care a

fost respinsă cererea este supusă recursului, nu și încheierea prin care a fost

sesizată Curtea Constituțională și, corespunzător, a fost suspendată judecata

apelului.

Așa fiind, recursul declarat

împotriva unei asemenea hotărâri apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca

atare, celelalte chestiuni invocate, rămânând, aici, fără semnificație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de Parchetul Național Anticorupție împotriva încheierii din 5 iulie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.