ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2629/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.F. a solicitat instanței, anularea hotărârii nr. 12373/11929 din 13 mai 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a susținut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu și că această situație a dovedit-o cu actele pe care le-a prezentat pârâtei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2464 din 2 noiembrie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i stabilească reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada 31 august 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 31 august 1941, în localitatea Apoldul de Sus, județul Sibiu, unde părinții săi s-au refugiat, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța a interpretat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea. Astfel, a susținut că declarația martorului T.P. nu este valabilă, întrucât acesta s-a născut la un interval de doi ani de la refugiul relatat. A apreciat că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, având în vedere data cererii inițiale, iar nu de la data prezentării dovezilor. Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate. În ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul nu face deosebire între părinți și copiii născuți în perioada refugiului, având în vedere că traiul în refugiu, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică, a avut consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului părinților.

Cum reclamantul P.F. s-a născut la data de 31 august 1941, în Apoldul de Sus, județul Sibiu, în timpul refugiului părinților săi, curtea de apel a apreciat în mod corect, că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000. Cât privește susținerea recurentului-pârât, ce vizează inadvertențe între declarațiile martorilor și înscrisurile prezentate de reclamant, referitor la data exactă a refugiului părinților, curtea de apel a reținut în mod corect că este de necontestat faptul că părinții reclamantului s-au refugiat din Ardealul de Nord, în localitatea Apoldul de Sus, județul Sibiu și că reclamantul s-a născut la data de 31 august 1941, în localitatea de refugiu. În acest sens, adresa nr. 997/2004, a Primăriei comunei Miercurea Sibiului, județul Sibiu, atestă că în registrul de stare civilă este înregistrată nașterea reclamantului, la nr. 41/1941, iar domiciliul părinților era în localitatea Apoldul de Sus nr. 441, județul Sibiu.

Nici critica vizând data de început a acordării drepturilor, nu poate fi primită față de caracterul reparator al legii, instanța de fond dispunând în mod corect acordarea drepturilor compensatorii, în raport cu data depunerii cererii de către reclamant, chiar dacă probele au fost completate ulterior. În consecință, pentru considerentele arătate, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2464 din 2 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.