ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3857/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 55

din 30 ianuarie 2004, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul M.I. la

pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complimentară a

interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. I s-a aplicat și

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 din același cod. Din pedeapsa principală s-a scăzut

perioada prevenției de la data de 22 septembrie 2003 la zi, și s-a menținut

măsura arestării preventive. L-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri

civile, 50 milioane lei către partea civilă V.I., cu titlu de daune morale și

7.390.300 lei către partea civilă C.A.S. a Județului Brașov, reprezentând

valoarea prestațiilor medico-sanitare. S-a dispus confiscarea unui briceag corp

delict și obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 6 milioane lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 20 septembrie 2003, fiind

în stare de ebrietate și pe fondul unui scandal produs în fața unui local din

centrul comunei Ungra, inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată V.I. cu un

briceag în ceafă, cauzându-i leziuni corporale grave care i-au pus viața în

primejdie.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul solicitând achitarea, motivând că nu el a săvârșit

fapta.

Instanța de apel a respins,

ca nefondat, apelul inculpatului reținând că probele administrate în cauză, pe

care le analizează în detaliu, dovedesc cu certitudine că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost judecat și condamnat.

În ce privește pedeapsa

aplicată s-a apreciat că a fost just individualizată cu respectarea criteriilor

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură să

atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Referitor la acțiunea civilă

s-a reținut că rezolvarea acesteia este în afara oricărei critici, daunele

morale acordate părții civile fiind de natură a compensa suferințele cauzate

prin fapta inculpatului.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate în apel, respectiv greșita

sa condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o și a solicitat achitarea sa

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

În subsidiar, apărătorul

inculpatului recurent a solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea

aspră.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au

reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în

cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii

reținută în sarcina sa.

Susținerea inculpatului

potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptei este contrazisă de

probatoriul administrat în cauză.

Astfel, depoziția martorului

S.A.C. care a declarat constant că a văzut momentul în care inculpatul a

înjunghiat-o pe partea vătămată în ceafă se coroborează cu relatările

martorului S.F. care l-a văzut pe inculpat cu cuțitul în mână, plin de sânge pe

mâini și pe un picior și l-a auzit spunând că a înjunghiat o persoană.

Afirmația inculpatului cu

privire la înjunghiere a fost auzită și de martorii M.T. și A.C., dar și de

martorul H.I.D., care în plus a relatat că anterior comiterii faptei l-a văzut

pe inculpat cu cuțitul în mână.

În fine, chiar concubina

inculpatului, martora H.G. a declarat că a observat pe pantalonii inculpatului

picături de sânge.

De altfel, inculpatul audiat

la urmărirea penală, a recunoscut că a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată,

după ce în prealabil a fugit după aceasta, pentru ca ulterior, în fața

instanței să revină fără nici o justificare, mai ales că la audierile de la

urmărirea penală a fost asistat de apărător care a semnat și el declarația

inculpatului fără a avea vreo obiecțiune.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta

prin care solicită achitarea nu poate fi primit.

Cu privire la pedeapsa care

i-a fost aplicată se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au

făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului

social al faptelor, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului,

orientându-se spre o pedeapsă situată spre minim a cărei reducere nu se impune.

Pentru considerentele ce

preced, având în vedere și faptul că verificând hotărârea atacată în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, Înalta

Curte constată, că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins ca atare

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.

159 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2003 la 8 iulie

2004.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2004.