ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3857/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55 din 30 ianuarie 2004, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. I s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 din același cod. Din pedeapsa principală s-a scăzut perioada prevenției de la data de 22 septembrie 2003 la zi, și s-a menținut măsura arestării preventive.

L-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile, 50 milioane lei către partea civilă V.I., cu titlu de daune morale și 7.390.300 lei către partea civilă C.A.S. a Județului Brașov, reprezentând valoarea prestațiilor medico-sanitare. S-a dispus confiscarea unui briceag corp delict și obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 6 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 20 septembrie 2003, fiind în stare de ebrietate și pe fondul unui scandal produs în fața unui local din centrul comunei Ungra, inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată V.I. cu un briceag în ceafă, cauzându-i leziuni corporale grave care i-au pus viața în primejdie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, motivând că nu el a săvârșit fapta. Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului reținând că probele administrate în cauză, pe care le analizează în detaliu, dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost judecat și condamnat. În ce privește pedeapsa aplicată s-a apreciat că a fost just individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură să atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. Referitor la acțiunea civilă s-a reținut că rezolvarea acesteia este în afara oricărei critici, daunele morale acordate părții civile fiind de natură a compensa suferințele cauzate prin fapta inculpatului.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate în apel, respectiv greșita sa condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, apărătorul inculpatului recurent a solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră. Recursul nu este întemeiat. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptei este contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Astfel, depoziția martorului S.A.C. care a declarat constant că a văzut momentul în care inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată în ceafă se coroborează cu relatările martorului S.F. care l-a văzut pe inculpat cu cuțitul în mână, plin de sânge pe mâini și pe un picior și l-a auzit spunând că a înjunghiat o persoană. Afirmația inculpatului cu privire la înjunghiere a fost auzită și de martorii M.T. și A.C., dar și de martorul H.I.D., care în plus a relatat că anterior comiterii faptei l-a văzut pe inculpat cu cuțitul în mână. În fine, chiar concubina inculpatului, martora H.G.

a declarat că a observat pe pantalonii inculpatului picături de sânge. De altfel, inculpatul audiat la urmărirea penală, a recunoscut că a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată, după ce în prealabil a fugit după aceasta, pentru ca ulterior, în fața instanței să revină fără nici o justificare, mai ales că la audierile de la urmărirea penală a fost asistat de apărător care a semnat și el declarația inculpatului fără a avea vreo obiecțiune. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită achitarea nu poate fi primit.

Cu privire la pedeapsa care i-a fost aplicată se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptelor, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minim a cărei reducere nu se impune. Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că verificând hotărârea atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, Înalta Curte constată, că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 159 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2003 la 8 iulie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2004.