ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5666/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 348/2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.I. în

contradictoriu cu pârâții D.D. și D.X.

Pentru

a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâții au reușit să

răstoarne prezumția instituită de art. 492 C. civ., potrivit căreia

proprietarul terenului este și proprietarul construcției până la proba

contrarie.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie,

respectiv instanța de fond în mod greșit a apreciat prezumția de proprietate în

favoarea apelantului ca având un caracter relativ și stabil nu poate dovedi

prin construirea unui apartament la etajul 2 al imobilului un drept de

proprietate, ci numai un drept de creanță.

Prin decizia civilă nr. 19A din 15 ianuarie 2002,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinței civile nr. 348 din 10 aprilie

2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, obligându-l la 7.000.000

lei cheltuieli de judecată către intimatul D.D., reținându-se următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 iulie 1998

reclamantul a solicitat instanței să-i oblige pe pârâții D.D. și D.X. să-i lase

în deplină proprietate și pașnică posesie apartamentul nr.4, situat în

București, invocând dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

În cauză s-a procedat la compararea titlurilor de

proprietate ale părților, aceasta fiind modalitatea prin care cel ce se

consideră proprietar neposesor supune analizei și verificării legalității

posesia pârâților pe care îi consideră neproprietari în vederea stabilirii

ordinii de preferință.

Obiectul litigiului este reprezentat de etajul 2 al

imobilului, ce a fost construit de către stat după naționalizarea lui.

Asupra acestei construcții reclamantul a invocat

principiul ascensiunii imobiliare prevăzut de art. 492 C. civ., ca izvor al

dreptului său de proprietate. In acest sens reclamantul susținând că este

proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcției, iar

constructorul de bună credință trebuie despăgubit conform art. 494 C. civ.

La rândul lor pârâții au susținut că titlul lor este

reprezentat de contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza Decretului-lege

nr. 61/1990, etajul pe care îl ocupă fiind construit din fondurile statului,

iar pârâtul Consiliul General al Municipiului București a considerat că pârâții

D. se bucură de un drept de superficie, constituit din dreptul de proprietate

asupra apartamentului și dreptul de folosință asupra terenului aferent, drept

născut la data pierderii posesie terenului de către stat.

Contractul de vânzare cumpărare ce reprezintă titlul

pârâților a fost încheiat cu respectarea actelor normative în vigoare la acel

moment.

S-a reținut că este de contestat că la data

încheierii acestui contract ambele părți (atât vânzătorul SC R. SA, cât și

cumpărătorii pârâții D.D. și D.X.) au fost de bună credință, prezumție ce nu a

fost răsturnată.

Este adevărat că, principiul accesiunii este

consacrat de art. 488 C. civ., care arată că tot ce se unește și se

încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.

Apelantul a invocat sentința civilă nr. 3309/1999 a

Judecătoriei sectorului 4 București, prin care Consiliul General al

Municipiului București a fost obligat să-i lase în deplină proprietate imobilul

în discuție.

S-au mai invocat dispozițiile art. 494 C. civ.

potrivit căruia proprietarul terenului pe care s-au edificat construcții de

către a treia persoană, cu materialele ei, devine proprietarul lor prin

accesiune, succesiunea fiind unul dintre modurile de dobândire a proprietății

conform art. 645 C. civ.

Instanța de apel a reținut corect aplicarea

dispozițiilor art. 480 C. civ. în cauză, pârâții apreciind în cadrul acțiunii

în revendicare reclamantului un titlu valabil mai bine caracterizat.

De asemenea, s-a apreciat interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 1204 C. civ., potrivit cărora, se poate opune unei părți

mărturisirea ce a făcut înaintea începerii judecății sau în cursul judecății

față de mențiunile din procesul verbal nr. 1735 din 6 decembrie 1999, întocmit

de Consiliul Local al Municipiului București, în care se arată că, etajul 2

construit din fondurile statului prin supraetajare rămâne în proprietatea

statului.

Împotriva deciziei civile nr. 19A din 15 ianuarie 2002

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs în termen

reclamantul C.I., bazat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că hotărârea este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii și anume a dispozițiilor art. 480, art. 482 și art. 494

C. civ.

În dezvoltarea criticii aduse hotărârii recurate se

arată că, deși acțiunea a fost întocmită formal pe dispozițiile art. 480 C.

civ., prin soluția dată s-au încălcat normele care reglementează atât dreptul

de proprietate, cât și cele pe care privind modalitatea în care poate opune

transferul dreptului de proprietate către stat și al dobândirii dreptului de

proprietate.

Se învederează că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că în temeiul art. 480 C. civ., intimații D. au făcut dovada dreptului

lor de proprietate prin prezentarea contractului de vânzare cumpărare prin care

au dobândit imobilul, contract ce a fost încheiat prin fraudă la lege și în

frauda drepturilor și intereselor recurentului.

De asemenea, se arată că greșit s-a reținut buna

credință a părților contractante, în condițiile în care nu s-a invocat reaua

credință, recurentul solicitând să se constate dobândirea dreptului său de

proprietate asupra etajului 2 al imobilului prin accesiune imobiliară,

impunându-se numai compararea titlurilor.

În fine, se pretinde încălcarea dispozițiilor art. 494

alin. final C. civ. potrivit cărora „constructorul de bună credință nu poate

solicita decât valoarea materialelor și prețul muncii, ori, suma reprezentând

creșterea valorii fondului”.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate de recurent nu sunt de natură a

duce la schimbarea soluției dată de către instanța de fond și menținută de

către cea de apel.

Nu s-a putut reține mai bine caracterizat titlul

reclamantului recunoscut prin compararea titlurilor opuse de părți și

întemeiate pe izvoare juridice diferite.

Prin acțiunea pronunțată de reclamant, în revendicare

s-a reținut că efectul urmărit a fost redobândirea posesiei imobilului în

alcătuirea ce exista la momentul când a fost preluat de stat.

Nu se pot contesta dispozițiile art. 492 C. civ. care

instituie prezumția potrivit căreia proprietarul terenului este și proprietarul

construcției până la o probă contrată.

În cauză pârâții au răsturnat prezumția de

proprietate asupra etajului 2 al imobilului, dovedind că statul a fost

proprietarul acestei construcții, care, prin contractul de vânzare prezentat

instanței a transmis proprietatea pârâților D.D. și D.X.

În această împrejurare, corect s-a reținut că în

speță, nu-a aplicabile dispozițiile art. 494 C. civ., deoarece statul nu a fost

un simplu constructor de bună credință pe terenul altuia, ci proprietarul

imobilului construit, care în condițiile desființării titlului său de

proprietate asupra terenului, urmează ca el sau succesorii lui în drepturi să

își reglementeze un drept de folosință asupra respectivului teren.

În plus, este de observat că în procesul verbal nr. 1735

din 6 decembrie 1994 întocmit de Consiliul Local al Municipiului București

reclamantul când a preluat imobilul, a menționat că etajul 2 construit din

fondurile statului prin supraetajare, rămâne în proprietatea statului. Aceasta

echivalează cu o mărturisire făcută anterior începerii judecății sau în cursul

judecății, de natură a contura aspecte legate de persoana proprietară a

etajului imobilului, chiar dacă nu poate fi opusă părții adverse conform art. 1204

C. civ., pentru că mărturisirea nu s-a făcut într-un cadru legal și cu

formalismul prevăzut de lege.

De fapt, intimații pârâții nu sunt numai posesori ai

apartamentului de la etajul 2 al imobilului, întrucât ei îl posedă în calitate

de proprietari potrivit actului de vânzare cumpărare încheiat în baza legii și

nu pot pierde această calitate decât în urma desființării pe cale

judecătorească a titlului lor. Ei sunt dobânditori de bună credință și în

această situație actul lor de proprietate nu este susceptibil de desființare,

întrucât la momentul încheierii actului au avut credință că vânzătorul avea

toate însușirile cerute de lege pentru a le putea transmite proprietatea.

Pentru aceste considerente, recursul fiind nefondat,

Curtea îl va respinge conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de reclamantul C.I. împotriva deciziei civile nr. 19A din 15 ianuarie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2004.