ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1889/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 3 februarie 2004, reclamanta U.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând anularea hotărârii nr. 614 din 3 decembrie 2002 și recunoașterea calității de strămutată, în sensul Legii nr. 189/2000, art. 1, precum și acordarea drepturilor aferente. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că părinții săi au fost colonizați, în anul 1928, în Cadrilater, sat Cocargea, județul Caliacra, iar în urma Tratatului dintre România și Bulgaria, din septembrie 1940, au fost strămutați, pe criterii etnice, în orașul Filiași, județul Dolj.

Tatăl reclamantei fiind plecat în armată, mama acesteia, care avea în îngrijire șase copii, a fost nevoită să se deplaseze în Dobrogea, în comuna Gîrlița, județul Constanța, unde s-a născut reclamanta. Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 174 din 25 martie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 614 din 3 decembrie 2002, a constatat că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 28 noiembrie 1944 - 6 martie 1945. A obligat pârâta să emită o nouă decizie și să acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 decembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părinții reclamantei au fost nevoiți să se refugieze, urmare a Tratatului de la Craiova, iar copiii născuți în refugiu, au același statut cu al părinților, suferind și ei în aceeași măsură, consecințele persecuției.

Împotriva hotărârii sus menționate a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Recurenta a susținut în esență, că reclamanta U.I. s-a născut la data de 29 noiembrie 1944, în comuna Gîrlița, județul Constanța și nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât la data strămutării nu era născută sau cel puțin concepută. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Nu se contestă împrejurarea că reclamanta U.I. s-a născut după strămutarea părinților săi din Bulgaria, la data de 29 noiembrie 1944, în județul Constanța, comuna Gîrlița. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 174 din 25 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.