ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La 7 februarie 2005, s-a

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție contestația în anulare

formulată de condamnata F.B., împotriva deciziei penale nr. 5937 din 11

noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul

nr. 3681/2004.

În motivarea contestației în

anulare s-a susținut că petenta a fost condamnată la 10 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., prin

sentința penală nr. 122 din 20 martie 2001 a Tribunalului Galați, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Hotărârea de mai sus a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 1420 din 15 martie 2002 a Curții Supreme de

Justiție care a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.B.

Prin sentința penală nr.

67/2004, Tribunalul Galați a respins cererea de revizuire a hotărârii

definitive de condamnare, formulată de condamnata F.B., hotărârea rămânând

definitivă prin decizia penală nr. 5937 din 11 noiembrie 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

S-a mai susținut de

contestatoare că i-au fost încălcate drepturi procesuale fundamentale prin

decizia penală nr. 5937/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece a

depus probe noi care nu au fost avute în vedere la stabilirea vinovăției și nu

s-a depus dosarul penal în care se pronunțase o soluție de scoatere de sub

urmărire penală pentru aceleași fapte.

Examinând contestația în

anulare dedusă judecății, în raport de prevederile art. 391 C. proc. pen., se

constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece motivele invocate nu se

încadrează în cazurile prevăzute expres și imperativ prin art. 386 C. proc.

pen., nu este formulată în termen legal și nu s-au depus acte de natură să

justifice motivele invocate.

Într-adevăr, contestația în

anulare, cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor definitive, nu se

exercită decât în limita celor patru cazuri, prevăzute de art. 386 lit. a) – d)

C. proc. pen., referitoare la lipsa procedurii de citare a părții pentru

termenul la care cauza a fost judecată în recurs, imposibilitatea de prezentare

și de încunoștințare a instanței de recurs despre cauza de împiedicare,

omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unor cauze de încetare a

procesului penal, și în fine, pronunțarea a două hotărâri definitive împotriva

aceleiași persoane, pentru aceeași faptă.

Este evident din examinarea

cazurilor de contestație în anulare că susținerile contestatoarei nu se

încadrează în nici una din situațiile prezentate mai sus și în consecință,

contestația în anulare este inadmisibilă urmând a fi respinsă, ca atare.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., condamnata va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de condamnata F.B. împotriva deciziei penale nr. 5937 din

11 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatoarea

condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei,

din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 martie 2005.