ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1989/CA din 14 decembrie 2001, reclamanta SC F.T. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 189 din 23 noiembrie 2001, precum și anularea procesului-verbal de impunere din 11 octombrie 2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că importul microbuzului I., consemnat în declarația vamală nr. 113500 din 21 august 1997, beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, microbuzul fiind necesar activității societății; în acest sens a prezentat la vamă, actul adițional cu nr. 4741/1998, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social, mențiune ce ulterior a fost înscrisă la Oficiul Registrului Comercial.

Simpla înregistrare eronată în contabilitate nu conduce la ideea că finanțarea s-a făcut de societate. Prin sentința nr. 96/CA din 7 august 2003, s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia Ministerului Finanțelor nr. 1891/2001, precum și procesul-verbal de impunere a Regionalei Vamale Constanța, din 11 octombrie 2001. Au fost obligate pârâtele, la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a formulat recurs, pârâta Direcția Regională Vamală Constanța, în numele Direcției Generale a Vămilor, criticând-o astfel: Instanța de fond a interpretat eronat reglementările legale în speță. Bunul s-a achiziționat în baza unui credit bancar, contractat de societate și numai 12% din surse financiare proprii ale asociatului unic.

Din considerentele sentinței rezultă că nu s-a făcut diferențierea între persoana fizică, cu patrimoniul propriu, care are calitatea de asociat unic și societatea comercială, ca persoană juridică având patrimoniu distinct. Art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997 prevede că „investitorii beneficiază de facilitățile vamale la importul bunurilor mobile, constituite aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale”. Potrivit art. 15 alin. (2) Legea nr. 31/1990, republicată: „aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate și se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă”. Atâta vreme, cât numai 12% din aport a fost din surse proprii ale asociatului unic, nu se poate vorbi de facilități vamale.

În cauză, discuția se poartă asupra identității celui care a realizat efectiv aportul. Așa cum a rezultat, societatea este cea care a achitat firmei străine, contravaloarea bunului importat, fiind de fapt, o operațiune de vânzare - cumpărare. Actul adițional înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului este neconform realității, pentru că nu s-a realizat aportul cu contribuția personală a asociatului unic. Nu se poate reține vreo culpă pentru organul vamal, întrucât acesta a efectuat controlul ulterior. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Așa cum în mod judicios a motivat instanța de fond, investițiile pot fi făcute fie prin demararea unei activități, fie prin extinderea acesteia.

Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, arată că investiția directă constă în „participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi, prin aport financiar, aport în natură, participarea la creșterea activelor”, iar art. 12 pct. 1, prevede că orice investiție beneficiază de facilitățile vamale și fiscale conform ordonanței. Mai mult, H.G. nr. 94/1998 - în Normele de aplicare a O.U.G. nr. 92/1997, prevede ce se înțelege prin aport în natură, cu precizarea că participarea la creșterea activelor unei întreprinderi, prin orice mijloc legal, inclusiv posibilitatea participării la creșterea activelor proprii. După majorarea sau constituirea capitalului social, trebuie efectuată înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, ceea ce în speță s-a realizat.

Faptul că 88% s-a achitat de societate, pe baza unui împrumut bancar și 12% s-a suportat de asociatul unic, este irelevant, aportul fiind legal sub ambele aspecte. Actul adițional înregistrat nu a fost contestat, fiind legal. Împrejurarea că bunul importat nu se găsește în evidențele contabile, nu are efect asupra drepturilor conferite de lege. Față de considerentele expuse, constatându-se recursul, nefondat, se va respinge ca atare. Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Constanța, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 96/CA din 7 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta, la plata sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2004.