Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
22 aprilie 2005

Decizia nr. 3275/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7516 din 8 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al sectorului 6 București și Primăria Municipiului București și a respins astfel acțiunea formulată de reclamanta B.M. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 506 din 15 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinței civile nr. 7516 din 8 octombrie 2003 pronunțat de Judecătoria sectorului 6 București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al sectorului 6 București și Primăria sectorului 6 București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a-l motiva. Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 303 coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea reclamantului.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 506 A din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.