ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4556/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4556/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Beiuș, prin sentința

penală nr. 496 din 28 octombrie 2002, condamnă pe inculpatul C.O.D. la pedepse

de 6 luni, respectiv 8 luni de închisoare, pentru două infracțiuni de

conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul, fără permis de conducere,

prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, și la pedepse de 4

ani, 3 ani și respectiv 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru trei infracțiuni

de furt calificat, prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a), toate cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1), raportat

la art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) din același cod, instanța a dispus

descontopirea pedepsei de un an de închisoare, aplicată prin sentința penală

nr. 607 din 2 decembrie 1999 și cea de 4 ani de închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 334 din 10 iulie 2001, ambele ale Judecătoriei Beiuș, pedepse ce

fuseseră contopite prin sentința penală nr. 258 din 21 mai 2002 a aceleiași

instanțe.

Aceste pedepse au fost contopite cu

cele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 4 ani de închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni de închisoare.

De asemenea, a dispus ca, alăturat

acestei pedepse, să execute și 10 luni de închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 607 din 2 decembrie 1999 a Judecătoriei Beiuș, pentru care, inițial,

s-a dispus grațierea, cât și cea de un an și 4 luni de închisoare, stabilită,

în final, prin decizia penală nr. 201/R/2000 a Curții de Apel Oradea,

suspendată, condiționat, în temeiul art. 81 C. pen., și față de care, ulterior,

s-a dispus revocarea suspendării executării, prin sentința penală nr. 334 din

10 iulie 2001 a Judecătoriei Beiuș, urmând ca, în final, inculpatul să execute

6 ani și 8 luni de închisoare, din care a fost dedusă detenția preventivă, de

la 6 iunie la 8 octombrie 2001 și de la 4 ianuarie 2002, la zi.

S-a reținut că, în luna octombrie

2000, inculpatul a condus, de două ori, un autoturism, fără a poseda permis de

conducere, iar în perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001, a săvârșit trei

infracțiuni de furt calificat în dauna părților vătămate SC H. SA Ștei (două

fapte) și H.G.

Tribunalul Bihor a respins apelurile

inculpaților C.O.D. și H.F.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 409 și art. 410 C.

proc. pen., declară recurs în anulare sus-menționatelor hotărâri, cu motivarea,

esențială, că ele sunt contrare legii, în ceea ce privește mecanismul de

stabilire a pedepsei.

Recursul în anulare este întemeiat.

În adevăr, potrivit art. 33 lit. a)

C. pen., există concurs de infracțiuni când două sau mai multe fapte penale au

fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru

vreuna dintre ele.

De asemenea, potrivit art. 36 din

cod, dacă infractorul, condamnat definitiv, este judecat ulterior pentru o

infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35. Dispozițiile

art. 34 și art. 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de

condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă

condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

În art. 39 alin. (1) se arată că, în

cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită

pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și art. 35.

Totodată, art. 10 din Legea nr.

137/1997 prevede că persoanele grațiate care, în curs de 3 ani, săvârșesc cu

intenție o infracțiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea

infracțiune, și pedeapsa rămasă neexecutată.

Din fișa de cazier judiciar și

dosarele anexate rezultă că inculpatul C.O.D. a fost condamnat anterior,

astfel:

26 iunie 1998 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 201 din

14 martie 2000 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus, între altele, condamnarea

inculpatului la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării, pentru o infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

S-a reținut că, în perioada iunie -

iulie 1994, împreună cu alți trei coinculpați, s-a deplasat în mai multe

localități din județele Hunedoara și Gorj, unde au încheiat, fără a avea

dreptul, în numele SC T. SRL Oradea și SC A. SRL Oradea, mai multe comenzi

pentru confecționarea de rulouri și jaluzele, banii încasați cu titlu de avans

cheltuindu-i în interes personal.

penală nr. 607 din 2 decembrie 1999, menținută prin decizia penală nr. 561 din

5 septembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, a condamnat pe inculpat la un an de

închisoare, pentru infracțiunea silvică prevăzută de art. 98 alin. (1) din

Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se că, la 20

decembrie 1998, a sustras materialul lemnos rezultat din tăierea fără drept, de

către o altă persoană, a 10 arbori.

Totodată, în baza art. 10 din Legea

nr. 137/1997, a revocat grațierea pedepselor de 10 luni și, respectiv, de 8

luni de închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 255 din 7 mai 1998 a

Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin decizia penală nr. 1831 din 25

noiembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a contopit,

urmând ca inculpatul să execute rezultanta de 10 luni de închisoare, pe lângă

cea aplicată în cauză.

penală nr. 334 din 10 iulie 2001, menținută prin decizia penală nr. 109/ R din

5 februarie 2000 a Curții de Apel Oradea, a dispus condamnarea inculpatului la

4 ani de închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen.

În baza art. 83 alin. (2) din

același cod, a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 4 luni

de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2145 din 26 iunie 1998, pe

care să o execute alături de pedeapsa stabilită în cauză.

S-a reținut că, la 17 ianuarie 2001,

împreună cu coinculpatul B.G.E., a pătruns în incinta Casei de Copii din Ștei,

de unde au sustras mai multe bunuri.

Pe de altă parte, prin sentința

penală nr. 258 din 21 mai 2002, Judecătoria Beiuș admite cererea inculpatului

și, în baza art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 și art. 35 C. pen.,

contopește pedepsele de un an de închisoare, respectiv 4 ani închisoare,

aplicate prin sentințele penale nr. 607 din 2 decembrie 1999 și nr. 334 din 10

iulie 2001 ale Judecătoriei Beiuș, urmând să execute 4 ani de închisoare.

Alăturat acesteia, a dispus să

execute atât pedeapsa de 10 luni de închisoare, a cărei grațiere condiționată a

fost revocată prin sentința nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuș, precum și cea de

un an și 4 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2145 din 26

iunie 1998 a Judecătoriei Oradea, a cărei suspendare condiționată a fost

revocată prin sentința penală nr. 334 din 10 iulie 2001 a Judecătoriei Beiuș.

În final, a scăzut timpul arestării preventive de la 6 iunie la 8 octombrie

2001 și de la 4 ianuarie 2002, la zi.

Evident că faptele ce au făcut

obiectul primelor două hotărâri judecătorești sunt concurente.

În consecință, instanțele trebuiau

să descontopească pedeapsa de 4 ani de închisoare, stabilită prin sentința nr.

258/2002 a Judecătoriei Beiuș, în pedepsele componente, apoi să repună în

individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentința 607/1999 a

Judecătoriei Beiuș.

În continuare potrivit art. 36 alin.

(1) lit. a), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., trebuia să contopească

pedeapsa de un an de închisoare (aplicată prin sentința nr. 607/1999) cu cea de

un an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2145 din 26 iunie

1998 a Judecătoriei Oradea, în pedeapsa cea mai grea, de un an și 4 luni de

închisoare, după ce, în prealabil, conform art. 85 din același cod, a anulat

suspendarea condiționată a executării pedepsei dispuse prin ultima sentință

menționată.

Întrucât fapta sancționată prin

sentința nr. 334 din 10 iulie 2002 a Judecătoriei Beiuș, a fost săvârșită la 17

ianuarie 2001, după rămânerea definitivă, la 5 decembrie 2000, a sentinței nr.

607/1999 a Judecătoriei Beiuș și la 14 martie 2000, a sentinței nr. 2145/1998 a

Judecătoriei Oradea, precum și până la executarea pedepselor stabilite prin

aceste hotărâri, aceasta se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând

ca pedeapsa de 4 ani de închisoare, aplicată pentru această faptă, să fie

contopită, conform art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 și art. 35 C. pen.,

cu pedeapsa rezultantă, anterior menționată, de un an și 4 luni de închisoare,

în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de

închisoare.

Totodată, aceeași faptă, comisă la

17 ianuarie 2002, se situează și în termenul condiție al grațierii condiționate

a pedepselor de 10 luni și 8 luni de închisoare, aplicate prin sentința nr. 255

din 7 mai 1998 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin decizia nr. 1831 din

25 noiembrie 1998 a Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care, potrivit art.

10 din Legea nr. 137/1997, trebuia revocată grațierea condiționată, contopite

cele două pedepse în cea mai grea, de 10 luni de închisoare și dispusă

executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă, de 4 ani, anterior

menționată, urmând, deci, a executa 4 ani și 10 luni de închisoare.

Întrucât faptele deduse judecății,

în prezenta cauză, săvârșite în perioada octombrie 2000 - ianuarie 2001, se

situează înainte de rămânerea definitivă a sentinței nr. 334/2001, prin decizia

nr. 109/2002 a Curții de Apel Oradea, sunt concurente, motiv pentru care,

potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată în

speță, de 4 ani și 6 luni de închisoare, trebuie contopită cu aceea de 4 ani și

10 luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 10 luni de

închisoare.

Totodată, se impunea deducerea

detenției de la 6 iunie la 8 octombrie 2001 și de la 4 ianuarie 2002, la zi.

Neprocedând astfel, ci aplicându-i

inculpatului o pedeapsă rezultantă prin cumularea aritmetică a trei pedepse,

instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii, în ceea ce privește mecanismul

de stabilire a pedepsei.

Urmare acestui procedeu, inculpatul

ar fi trebuit să execute 6 ani și 8 luni de închisoare, mai mare decât cea

legală, de 4 ani și 10 luni de închisoare, cu un an și 10 luni de închisoare.

Așa fiind, în baza art. 414

1

C. proc. pen., recursul în anulare va fi admis, conform dispozitivului

deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 496 din 28 octombrie 2002 a

Judecătoriei Beiuș și deciziei penale nr. 225/ A din 16 aprilie 2003 a

Tribunalului Bihor, privind pe inculpatul C.O.D.

Casează în parte hotărârile atacate,

în sensul că, rejudecând cauza privind pe inculpatul C.O.D.:

stabilită prin sentința penală nr. 258 din 21 mai 2002 a Judecătoriei Beiuș, în

pedepsele componente, de un an și respectiv, 4 ani închisoare;

pedepsele de un an închisoare, 10 luni închisoare și 8 luni închisoare,

aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 607 din 2 decembrie 1999 a

Judecătoriei Beiuș;

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 4 luni de

închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 2145 din 26 iunie 1998 a

Judecătoriei Oradea;

a), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de un an

închisoare, aplicată prin sentința nr. 607/1999 a Judecătoriei Beiuș, cu aceea

de un an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 2145/1998 a

Judecătoriei Oradea;

raportat la art. 34 și art. 35 C. pen., contopește pedeapsa de 4 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 334 din 10 iulie 2001 a

Judecătoriei Beiuș, cu pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, aplicată prin

sentința nr. 2145/1998 a Judecătoriei Oradea, pedeapsă în care s-a contopit

aceea de un an închisoare, aplicată prin sentința nr. 607/1999 a Judecătoriei

Beiuș, cum s-a arătat la pct. 4 din această decizie, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare;

137/1997, revocă grațierea condiționată, a pedepselor de 10 luni și 8 luni

închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 255 din 7 mai 1998 a Judecătoriei

Caransebeș, definitivă prin decizia penală nr. 1831 din 25 noiembrie 1998 a

Curții de Apel Timișoara, pedepse pe care le contopește în cea mai grea, de 10

luni închisoare, care va fi executată alături de aceea, rezultantă, de 4 ani,

adică 4 ani și 10 luni închisoare;

34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința nr. 496 din 28 octombrie 2002 a Judecătoriei Beiuș cu aceea de 4

ani și 10 luni, menționată la pct. 6 din această decizie, urmând ca inculpatul

să execute 4 ani și 10 luni de închisoare;

Deduce detenția preventivă a

inculpatului de la 6 iunie până la 8 octombrie 2001 și de la 4 ianuarie 2002

până la 15 septembrie 2004.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 septembrie 2004.