ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7217/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamantul A.K., cetățean irakian, a

chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei,

solicitând anularea vizei de ieșire nr. 1547615, ce i-a fost acordată la data

de 3 septembrie 2002 și prelungirea vizei sale comerciale în România, deoarece

îndeplinește toate condițiile legale pentru prelungirea acestei vize.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este asociat unic în cadrul SC G.I. SRL și în mod

neîntemeiat, pârâta i-a comunicat cu adresa nr. A - 42362 din 29 octombrie 2002,

că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 18 alin. (2), coroborat cu art. 11

lit. c) din Legea nr. 123/2001 și cu art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 476/2001.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 565 din 21 aprilie

2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței, la data

înregistrării cererii la autoritatea administrativă, a unor venituri personale

în cuantum de minim 500 dolari SUA/lună, potrivit dispozițiilor art. 11 lit. c)

din Legea nr. 123/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, A.K.H., formulând următoarele critici:

Curtea de Apel București prezintă dispoziții contradictorii, atât între minută

și dispozitiv, cât și între considerente și dispozitiv.

În acest mod au fost

încălcate dispozițiile art. 258 C. proc. civ., care determină casarea și

trimiterea cauzei, spre rejudecare.

care are calitatea de unic asociat, a obținut profit în lunile iulie, august și

septembrie 2002, de aproximativ 20 milioane lei, fapt dovedit cu balanțele

lunare și bilanțul contabil depus la sfârșitul anului, astfel că a făcut dovada

veniturilor obținute potrivit dispozițiilor legale incidente.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Cu privire la primul motiv

de recurs, se reține că este nefondat, având în vedere că prin încheierea de

ședință din 30 iunie 2003, s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii

materiale, înlocuindu-se cuvintele „admite acțiunea”, cu „respinge acțiunea”.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs, se constată că recurentul-reclamant nu a putut face

dovada mijloacelor de întreținere, în cuantumul prevăzut de art. 29 alin. (1)

lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind

regimul străinilor în România, aprobate prin H.G. nr. 476/2001, act normativ în

vigoare la acea dată, care prevede că la „prelungirea vizelor simple este

necesară prezentarea dovezii privind spațiul de locuit, precum și mijloacele de

întreținere, respectiv 500 dolari SUA, pentru vizele purtând simbolul B”.

În mod corect a reținut

instanța de fond, că pentru a i se putea aproba prelungirea dreptului de ședere,

recurentul-reclamant era obligat să facă dovada îndeplinirii cumulative a

tuturor condițiilor cerute de art. 27 alin. (1) lit. e) și art. 29 alin. (1) lit.

a) din H.G. nr. 476/2001.

Or, din studiul bilanțului

contabil rezultă că firma la care este asociat, desfășoară activități soldate

cu slabe rezultate financiare, care nu pot asigura acestuia, mijloacele de

întreținere în cuantumul prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente

și cum în cauză nu există motive de casare de ordine publică, se va respinge

recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.K., cetățean irakian, împotriva sentinței civile nr. 565 din 21 aprilie

2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2004.