ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC RCS&RDS SA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor, anularea Ordinului Președintelui

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 pentru

aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane

fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul

contractelor preformulate folosite de către aceștia, ordin publicat în M. Of.

nr. 128/21.02.2007, precum și a răspunsului Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor nr. 870/23 aprilie 2007.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele

măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către Operatorii

economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de

către denumit în continuare "Ordinul Președintelui Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007, ordinul, a fost publicat în M. Of.

nr. 128/21.02.2007.

Mai arată reclamanta

că a formulat plângere prealabilă înregistrată cu nr. 170/23 martie 2007,

comunicată organului emitent în vederea soluționării, aceasta solicitând

autorității publice emitente, revocarea Ordinului arătând, în esență, că au

fost încălcate:

- dispozițiile Legii

nr. 52/2003 privind transparența decizională administrația publică,

- a normelor de

ordine publică privind competența generală pe care Autoritatea Națională pentru

Protecția Consumatorilor (denumită în continuare o are potrivit dispozițiilor

legale în vigoare),

- principiul

economiei de piață, bazat pe libera inițiativă și concurență, a principiului

libertății comerțului, precum și a altor principii și reguli specifice unui

stat de drept.

În drept, reclamata a

invocat dispozițiile art. 1, art. 8, art. 10 și urm. ale Legii nr. 554/2004,

dispozițiile Legii nr. 52/22003 privind trasparența decizională în

administrația publică; dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive

din contractele încheiate cu comercianții și consumatori.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Arată, în esență, că

nu se impune anularea acestui ordin atâta timp cât contractele pe care

furnizorii de servicii le încheie cu consumatorii conțin clauze care afectează

interesele economice ale consumatorilor și, de asemenea, oferă informații corecte,

complete și precise, astfel încât consumatorul să știe ce riscuri își asumă

prin semnarea acelui contract.

Pârâta, în drept,

și-a întemeiat susținerile pe Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, cu modificările ulterioare, C. proc. civ.

Prin

cererea de chemare în judecată conexată, înregistrată pe rolul acestei instanțe

la 23 aprilie 2007,

reclamanta

SC T. SA, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, a solicitat anularea Ordinului

Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorii nr. 92/2007

pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor,

persoane fizice, de către operatori economici prestatori de servicii în cadrul

contractelor preformulate folosite de către aceștia, ordin publicat în M. Of.

nr. 128/21.02.2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 21 02.2007 a fost publicat în M.

Of. al României

Ordinul nr. 92/16 februarie 2007

emis de către pârâtă, act administrativ cu caracter normativ a cărui anulare o

solicităm pe calea prezentei acțiuni, pe care îl anexăm prezentei cereri de

chemare în judecată - Anexa nr. 1.

Împotriva acestui act

administrativ a formulat plângere prealabilă (Anexa nr. 2) la data de 05 martie

2007, arătând pe larg motivele de nelegalitate și de netemeinicie pentru care a

solicitat revocarea acestuia.

Autoritatea

administrativă emitentă a actului a răspuns căii prealabile, prin Adresa nr.

11754 din data de 05 aprilie 2007 - Anexa nr. 3, prin care respinge plângerea

și refuză revocarea actului, astfel încât înțelege să solicităm Onoratei

Instanțe anularea actului administrativ emis pentru următoarele motive de

nelegalitate și de netemeinicie în privința Ordinului Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/16 februarie 2007.

Ordinului nr. 92/16 februarie 2007 ca urmare a emiterii sale cu depășirea

competențelor președintelui Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor, arătând că actul administrativ contestat este emis cu depășirea

puterilor Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

constituind un exemplu tipic de act administrativ adoptat de către un

funcționar necompetent, urmând a fi anulat de către Onorata Instanță în primul

rând pentru acest motiv.

ceea ce privește necesitatea anulării actului ca urmare a caracterului

netransparent al procedurii de adoptare a acestuia.

Precizează că, actul

normativ pe care îl contestă a fost adoptat cu nesocotirea în totalitate a Legii

nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică,

intenția organului administrației centrale de a promova o astfel de

reglementare nefiind adusă la cunoștința publicului ci cu atât mai puțin la

cunoștința persoanelor interesate din mediul de afaceri.

netemeiniciei ordinului pe fondul reglementărilor acestuia susținând că, și cu

ocazia plângerii prealabile adresate pârâtei, majoritatea prevederilor

ordinului, referitoare la informare

H

consumatorilor, se regăsesc deja prevăzute de cadrul legislativ în vigoare, în

acest fel fiind inutilă reluarea acestora în cuprinsul unui nou act cu caracter

normativ.

răspunsului Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor față de

plângerea prealabilă formulată de către T. SA.

Arată că prin Adresa

nr. 11754 din data de 05 aprilie 2007, pârâta a respins calea prealabilă de

atac, motivând în esență că a fost respectată procedura de consultare publică,

că Președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor avea

competențele necesare emiterii unui asemenea ordin și că actul administrativ

este temeinic pe fondul acestuia.

Curtea de Apel

București, prin Sentința civilă nr. 2355 din 03 octombrie 2007, a admis cererea

conexă, a anulat

Ordinul nr. 92/16 februarie 2007 și a obligat pe pârâtă la 2.384,3 RON

cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 2540 din 18 iunie 20008, a admis recursul pârâtei, a casat sentința

menționată și a trimis cererea spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea

din 20 martie 2009, a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr.

3795/2/2009, potrivit art. 164 C. proc. civ., arătând că există legătură între

obiect și cauză, în ambele solicitându-se anularea aceluiași ordin.

Curtea de Apel

București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 1697 din data de 17 aprilie 2009, a. admis, în parte, cererea principală

formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA și cererea conexă formulată de

reclamanta T. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Protecția Consumatorilor și, pe cale de consecință, a anulat, în parte, Ordinul

președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007

în privința aprobării art. 4 lit. a) și d) din aceeași normă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut așa cum reiese din considerentele hotărârii

următoarele:

La data de 16

februarie 2007 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat

următorul comunicat de presă: „Având în vedere faptul că serviciile de

utilitate publică, precum și serviciile de comunicații beneficiază de

contracte-cadru elaborate de către autoritățile de reglementare din domeniile

respective, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va introduce

prin „Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor persoane fizice

de către operatorii economici prestatori, în cadrul contractelor preformulate

folosite de către aceștia doar obligativitatea respectării dreptului

consumatorilor de a fi informați cât mai corect, complet și precis, conform

prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările

și completările ulterioare.

Mai mult, pentru

respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională,

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a lansat în urmă cu 30 de

zile o campanie de consultare cu operatorii economici din domeniu precum și cu

organizațiile neguvernamentale (..)."

De asemenea, la data

de 22 februarie 2007 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a

dat următoarea informare de presă: „în cadrul Planului de Acțiuni pe 2007,

prioritară pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este

verificarea contractelor încheiate de către operatorii economici furnizori de

servicii cu consumatorii persoane fizice. în acest sens, Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor a inițiat o serie de discuții cu marii

operatori economici: O. România, V. România, C., Z.T., R, UPC România,

RCS&RDS România, D.C.S. România - M. TV și respectiv L.T.H. T. - B. TV.

Până în acest moment, doar L.T.H.T. - B. TV, O. România, V. România,

RCS&RDS și UPC România au comunicat Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor că au introdus în contractele preformulate clauzele referitoare

la informarea consumatorilor. A mai reținut instanța că Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor și-a manifestat rezerve în aplicarea de către

operatori a Ordinului nr. 92/2007 respectiv a Normelor cuprinse în acesta, s-a

dispus efectuarea unui control tematic la nivel național la servicii

financiare, prestarea activității de colectare a deșeurilor municipale, furnizarea

gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici, telefonie fixă și

internet, telefonie mobilă, furnizarea de electricitate la consumatorii

casnici, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de

canalizare, servicii de televiziune prin cablu/televiziune digitală.

În cadrul controlului

tematic, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va verifica un

număr de peste 1300 de operatori.

De asemenea,

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a informat autoritățile

de reglementare a serviciilor de utilitate publică în legătură cu emiterea

acestui ordin. S-a solicitat, totodată, ca aceste prevederi să fie introduse în

contractele-cadru, iar operatorii să fie informați cu privire la existența

acestora."

Concluzionează

instanța, având în vedere cele reținute anterior că pârâta și-a respectat

obligația impusă de art. 2 și 6 din Legea nr. 52/2003 de consultare în procesul

de elaborare a proiectelor de acte normative.

Arată instanța, în

continuare că, prin Ordinul nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele

măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii

economici prestatori de servicii în cadrul contractele preformulate folosite de

către aceștia, ordin publicat în M. Of. nr. 128/21.02.2007, s-a stabilit

acordarea informațiilor prevăzute în art. 4 din Normă în cadrul contactului

preformulat de către operatorul economic prestator de servicii.

Astfel, în art. 4

lit. a) se menționează că în contractul preformulat trebuie să se precizeze

momentul începerii și cel al încetării contractului, cu posibilitatea

denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fără taxe suplimentare.

Instanța a mai

constatat că această prevedere este nelegală întrucât, în anumite cazuri, ca

rezultat al denunțării unilaterale a contractului, se impune plata unor taxe

suplimentare. Este cazul încheierii contractului ca urmare a acceptării unei

oferte promoționale, prin care consumatorul beneficiază de ofertă, cu condiția

încheierii contractului pe o anumită perioadă. În acest caz, denunțarea

contractului de către consumator impune, conform contractului încheiat, plata

unor taxe suplimentare. Denunțarea contractului duce la pierderea condițiilor

specifice ofertei promoționale acceptate.

Din apărările pârâtei

reiese că, existența unei asemenea clauze deoarece operatorii îi atrag pe

consumatori cu diferite oferte promoționale și după ce încheie contractul cu

aceștia, operatorii nu mai respectă clauzele contractuale. Pârâta mai

precizează că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a avut

numeroase reclamații de la consumatorii care reclamau faptul că au avut

contract pe un an cu un operator economic și că nu doreau prelungirea acestuia

însă operatorul a prelungit contractul fără să îi anunțe, solicitându-i daune

pentru reziliere.

Instanța a reținut că

apărările pârâtei sunt neîntemeiate deoarece în cazul nerespectării

obligațiilor contractuale de către operatorul economic, consumatorul are

posibilitatea obținerii rezoluțiunii sau rezilierii contractului, aceasta fiind

sancțiunea specifică contractelor sinalagmatice pentru neexecutarea culpabilă a

unei obligații contractuale. Denunțarea unilaterală nu se confundă cu

rezoluțiunea sau rezilierea. Pe de altă parte, arată instanța, prelungirea

automată a contractului de către operator la împlinirea termenului, nu

justifică plata unor taxe suplimentare ca urmare a denunțării unilaterale de

către consumator.

Ar fi trebuit ca art.

4 lit. a) să prevadă posibilitatea denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30

de zile, fără taxe suplimentare, cu excepția cazului în care consumatorul a

beneficiat de o ofertă promoțională la încheierea contractului.

În art. 4 lit. c) din

Normă este impusă notificarea în scris, cu 30 de zile înainte de data pentru

care a fost încheiat contractul al cărui termen de valabilitate se prelungește

automat. Din interpretarea teleologică a acestei norme reiese că dacă o parte

dorește încetarea contractului la împlinirea termenului, partea care dorește

acest lucru, indiferent care ar fi aceasta, consumatorul sau operatorul,

trebuie să o notifice pe cealaltă de intenția sa de a nu opera prelungirea

automată a contractului. Doar o asemenea interpretare este legală și împiedică

prelungirea automată a contractului împotriva voinței exprese a unei părți.

Această interpretare este conformă cu tacita relocațiune, care constituie

începutul aplicării regulii prelungirii automate a unui contract cu executare

succesivă. În cazul tacitei relocațiuni, aceasta poate fi împiedicată de

anunțarea concediului de una dintre părți. Concediul este manifestarea voinței

exprese a unei părți de a înceta contractul la împlinirea termenului. Această

opțiune este logică de altfel. Nu se poate prezuma consimțământul părților la

prelungirea unui contract câtă vreme o parte a notificat în prealabil pe

cealaltă că nu dorește acest lucru.

În art. 4 lit. d) din

Normă este impusă notificarea în scris a consumatorilor, cu minim 15 zile

înainte de întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv.

O asemenea dispoziție

este nelegală, cât timp nu face distincție între întreruperea sau încetarea

furnizării serviciului respectiv, din motive imputabile consumatorului sau

neimputabile acestuia.

Doar în cazul

existenței unor motive neimputabile consumatorului se impune notificarea în

scris, cu minim 15 zile înainte de întreruperea sau încetarea furnizării

serviciului respectiv.

În situația

existenței unor motive imputabile consumatorului, dispoziția este nelegală

deoarece lipsește pe operator de posibilitatea invocării excepției de

neexecutare.

În art. 4 lit. e) și

f) din Normă este impusă obligația de informare cu privire la modalitatea de

penalizare a operatorilor economici dacă aceștia nu respectă termenele sau

parametrii de calitate privind serviciul furnizat, precum și modalitatea de

plată a serviciilor furnizate, cu menționarea în mod clar și neechivoc a

prețurilor și tarifelor ce trebuie achitate de către consumatori.

Prima instanță a

susținut că această dispoziție este legală întrucât:

- consacră principiul

egalității părților în privința sancțiunilor ce le suportă ca urmare a

neexecutării obligațiilor contractuale și principiul forței obligatorii a

contractului. Așa cum consumatorul suportă penalități în cazul neexecitării

obligațiilor sale, la fel operatorul trebuie să suporte sancțiuni pentru

nerespectarea termenelor sau parametrilor de calitate privind serviciul

furnizat, cum ar fi reduceri din factură corespunzătoare perioadei în care

serviciul nu a fost furnizat din culpa operatorului etc.

- menționarea în mod

clar și neechivoc a prețurilor și tarifelor ce trebuie achitate de către

consumatori este necesară deoarece acestea sunt clauze esențiale ale

contractului, a căror absență sau insuficientă determinare atrage nulitatea

contractului.

Această clauză nu

împiedică majorarea tarifului dacă pe parcursul prestării serviciului majorarea

se impune din motive independente de voința operatorului, cum ar fi

introducerea prin lege a unei noi taxe, etc.

În art. 4

lit. l)

din Normă este stabilită acordarea

posibilității consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale în scop

de marketing sau de cedare a acestora către terți.

Această clauză este

legală căci respectă dreptul persoanei de protecție a datelor personale,

încălcarea acestui drept necesitând acordul persoanei. Printr-o asemenea

dispoziție, pârâta nu face verificări sau aplică sancțiuni, ci doar atrage

atenția consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale în scop de

marketing sau de cedare a acestora către terți.

În art. 4 lit. m) din

Normă se prevede acordarea posibilității consumatorilor de a-și exprima

opțiunea privind achitarea abonamentului sau a altor sume solicitate în avans

de către operatorul economic prestator de servicii.

Această dispoziție

este legală deoarece momentul plății abonamentului sau a altor sume solicitate

trebuie lăsată la latitudinea părților și nu să se impună plata în avans. Este

aplicabil principiul libertății de voință a părților ce pot stabili, de comun

acord momentul executării obligațiilor contractuale asumate. Printr-o asemenea

clauză, este atenționat consumatorul cu privire la posibilitatea de a opta

pentru plata în avans.

Comparația făcută de

reclamantă, în motivarea nulității acestei clauze, cu alte servicii nu este

întemeiată deoarece excepțiile de la principiul libertății de voință a părților

sunt de strictă interpretare și nu trebuie generalizate, căci atunci excepția

ar deveni regulă.

În art. 4 lit. p) din

Normă se prevede informarea consumatorilor cu privire la modalitatea de

notificare a consumatorilor și de solicitare a acordului acestora cu privire la

modificarea caracteristicilor produselor sau serviciilor care urmează să fie

furnizate, a termenului de livrare a unui produs ori de executare a unui

serviciu.

Această dispoziție

este legală deoarece dă expresie principiului forței obligatorii a

contractului, care trebuie executat în termenii stabiliți câtă vreme nu a fost

modificat prin acordul părților. Așa cum părțile stabilesc, de comun acord,

clauzele contractuale, tot de comun acord le pot modifica mutuum consenssus,

mutuum disenssus. Din acest motiv, consumatorii trebuie să știe care este

modalitatea de notificare a lor și de solicitare a acordului lor cu privire la

modificarea caracteristicilor produselor sau serviciilor care urmează să fie

furnizate, a termenului de livrare a unui produs ori de executare a unui

serviciu. Evident că orice asemenea modificare este avută în vedere, indiferent

dacă ea este favorabilă consumatorilor sau nu.

În fine, prin art. 4

lit. q) din Normă se stabilește obligația ca mărimea fontului utilizat la

redactarea întregului text să fie de minimum 10.

În concluzie arată

instanța această dispoziție se justifică printr-o informare completă a

consumatorilor cu privire la conținutul întregului contract, ce impune aceeași

mărime a fontului. în privința mărimii fontului, opțiunea pârâtei se explică

prin necesitatea existenței posibilității efective de a lectura conținutul

contractului de către orice consumator.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat situația

de fapt și normele legale incidente în cauză.

În mod

contradictoriu, instanța de judecată a apreciat legalitatea aspectelor vizând

denunțarea unilaterală a contractului ulterior prelungirii automate de către

operatorul economic la împlinirea termenului și fără taxe suplimentare, pentru

ca pe de altă parte să considere neîntemeiat un astfel de demers identificând

excepția unei astfel de situații fără a fi catalogată ca atare.

Principiul autonomiei

de voință domină materia contractelor și obligațiilor contractuale și nu

trebuie redus până la lipsirea de efecte juridice, iar părțile să nu mai fie

egale între ele, în sensul în care partea mai puternică economic să impună

celeilalte mai slabe, condiții dinainte și care nu reprezintă acordul de

voință.

Contractul

sinalagmatic pus în discuție se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor

ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce, iar fiecare

dintre părțile contractului sinalagmatic dețin concomitent calitatea de

creditor cât și pe cea de debitor.

În mod nelegal s-a

apreciat ca neîntemeiată apărarea pârâtei atâta timp cât prevederile din textul

normativ nu sunt interzise de alte texte normative.

În ceea ce privește

aspectele reglementate de art. 4 lit. d) se arată că instanța de fond s-a aflat

într-o gravă eroare.

Menținerea prevederii

lit. d) a art. 4 se impune ca legală și nu generează imposibilitatea invocării

de către operatorul economic a excepției de neexecutare.

Apreciază recurenta

că statul prin organele competente are posibilitatea de a interveni prin norme

imperative în domeniul contractual pentru restrângerea forței obligatorii a

contractului fie prin admiterea uneori a neexecutării contractului, fie prin

admiterea executării lui în alți termeni decât cei stabiliți inițial.

În drept se invocă

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 1697 din 17 aprilie 2009 a formulat recurs și reclamanta SC

RCS&RDS SA criticând-o pentru netemeinicie, în esență pentru următoarele

motive:

- Cu privire la

obligația impusă de art. 2 și 6 din Legea nr. 52/2003 de consultare în procesul

de elaborare a proiectelor de acte normative, instanța de fond a considerat

eronat - respectarea acestei proceduri.

- A arătat recurenta

că i s-a solicitat în cadrul așa ziselor „acțiuni de consiliere a operatorilor

economici prin adresa nr. 373/17 ianuarie 2007 să comunice de urgență modelele

de contracte folosite. Ulterior la data când a avut loc întâlnirea dintre

reprezentanții recurentei și reprezentanții Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor, s-a agreat ca observațiile Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor vor fi analizate, iar după 30 de zile va avea

loc o nouă întâlnire când se va prezenta cu punctul de vedere cu privire la

propunerile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Nici în

adresa prin care recurenta a fost invitată și nici din discuții nu a rezultat

că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va emite un ordin prin

care să fie impuse anumite obligații în sarcina furnizorilor de servicii și

nici nu a fost prezentat vreun proiect de ordin.

- Impunerea

obligației prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) de a notifica „în scris, cu 30

zile înainte de data pentru care a fost încheiat contractul al cărui termen de

valabilitate se prelungește în mod automat” este nelegală fiind afectate astfel

în mod grav interesele agenților economici.

- Cu privire la

modalitatea de penalizare a agenților economici, de plată a serviciilor

furnizate, reduceri din factura corespunzătoare perioadei în care serviciul nu

a fost furnizat din culpa operatorului economic și celelalte obligații impuse

în art. 4 lit. e) și lit. f) sunt apreciate de recurentă ca fiind nelegale,

nefiind raportate la obligația corelativă a consumatorului a face dovada

neîndeplinirii în mod culpabil a obligațiilor contractuale de către furnizor

precum și datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000 care prevăd

posibilitatea modificării tarifelor, dacă sunt prevăzute condițiile și cazurile

de modificare a acestora în situația contractelor de executare succesivă.

- Cu privire la

obligația de a include în contracte obligația de a da posibilitatea

consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale

[

art. 4 lit. e)

]

se apreciază de

recurentă că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu are

competența de a face verificări și de a aplica sancțiuni, autoritatea

competentă în acest domeniu fiind Autoritatea Națională de Supraveghere a

Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

- A mai arătat

recurentul că achitarea în avans a contravalorii serviciilor este legală,

nefiind interzisă de niciun act normativ în vigoare. Se apreciază că

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor încearcă impunerea în

sarcina agenților economici a unei obligații de a presta servicii către clienți

cu titlu gratuit pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile fără posibilitatea

pentru furnizor de a-și proteja interesele economice prin mijloace de fapt

eficiente.

Nu există niciun

temei legal care să dea dreptul Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor să impună în mod obligatoriu o clauză în contractele pe care

operatorii le încheie cu abonații prin care să se prevadă că abonatul își poate

exprima opțiunea privind modul de achitare a abonamentului.

- Totodată se arată

că la lit. p) a art. 4 din Norma aprobată prin Ordin nu constituie „o

informație adusă la cunoștința consumatorului, ci reprezintă chiar conținutul

unei clauze care se dorește a fi impusă în mod obligatoriu în contractele

comerciale care se încheie între prestatorii de servicii și beneficiari.

Lit. p) produce o

vătămare a intereselor legitime ale furnizorilor serviciului de televiziune

prin cablu și prin satelit deoarece potrivit dispozițiilor legale, modificarea

grilei de programe se face cu aprobarea Consiliului Național al

Audiovizualului. Informarea consumatorilor cu privire la schimbarea grilei de

programe în special în cazul eliminării unor programe, este realizată, abonatul

având posibilitatea să opteze dacă dorește să beneficieze în continuare de

Serviciul contractat sau dorește să renunțe la serviciu.

- Se arată că lit. q)

de la art. 4 din Normă nu constituie „o informație” care trebuie adusă la

cunoștința consumatorilor ci este o obligație impusă părților contractante

privind forma contractului pe care acestea îl încheie și anume ca mărimea

fondului utilizat să fie de minimum 10.

În drept se invocă

prevederile art. 304 pct. s C. proc. civ.

Pârâta-recurentă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la termenul din 24

noiembrie 2009 a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC

RCS&RDS SA - și a invocat excepția de nulitate a recursului, întrucât în

cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise, succesiunea de

fapte și afirmații din cererea de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic, așa încât nu se poate reține vreo critică la adresa Deciziei

civile nr. 1697 din 17 aprilie 2009.

Pe fondul recursului

s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, motivele arătate nu reflectă

aspectele de nelegalitate cu privire la sentința pronunțată, fiind preluată și

menținută apărarea pe fondul cauzei.

Recurentul SC

RCS&RDS SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

La termenul din 26

ianuarie 2010, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepția nulității

precum și fondul recursului.

Examinând excepția

nulității recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată,

motivele invocate se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În consecință, se va

respinge excepția nulității.

În ceea ce privește

recursul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Înalta Curte

constată:

În prevederile art. 4

lit. a) se menționează că în contractul preformulat trebuie să se precizeze

momentul începerii și cel al încetării contractului, cu posibilitatea

denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fără taxe suplimentare.

Instanța de fond în

mod corect a apreciat că în situația în care contractul a fost încheiat ca urmare

a acceptării unei oferte promoționale, prin care se acceptă anumite condiții

avantajoase, cu condiția încheierii contractului pe o anumită perioadă, în

acest caz, denunțarea unilaterală a contractului de către consumator, impune

plata unei taxe suplimentare potrivit contractului încheiat.

În virtutea

principiului libertății convențiilor, partenerii contractuali au facultatea să

stipuleze în contract orice clauză contractuală care nu contravine ordinii

publice și bunelor moravuri.

În contractele sinalagmatice,

oricare dintre contractanți este îndreptățit să refuze executarea propriei

obligații câtă vreme celălalt contractant, care pretinde executarea, nu execută

obligațiile ce-i incumbă în baza aceluiași contract.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate

între comercianți și consumatori „orice contract încheiat între comercianți și

consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde

clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt

necesare cunoștințe speciale”.

Așa cum s-a arătat

prin exemplul prezentat, această dispoziție -

[

art. 4 lit. a)

]

- informare emisă de

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin ordinul contestat nu

poate acoperi toate situațiile existente în practică, asemenea clauze având

uneori caracterul unei veritabile convenții accesorii (taxe suplimentare) - iar

pentru consumator trebuie să existe posibilitatea reală de a negocia clauzele

contractuale și nu să fie prestabilite în mod unilateral de furnizorul de

servicii.

Dispoziția art. 4

lit. d) din Normă care impune notificarea în scris a consumatorilor cu minim 15

zile înainte de întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv, a

fost apreciată nelegală de instanța de fond, în mod corect.

Înalta Curte constată

că această dispoziție nu reprezintă o garanție pentru protejarea consumatorilor

de anumite deficiențe provenite din contractele încheiate cu furnizorii de

servicii. Pentru a fi protejați consumatorii și pentru ca operatorii economici

să fie responsabilizați în îndeplinirea obligațiilor contractuale se poate

invoca excepția de neexecutare și se poate pune în discuție culpa contractuală

în raport de prejudiciul pretins.

În ceea ce privește

cererea de recurs formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA, Înalta Curte

constată:

- Nu sunt susținute

criticile recurentei privind nerespectarea de către Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor a dispozițiilor art. 2 și 6 din Legea nr.

52/2003 respectiv a obligației de consultare în procesul de elaborare a

proiectelor de acte normative.

Astfel deși se

susține de recurent că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu

a transmis asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite anunțul

referitor la elaborarea proiectului actului normativ și nici celelalte

documente prevăzute expres de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, aceste

susțineri sunt contrazise de actele dosarului. Din acestea rezultă că proiectul

de Ordin pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a

consumatorilor a fost transmis, încă din data de 12 ianuarie 2007 pentru

consultări la Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România. De

asemenea au fost trimise invitații în data de 18 ianuarie 2007 către numeroși

operatori economici pentru a-i invita la discuții privind aspectele formulate

pentru data de 23 ianuarie 2007.

Între acești

operatori economici invitați la discuții s-a aflat și recurenta SC RCS&RDS

SA ceea ce demonstrează rea-credință din partea acesteia, procedura consultării

fiind declanșată la 12 ianuarie 2007, iar ordinul emis la 21 februarie 2007.

- Cât privește

prevederile art. 4 alin. (1) lit. c), instanța de fond a făcut o interpretare

corectă a acestei dispoziții, având în vedere executarea succesivă a

contractelor în discuție, aceste contracte sunt încheiate pe o durată mai mare

și sunt continuu actualizate și atunci trebuie să existe posibilitatea ca

abonatul să accepte sau să respingă o astfel de modificare.

- Și celelalte

dispoziții din Ordinul respectiv, art. 4 lit. e), f) - sunt interpretate

judicios de instanța fondului.

Informarea cu privire

la modalitatea de penalizare a operatorilor economici dacă aceștia nu respectă

termenele sau parametrii de calitate privind serviciul furnizat se înscrie în

principiul reciprocității și interdependenței în contractele sinalagmatice. Așa

cum consumatorul suportă penalități în cazul neîndeplinirii obligațiilor sale

tot așa și furnizorul de servicii trebuie să suporte sancțiuni, să-și asume

responsabilitatea și riscurile inerente derulării în timp a contractului.

- Și prevederile art.

4 lit. l) și m) din ordin sunt legale și au fost constatate în acest fel de

către instanța de fond. Recurentul nu a adus elemente noi în aprecierile sale.

Plata în avans a contravalorii serviciului precum și dreptul persoanei de a-și

proteja datele personale sunt opțiuni pe care părțile le stabilesc în comun.

De asemenea lit. p)

și lit. q) ale art. 4 sunt interpretate corect de instanța fondului. Astfel, se

constată că informarea consumatorului cu privire la modalitatea de notificare

și de solicitare a acordului acestora cu privire la modificările

caracteristicilor produselor sau serviciilor și utilizarea mărimii fontului

textului la minim 10, se justifică, fiind măsuri elementare de protecție a

consumatorilor.

Este abuzivă clauza

care obligă consumatorul să se spună unor condiții despre care nu a avut

posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului.

Față de toate cele

arătate mai sus, apreciind că în cauză nu există motive care să conducă la

modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului reclamantei, invocată de intimata Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor.

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC RCS&RDS SA și pârâta Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor împotriva Sentinței civile nr. 1697 din 17

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2010.