ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC RCS&RDS SA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceștia, ordin publicat în M. Of.

nr. 128/21.02.2007, precum și a răspunsului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 870/23 aprilie 2007. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către Operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de către denumit în continuare "Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007, ordinul, a fost publicat în M. Of. nr. 128/21.02.2007.

Mai arată reclamanta că a formulat plângere prealabilă înregistrată cu nr. 170/23 martie 2007, comunicată organului emitent în vederea soluționării, aceasta solicitând autorității publice emitente, revocarea Ordinului arătând, în esență, că au fost încălcate: - dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională administrația publică, - a normelor de ordine publică privind competența generală pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (denumită în continuare o are potrivit dispozițiilor legale în vigoare), - principiul economiei de piață, bazat pe libera inițiativă și concurență, a principiului libertății comerțului, precum și a altor principii și reguli specifice unui stat de drept.

În drept, reclamata a invocat dispozițiile art. 1, art. 8, art. 10 și urm. ale Legii nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 52/22003 privind trasparența decizională în administrația publică; dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu comercianții și consumatori. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată, în esență, că nu se impune anularea acestui ordin atâta timp cât contractele pe care furnizorii de servicii le încheie cu consumatorii conțin clauze care afectează interesele economice ale consumatorilor și, de asemenea, oferă informații corecte, complete și precise, astfel încât consumatorul să știe ce riscuri își asumă prin semnarea acelui contract.

Pârâta, în drept, și-a întemeiat susținerile pe Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată conexată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23 aprilie 2007, reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, a solicitat anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorii nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatori economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceștia, ordin publicat în M. Of. nr. 128/21.02.2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 21 02.2007 a fost publicat în M. Of. al României Ordinul nr. 92/16 februarie 2007 emis de către pârâtă, act administrativ cu caracter normativ a cărui anulare o solicităm pe calea prezentei acțiuni, pe care îl anexăm prezentei cereri de chemare în judecată - Anexa nr. 1. Împotriva acestui act administrativ a formulat plângere prealabilă (Anexa nr. 2) la data de 05 martie 2007, arătând pe larg motivele de nelegalitate și de netemeinicie pentru care a solicitat revocarea acestuia.

Autoritatea administrativă emitentă a actului a răspuns căii prealabile, prin Adresa nr. 11754 din data de 05 aprilie 2007 - Anexa nr. 3, prin care respinge plângerea și refuză revocarea actului, astfel încât înțelege să solicităm Onoratei Instanțe anularea actului administrativ emis pentru următoarele motive de nelegalitate și de netemeinicie în privința Ordinului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/16 februarie 2007. 1. nelegalitatea Ordinului nr. 92/16 februarie 2007 ca urmare a emiterii sale cu depășirea competențelor președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, arătând că actul administrativ contestat este emis cu depășirea puterilor Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor constituind un exemplu tipic de act administrativ adoptat de către un funcționar necompetent, urmând a fi anulat de către Onorata Instanță în primul rând pentru acest motiv.

2. considerații în ceea ce privește necesitatea anulării actului ca urmare a caracterului netransparent al procedurii de adoptare a acestuia. Precizează că, actul normativ pe care îl contestă a fost adoptat cu nesocotirea în totalitate a Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, intenția organului administrației centrale de a promova o astfel de reglementare nefiind adusă la cunoștința publicului ci cu atât mai puțin la cunoștința persoanelor interesate din mediul de afaceri. 3. motive în privința netemeiniciei ordinului pe fondul reglementărilor acestuia susținând că, și cu ocazia plângerii prealabile adresate pârâtei, majoritatea prevederilor ordinului, referitoare la informare H consumatorilor, se regăsesc deja prevăzute de cadrul legislativ în vigoare, în acest fel fiind inutilă reluarea acestora în cuprinsul unui nou act cu caracter normativ.

4. netemeinicia răspunsului Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor față de plângerea prealabilă formulată de către T. SA. Arată că prin Adresa nr. 11754 din data de 05 aprilie 2007, pârâta a respins calea prealabilă de atac, motivând în esență că a fost respectată procedura de consultare publică, că Președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor avea competențele necesare emiterii unui asemenea ordin și că actul administrativ este temeinic pe fondul acestuia. Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 2355 din 03 octombrie 2007, a admis cererea conexă, a anulat Ordinul nr. 92/16 februarie 2007 și a obligat pe pârâtă la 2.384,3 RON cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2540 din 18 iunie 20008, a admis recursul pârâtei, a casat sentința menționată și a trimis cererea spre rejudecare la aceeași instanță. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 20 martie 2009, a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 3795/2/2009, potrivit art. 164 C. proc. civ., arătând că există legătură între obiect și cauză, în ambele solicitându-se anularea aceluiași ordin.

Curtea de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1697 din data de 17 aprilie 2009, a. admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA și cererea conexă formulată de reclamanta T. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și, pe cale de consecință, a anulat, în parte, Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 în privința aprobării art. 4 lit. a) și d) din aceeași normă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: La data de 16 februarie 2007 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat următorul comunicat de presă: „Având în vedere faptul că serviciile de utilitate publică, precum și serviciile de comunicații beneficiază de contracte-cadru elaborate de către autoritățile de reglementare din domeniile respective, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va introduce prin „Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor persoane fizice de către operatorii economici prestatori, în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceștia doar obligativitatea respectării dreptului consumatorilor de a fi informați cât mai corect, complet și precis, conform prevederilor O.G.

nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a lansat în urmă cu 30 de zile o campanie de consultare cu operatorii economici din domeniu precum și cu organizațiile neguvernamentale (..)." De asemenea, la data de 22 februarie 2007 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat următoarea informare de presă: „în cadrul Planului de Acțiuni pe 2007, prioritară pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este verificarea contractelor încheiate de către operatorii economici furnizori de servicii cu consumatorii persoane fizice.

în acest sens, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a inițiat o serie de discuții cu marii operatori economici: O. România, V. România, C., Z.T., R, UPC România, RCS&RDS România, D.C.S. România - M. TV și respectiv L.T.H. T. - B. TV. Până în acest moment, doar L.T.H.T. - B. TV, O. România, V. România, RCS&RDS și UPC România au comunicat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor că au introdus în contractele preformulate clauzele referitoare la informarea consumatorilor.

A mai reținut instanța că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și-a manifestat rezerve în aplicarea de către operatori a Ordinului nr. 92/2007 respectiv a Normelor cuprinse în acesta, s-a dispus efectuarea unui control tematic la nivel național la servicii financiare, prestarea activității de colectare a deșeurilor municipale, furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici, telefonie fixă și internet, telefonie mobilă, furnizarea de electricitate la consumatorii casnici, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, servicii de televiziune prin cablu/televiziune digitală. În cadrul controlului tematic, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va verifica un număr de peste 1300 de operatori.

De asemenea, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a informat autoritățile de reglementare a serviciilor de utilitate publică în legătură cu emiterea acestui ordin. S-a solicitat, totodată, ca aceste prevederi să fie introduse în contractele-cadru, iar operatorii să fie informați cu privire la existența acestora." Concluzionează instanța, având în vedere cele reținute anterior că pârâta și-a respectat obligația impusă de art. 2 și 6 din Legea nr. 52/2003 de consultare în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative. Arată instanța, în continuare că, prin Ordinul nr. 92/2007 pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractele preformulate folosite de către aceștia, ordin publicat în M. Of.

nr. 128/21.02.2007, s-a stabilit acordarea informațiilor prevăzute în art. 4 din Normă în cadrul contactului preformulat de către operatorul economic prestator de servicii. Astfel, în art. 4 lit. a) se menționează că în contractul preformulat trebuie să se precizeze momentul începerii și cel al încetării contractului, cu posibilitatea denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fără taxe suplimentare. Instanța a mai constatat că această prevedere este nelegală întrucât, în anumite cazuri, ca rezultat al denunțării unilaterale a contractului, se impune plata unor taxe suplimentare. Este cazul încheierii contractului ca urmare a acceptării unei oferte promoționale, prin care consumatorul beneficiază de ofertă, cu condiția încheierii contractului pe o anumită perioadă.

În acest caz, denunțarea contractului de către consumator impune, conform contractului încheiat, plata unor taxe suplimentare. Denunțarea contractului duce la pierderea condițiilor specifice ofertei promoționale acceptate. Din apărările pârâtei reiese că, existența unei asemenea clauze deoarece operatorii îi atrag pe consumatori cu diferite oferte promoționale și după ce încheie contractul cu aceștia, operatorii nu mai respectă clauzele contractuale. Pârâta mai precizează că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a avut numeroase reclamații de la consumatorii care reclamau faptul că au avut contract pe un an cu un operator economic și că nu doreau prelungirea acestuia însă operatorul a prelungit contractul fără să îi anunțe, solicitându-i daune pentru reziliere.

Instanța a reținut că apărările pârâtei sunt neîntemeiate deoarece în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către operatorul economic, consumatorul are posibilitatea obținerii rezoluțiunii sau rezilierii contractului, aceasta fiind sancțiunea specifică contractelor sinalagmatice pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale. Denunțarea unilaterală nu se confundă cu rezoluțiunea sau rezilierea. Pe de altă parte, arată instanța, prelungirea automată a contractului de către operator la împlinirea termenului, nu justifică plata unor taxe suplimentare ca urmare a denunțării unilaterale de către consumator. Ar fi trebuit ca art. 4 lit. a) să prevadă posibilitatea denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fără taxe suplimentare, cu excepția cazului în care consumatorul a beneficiat de o ofertă promoțională la încheierea contractului.

În art. 4 lit. c) din Normă este impusă notificarea în scris, cu 30 de zile înainte de data pentru care a fost încheiat contractul al cărui termen de valabilitate se prelungește automat. Din interpretarea teleologică a acestei norme reiese că dacă o parte dorește încetarea contractului la împlinirea termenului, partea care dorește acest lucru, indiferent care ar fi aceasta, consumatorul sau operatorul, trebuie să o notifice pe cealaltă de intenția sa de a nu opera prelungirea automată a contractului. Doar o asemenea interpretare este legală și împiedică prelungirea automată a contractului împotriva voinței exprese a unei părți. Această interpretare este conformă cu tacita relocațiune, care constituie începutul aplicării regulii prelungirii automate a unui contract cu executare succesivă.

În cazul tacitei relocațiuni, aceasta poate fi împiedicată de anunțarea concediului de una dintre părți. Concediul este manifestarea voinței exprese a unei părți de a înceta contractul la împlinirea termenului. Această opțiune este logică de altfel. Nu se poate prezuma consimțământul părților la prelungirea unui contract câtă vreme o parte a notificat în prealabil pe cealaltă că nu dorește acest lucru. În art. 4 lit. d) din Normă este impusă notificarea în scris a consumatorilor, cu minim 15 zile înainte de întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv. O asemenea dispoziție este nelegală, cât timp nu face distincție între întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv, din motive imputabile consumatorului sau neimputabile acestuia.

Doar în cazul existenței unor motive neimputabile consumatorului se impune notificarea în scris, cu minim 15 zile înainte de întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv. În situația existenței unor motive imputabile consumatorului, dispoziția este nelegală deoarece lipsește pe operator de posibilitatea invocării excepției de neexecutare. În art. 4 lit. e) și f) din Normă este impusă obligația de informare cu privire la modalitatea de penalizare a operatorilor economici dacă aceștia nu respectă termenele sau parametrii de calitate privind serviciul furnizat, precum și modalitatea de plată a serviciilor furnizate, cu menționarea în mod clar și neechivoc a prețurilor și tarifelor ce trebuie achitate de către consumatori.

Prima instanță a susținut că această dispoziție este legală întrucât: - consacră principiul egalității părților în privința sancțiunilor ce le suportă ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale și principiul forței obligatorii a contractului. Așa cum consumatorul suportă penalități în cazul neexecitării obligațiilor sale, la fel operatorul trebuie să suporte sancțiuni pentru nerespectarea termenelor sau parametrilor de calitate privind serviciul furnizat, cum ar fi reduceri din factură corespunzătoare perioadei în care serviciul nu a fost furnizat din culpa operatorului etc. - menționarea în mod clar și neechivoc a prețurilor și tarifelor ce trebuie achitate de către consumatori este necesară deoarece acestea sunt clauze esențiale ale contractului, a căror absență sau insuficientă determinare atrage nulitatea contractului.

Această clauză nu împiedică majorarea tarifului dacă pe parcursul prestării serviciului majorarea se impune din motive independente de voința operatorului, cum ar fi introducerea prin lege a unei noi taxe, etc. În art. 4 lit. l) din Normă este stabilită acordarea posibilității consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale în scop de marketing sau de cedare a acestora către terți. Această clauză este legală căci respectă dreptul persoanei de protecție a datelor personale, încălcarea acestui drept necesitând acordul persoanei. Printr-o asemenea dispoziție, pârâta nu face verificări sau aplică sancțiuni, ci doar atrage atenția consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale în scop de marketing sau de cedare a acestora către terți.

În art. 4 lit. m) din Normă se prevede acordarea posibilității consumatorilor de a-și exprima opțiunea privind achitarea abonamentului sau a altor sume solicitate în avans de către operatorul economic prestator de servicii. Această dispoziție este legală deoarece momentul plății abonamentului sau a altor sume solicitate trebuie lăsată la latitudinea părților și nu să se impună plata în avans. Este aplicabil principiul libertății de voință a părților ce pot stabili, de comun acord momentul executării obligațiilor contractuale asumate. Printr-o asemenea clauză, este atenționat consumatorul cu privire la posibilitatea de a opta pentru plata în avans. Comparația făcută de reclamantă, în motivarea nulității acestei clauze, cu alte servicii nu este întemeiată deoarece excepțiile de la principiul libertății de voință a părților sunt de strictă interpretare și nu trebuie generalizate, căci atunci excepția ar deveni regulă.

În art. 4 lit. p) din Normă se prevede informarea consumatorilor cu privire la modalitatea de notificare a consumatorilor și de solicitare a acordului acestora cu privire la modificarea caracteristicilor produselor sau serviciilor care urmează să fie furnizate, a termenului de livrare a unui produs ori de executare a unui serviciu. Această dispoziție este legală deoarece dă expresie principiului forței obligatorii a contractului, care trebuie executat în termenii stabiliți câtă vreme nu a fost modificat prin acordul părților. Așa cum părțile stabilesc, de comun acord, clauzele contractuale, tot de comun acord le pot modifica mutuum consenssus, mutuum disenssus. Din acest motiv, consumatorii trebuie să știe care este modalitatea de notificare a lor și de solicitare a acordului lor cu privire la modificarea caracteristicilor produselor sau serviciilor care urmează să fie furnizate, a termenului de livrare a unui produs ori de executare a unui serviciu.

Evident că orice asemenea modificare este avută în vedere, indiferent dacă ea este favorabilă consumatorilor sau nu. În fine, prin art. 4 lit. q) din Normă se stabilește obligația ca mărimea fontului utilizat la redactarea întregului text să fie de minimum 10. În concluzie arată instanța această dispoziție se justifică printr-o informare completă a consumatorilor cu privire la conținutul întregului contract, ce impune aceeași mărime a fontului. în privința mărimii fontului, opțiunea pârâtei se explică prin necesitatea existenței posibilității efective de a lectura conținutul contractului de către orice consumator. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat situația de fapt și normele legale incidente în cauză. În mod contradictoriu, instanța de judecată a apreciat legalitatea aspectelor vizând denunțarea unilaterală a contractului ulterior prelungirii automate de către operatorul economic la împlinirea termenului și fără taxe suplimentare, pentru ca pe de altă parte să considere neîntemeiat un astfel de demers identificând excepția unei astfel de situații fără a fi catalogată ca atare. Principiul autonomiei de voință domină materia contractelor și obligațiilor contractuale și nu trebuie redus până la lipsirea de efecte juridice, iar părțile să nu mai fie egale între ele, în sensul în care partea mai puternică economic să impună celeilalte mai slabe, condiții dinainte și care nu reprezintă acordul de voință.

Contractul sinalagmatic pus în discuție se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce, iar fiecare dintre părțile contractului sinalagmatic dețin concomitent calitatea de creditor cât și pe cea de debitor. În mod nelegal s-a apreciat ca neîntemeiată apărarea pârâtei atâta timp cât prevederile din textul normativ nu sunt interzise de alte texte normative. În ceea ce privește aspectele reglementate de art. 4 lit. d) se arată că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare. Menținerea prevederii lit. d) a art. 4 se impune ca legală și nu generează imposibilitatea invocării de către operatorul economic a excepției de neexecutare.

Apreciază recurenta că statul prin organele competente are posibilitatea de a interveni prin norme imperative în domeniul contractual pentru restrângerea forței obligatorii a contractului fie prin admiterea uneori a neexecutării contractului, fie prin admiterea executării lui în alți termeni decât cei stabiliți inițial. În drept se invocă art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Împotriva Deciziei civile nr. 1697 din 17 aprilie 2009 a formulat recurs și reclamanta SC RCS&RDS SA criticând-o pentru netemeinicie, în esență pentru următoarele motive: - Cu privire la obligația impusă de art. 2 și 6 din Legea nr. 52/2003 de consultare în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, instanța de fond a considerat eronat - respectarea acestei proceduri.

- A arătat recurenta că i s-a solicitat în cadrul așa ziselor „acțiuni de consiliere a operatorilor economici prin adresa nr. 373/17 ianuarie 2007 să comunice de urgență modelele de contracte folosite. Ulterior la data când a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții recurentei și reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, s-a agreat ca observațiile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor fi analizate, iar după 30 de zile va avea loc o nouă întâlnire când se va prezenta cu punctul de vedere cu privire la propunerile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Nici în adresa prin care recurenta a fost invitată și nici din discuții nu a rezultat că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va emite un ordin prin care să fie impuse anumite obligații în sarcina furnizorilor de servicii și nici nu a fost prezentat vreun proiect de ordin.

- Impunerea obligației prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) de a notifica „în scris, cu 30 zile înainte de data pentru care a fost încheiat contractul al cărui termen de valabilitate se prelungește în mod automat” este nelegală fiind afectate astfel în mod grav interesele agenților economici.

- Cu privire la modalitatea de penalizare a agenților economici, de plată a serviciilor furnizate, reduceri din factura corespunzătoare perioadei în care serviciul nu a fost furnizat din culpa operatorului economic și celelalte obligații impuse în art. 4 lit. e) și lit. f) sunt apreciate de recurentă ca fiind nelegale, nefiind raportate la obligația corelativă a consumatorului a face dovada neîndeplinirii în mod culpabil a obligațiilor contractuale de către furnizor precum și datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000 care prevăd posibilitatea modificării tarifelor, dacă sunt prevăzute condițiile și cazurile de modificare a acestora în situația contractelor de executare succesivă.

- Cu privire la obligația de a include în contracte obligația de a da posibilitatea consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale [ art. 4 lit. e) ] se apreciază de recurentă că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu are competența de a face verificări și de a aplica sancțiuni, autoritatea competentă în acest domeniu fiind Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. - A mai arătat recurentul că achitarea în avans a contravalorii serviciilor este legală, nefiind interzisă de niciun act normativ în vigoare. Se apreciază că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor încearcă impunerea în sarcina agenților economici a unei obligații de a presta servicii către clienți cu titlu gratuit pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile fără posibilitatea pentru furnizor de a-și proteja interesele economice prin mijloace de fapt eficiente.

Nu există niciun temei legal care să dea dreptul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să impună în mod obligatoriu o clauză în contractele pe care operatorii le încheie cu abonații prin care să se prevadă că abonatul își poate exprima opțiunea privind modul de achitare a abonamentului. - Totodată se arată că la lit. p) a art. 4 din Norma aprobată prin Ordin nu constituie „o informație adusă la cunoștința consumatorului, ci reprezintă chiar conținutul unei clauze care se dorește a fi impusă în mod obligatoriu în contractele comerciale care se încheie între prestatorii de servicii și beneficiari. Lit. p) produce o vătămare a intereselor legitime ale furnizorilor serviciului de televiziune prin cablu și prin satelit deoarece potrivit dispozițiilor legale, modificarea grilei de programe se face cu aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului.

Informarea consumatorilor cu privire la schimbarea grilei de programe în special în cazul eliminării unor programe, este realizată, abonatul având posibilitatea să opteze dacă dorește să beneficieze în continuare de Serviciul contractat sau dorește să renunțe la serviciu. - Se arată că lit. q) de la art. 4 din Normă nu constituie „o informație” care trebuie adusă la cunoștința consumatorilor ci este o obligație impusă părților contractante privind forma contractului pe care acestea îl încheie și anume ca mărimea fondului utilizat să fie de minimum 10. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. s C. proc. civ.

Pârâta-recurentă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la termenul din 24 noiembrie 2009 a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC RCS&RDS SA - și a invocat excepția de nulitate a recursului, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise, succesiunea de fapte și afirmații din cererea de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, așa încât nu se poate reține vreo critică la adresa Deciziei civile nr. 1697 din 17 aprilie 2009. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, motivele arătate nu reflectă aspectele de nelegalitate cu privire la sentința pronunțată, fiind preluată și menținută apărarea pe fondul cauzei.

Recurentul SC RCS&RDS SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. La termenul din 26 ianuarie 2010, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepția nulității precum și fondul recursului. Examinând excepția nulității recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată, motivele invocate se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În consecință, se va respinge excepția nulității. În ceea ce privește recursul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Înalta Curte constată: În prevederile art. 4 lit. a) se menționează că în contractul preformulat trebuie să se precizeze momentul începerii și cel al încetării contractului, cu posibilitatea denunțării unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fără taxe suplimentare.

Instanța de fond în mod corect a apreciat că în situația în care contractul a fost încheiat ca urmare a acceptării unei oferte promoționale, prin care se acceptă anumite condiții avantajoase, cu condiția încheierii contractului pe o anumită perioadă, în acest caz, denunțarea unilaterală a contractului de către consumator, impune plata unei taxe suplimentare potrivit contractului încheiat. În virtutea principiului libertății convențiilor, partenerii contractuali au facultatea să stipuleze în contract orice clauză contractuală care nu contravine ordinii publice și bunelor moravuri. În contractele sinalagmatice, oricare dintre contractanți este îndreptățit să refuze executarea propriei obligații câtă vreme celălalt contractant, care pretinde executarea, nu execută obligațiile ce-i incumbă în baza aceluiași contract.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe speciale”. Așa cum s-a arătat prin exemplul prezentat, această dispoziție - [ art. 4 lit. a) ] - informare emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin ordinul contestat nu poate acoperi toate situațiile existente în practică, asemenea clauze având uneori caracterul unei veritabile convenții accesorii (taxe suplimentare) - iar pentru consumator trebuie să existe posibilitatea reală de a negocia clauzele contractuale și nu să fie prestabilite în mod unilateral de furnizorul de servicii.

Dispoziția art. 4 lit. d) din Normă care impune notificarea în scris a consumatorilor cu minim 15 zile înainte de întreruperea sau încetarea furnizării serviciului respectiv, a fost apreciată nelegală de instanța de fond, în mod corect. Înalta Curte constată că această dispoziție nu reprezintă o garanție pentru protejarea consumatorilor de anumite deficiențe provenite din contractele încheiate cu furnizorii de servicii. Pentru a fi protejați consumatorii și pentru ca operatorii economici să fie responsabilizați în îndeplinirea obligațiilor contractuale se poate invoca excepția de neexecutare și se poate pune în discuție culpa contractuală în raport de prejudiciul pretins.

În ceea ce privește cererea de recurs formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA, Înalta Curte constată: - Nu sunt susținute criticile recurentei privind nerespectarea de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dispozițiilor art. 2 și 6 din Legea nr. 52/2003 respectiv a obligației de consultare în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative. Astfel deși se susține de recurent că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu a transmis asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite anunțul referitor la elaborarea proiectului actului normativ și nici celelalte documente prevăzute expres de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, aceste susțineri sunt contrazise de actele dosarului.

Din acestea rezultă că proiectul de Ordin pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor a fost transmis, încă din data de 12 ianuarie 2007 pentru consultări la Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.

De asemenea au fost trimise invitații în data de 18 ianuarie 2007 către numeroși operatori economici pentru a-i invita la discuții privind aspectele formulate pentru data de 23 ianuarie 2007. Între acești operatori economici invitați la discuții s-a aflat și recurenta SC RCS&RDS SA ceea ce demonstrează rea-credință din partea acesteia, procedura consultării fiind declanșată la 12 ianuarie 2007, iar ordinul emis la 21 februarie 2007. - Cât privește prevederile art. 4 alin. (1) lit. c), instanța de fond a făcut o interpretare corectă a acestei dispoziții, având în vedere executarea succesivă a contractelor în discuție, aceste contracte sunt încheiate pe o durată mai mare și sunt continuu actualizate și atunci trebuie să existe posibilitatea ca abonatul să accepte sau să respingă o astfel de modificare.

- Și celelalte dispoziții din Ordinul respectiv, art. 4 lit. e), f) - sunt interpretate judicios de instanța fondului. Informarea cu privire la modalitatea de penalizare a operatorilor economici dacă aceștia nu respectă termenele sau parametrii de calitate privind serviciul furnizat se înscrie în principiul reciprocității și interdependenței în contractele sinalagmatice. Așa cum consumatorul suportă penalități în cazul neîndeplinirii obligațiilor sale tot așa și furnizorul de servicii trebuie să suporte sancțiuni, să-și asume responsabilitatea și riscurile inerente derulării în timp a contractului. - Și prevederile art. 4 lit. l) și m) din ordin sunt legale și au fost constatate în acest fel de către instanța de fond.

Recurentul nu a adus elemente noi în aprecierile sale. Plata în avans a contravalorii serviciului precum și dreptul persoanei de a-și proteja datele personale sunt opțiuni pe care părțile le stabilesc în comun. De asemenea lit. p) și lit. q) ale art. 4 sunt interpretate corect de instanța fondului. Astfel, se constată că informarea consumatorului cu privire la modalitatea de notificare și de solicitare a acordului acestora cu privire la modificările caracteristicilor produselor sau serviciilor și utilizarea mărimii fontului textului la minim 10, se justifică, fiind măsuri elementare de protecție a consumatorilor. Este abuzivă clauza care obligă consumatorul să se spună unor condiții despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului.

Față de toate cele arătate mai sus, apreciind că în cauză nu există motive care să conducă la modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului reclamantei, invocată de intimata Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Respinge recursurile declarate de reclamanta SC RCS&RDS SA și pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva Sentinței civile nr. 1697 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.