ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea Ordinului nr. 92 din 16 februarie 2007, pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceștia, act administrativ emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

În subsidiar reclamanta a solicitat obligarea pârâților sub sancțiunea plății unei penalități de 1.500 RON pe fiecare zi de întârziere, la modificarea Ordinului nr. 92 din 16 februarie 2007, în sensul includerii în cuprinsul actului administrativ a unei dispoziții care să statueze că prevederile ordinului nu sunt aplicabile serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că modalitatea concretă de exercitare a dreptului la informare reglementată prin Ordinul nr. 92/2007, contravine procedurilor impuse de legile adoptate în materia organizării și funcționării serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și îi vatămă drepturile și interesele prin crearea unor întârzieri nejustificate în ceea ce privește luarea unor măsuri în timpul executării contractelor.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 64/CA din 18 ianuarie 2008 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că argumentul reclamantei potrivit cu care Ordinul nr. 92/2007, emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, nu este aplicabil sferei ei de activitate, este nefondat deoarece, pe de o parte, acesta a fost emis în ideea de a pune în practică prevederile generale privind protecția consumatorilor, iar pe de altă parte pentru a statua un echilibru între consumator și operatorul economic, raport în care consumatorul era în mod vădit în poziție dezavantajoasă.

Referitor la argumentul că în materia dedusă judecății ar fi incidente prevederile Legilor nr. 4/1981, 326/2001, 241/2006, 51/2006 și Ordinul MLPAT nr. 29/N/1993 instanța de fond a reținut că nici acesta nu este fondat, deoarece aceste acte normative reglementează, printre altele, stabilirea cadrului unitar privind înființarea, organizarea, monitorizarea, contorizarea apei, și a energiei termice ș.a în timp ce în cauză suntem în prezența unei relații speciale între consumator și operatorul economic, reglementată în mod distinct din punct de vedere legal, actele normative din cele două materii completându-se reciproc. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs SC R. SA Constanța, susținând în esență, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., că Ordinul nr. 92/2007 prin care s-a aprobat Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate utilizate de aceștia, nu este aplicabil sferei sale de activitate deoarece acest act administrativ se referă strict la contractele preformulate, în care consumatorii nu au posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale, putând doar să le accepte sau nu.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că Ordinul nr. 92/2007 contravine procedurilor impuse de legile serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, contractul de branșare/racordare și utilizare a acestui tip de serviciu neavând un caracter preformulat întrucât acest contract este reglementat legal, legile speciale incidente, expres menționate fiind, (i) Legea nr. 4/1991, a gospodăriei comunale, (ii)Legea nr. 326/2001, privind serviciile publice de gospodărie comunală, (iii)Legea nr. 241/2006, a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, (iv)Legea nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice (a abrogat Legea nr. 326/2001).

În fine, s-a mai arătat că Ordinul nr. 92/2007 deși are o forță juridică inferioară, contravine Legilor nr. 241/2006 și nr. 51/2006, fiind de altfel nejustificată, în opinia recurentei, aprecierea instanței de fond în sensul că Ordinul nr. 92/2007 a fost emis în ideea de-a pune în practică prevederile generale privind protecția consumatorului și pentru a statua un echilibru între consumator și operatorul economic.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurenta-reclamantă a reiterat susținerile prezentate prin motivele de recurs, reafirmând că în ceea ce privește contractele încheiate cu persoanele fizice sau juridice, beneficiare ale prestărilor de servicii de alimentare cu apă sau de canalizare, condițiile privind cantitatea și calitatea apelor furnizate sau evacuate precum și măsurile ce se aplică potrivit legii în cazul nerespectării acestor condiții, nu sunt clauze contractuale obligatorii, pe care părțile nu le pot negocia, ci sunt obligații legale, valabile, indiferent de modul de formulare a clauzelor inserate în contract. Așa fiind, părțile contractante au posibilitate de a negocia și de a stabili orice alte clauze, cu condiția respectării obligațiilor legale, derivate din cuprinsul legilor speciale amintite.

Recurenta a atașat și în dosarul de recurs un model de contract de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare față de motivele de recurs, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței legale pronunțate de instanța de fond. În esență, intimata-pârâtă a arătat că emiterea Ordinului nr. 92/2007 a tins la asigurarea unui cadru special în ceea ce privește informarea consumatorilor, în condițiile în care sunt utilizate contractele preformulate și s-a urmărit asigurarea unui echilibru între consumator și operatorul economic.

A mai precizat intimata că în chiar cuprinsul acțiunii sale de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a arătat că furnizarea serviciilor sale se realizează în cadrul unui raport contractual de adeziune, ceea ce înseamnă că respectivul contract este redactat în întregime, sau aproape în întregime, de către operatorul economic prestator de servicii, ceea ce înseamnă că un altfel de contract intră sub incidența Ordinului în discuție. Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. , și față de criticile recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar și de apărările intimatei-pârâte, reține că nu subzistă în cauză nici unul dintre motivele de casare sau de modificare expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și respectiv art. 312 C. proc. civ., în considerarea celor arătate în cele ce urmează. Recurenta-reclamantă SC R. SA a solicitat instanței de contencios administrativ competente, în contradictoriu cu intimata-pârâta, în principal, anularea Ordinului nr. 92/2007 și în subsidiar, modificarea acestuia în sensul includerii în cuprinsul acestui act administrativ a unei dispoziții care să statueze că prevederile Ordinului nr. 92/2007 nu sunt aplicabile serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Ordinul nr. 92 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor la data de 16 februarie 2007, în principal în temeiul art. 1 și 8 din O.G.

nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, a aprobat Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de aceștia 1 . Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond de altfel, că argumentele recurentei-reclamante prezentate în susținerea cererii de anulare, respectiv de modificare a Ordinului nr. 92/2007 nu sunt întemeiate și ca atare pot fi primite în raport de conținutul prevederilor incidente în această materie.

Emiterea Ordinului nr. 92/2007, astfel după cum o demonstrează și conținutul sau, a avut drept scop asigurarea unui echilibru între consumatori și operatorii economici, obligația de informare completă, precisă și corectă ca și protejarea eficientă a consumatorilor în condițiile în care sunt utilizate contracte preformulate fiind de altfel prevăzută și în alte reglementări naționale, care au preluat și transpus legislația comunitară în materie, respectiv Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 2 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Contractele preformulate la care se referă Ordinul nr. 92/2007, potrivit doctrinei de drept civil și reglementărilor legale menționate, sunt acele contracte redactate în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Cum acest tip de contract nu se deosebește esențial de contractul de adeziune, contract folosit în mod necontestat de către recurenta-reclamantă în cadrul prestărilor publice de alimentare cu apă și canalizare, care la rândul său, nu poate fi modificat, mare parte din conținutul prevederilor sale fiind impusă de anumite reglementări legale în materie, este evident că nu pot fi primite susținerile recurentei și deci nici criticile formulate prin recursul de față, consumatorii neavând posibilitatea de-a interveni în vreun fel în contractele pe care și recurenta le utilizează.

Așa fiind și beneficiarii contractelor utilizate de recurentă și încheiate cu aceștia trebuie să fie cuprinși în sfera consumatorilor vizați de prevederile Ordinului nr. 92/2007 care, de altfel, nu obligă operatorii economici decât la o corectă, precisă și completă informare a consumatorilor asupra drepturilor lor, ceea ce desigur nu implică și nici nu poate genera nerespectarea prevederilor din alte acte normative specifice cu care acest ordin nu intră în conflict, așa cum greșit a susținut recurenta, ci se completează.

Recurenta, ca orice operator economic este datoare așadar, ca în raporturile sale cu consumatorii să le respecte acestora drepturile legal prevăzute, obligațiile prevăzute în Ordinul nr. 92/2007 vizând acordarea anumitor informații în cadrul contractului preformulat, în condițiile în care, pentru cele deja arătate, contractul de adeziune folosit prin caracteristicile sale, este practic asimilat, în sensul actului administrativ atacat, contractului preformulat.

În fine, după cum s-a mai arătat și de către instanța de fond susținerile recurentei-reclamante sunt infirmate și de hotărârea din 18 octombrie 2006 a Consiliului Județean Constanța prin care s-a aprobat Regulamentul tehnic de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în localitățile în care Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța are activitate, regulament ce conține ca parte integrantă și un contract cadru de branșare/racordare și utilizare servicii de alimentare cu apă și canalizare, ce este practic utilizat și de recurentă și prezentat ca atare beneficiarilor de servicii publice. Față de toate cele mai sus arătate reținând netemeinicia prezentului recurs, Înalta Curte urmează a-l respinge, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 64/CA din 18 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008. ___________ 1 Ordinul nr. 92/2007 a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.128/21.02.2007. 2 A se vedea în acest sens Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori republicată la data de 18 aprilie 2008.