ÎCCJ, Decizia nr. 117/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea din 26 februarie 1997,

precizată ulterior, reclamanta S.O. a chemat în judecată SC L.P. SRL București,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să

dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 298 din 2 septembrie

1996 și să oblige pârâta să restituie acesteia suma de 56.560.000 lei, compusă

din 20.000.000 lei ,avans și 36.500.000 lei, penalități de întârziere, aferente

perioadei 21 noiembrie 1996-21 noiembrie 1997.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare, având ca

obiect livrarea unei linii tehnologice de panificație și patiserie, compusă din

cuptor, dospitor, malaxor și tăvi.

Deși a achitat pârâtei suma de

20.000.000 lei, cu titlu de avans din prețul convenit, aceasta din urmă nu și-a

îndeplinit obligația, până la termenul convenit, de livrare a liniei

tehnologice contractate.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția de neexecutare a contractului.

În acest sens, pârâta a arătat că la

9 noiembrie 1996 a notificat reclamanta, invitând-o la sediul societății

comerciale, pentru predarea liniei tehnologice. Pârâta S.O., în calitate de

cumpărător, nu a dat curs acestei solicitări.

Prin sentința nr. 2973 din 26 iunie

1998, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta să restituie reclamantei partea din preț, plătită sub formă de

avans, cu penalitățile de întârziere aferente.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, între reclamanta S.O., în calitate de cumpărător și pârâta

SC L.P. SRL București, în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul

menționat în cererea de chemare în judecată.

Contractul avea ca obiect

proiectarea, realizarea, montarea și asistența tehnică, pentru linia de

fabricație compusă din utilajele menționate în anexă.

Prețul liniei tehnologice a fost stabilit

la suma de 56.020.000 lei, din care reclamanta urma a plăti în avans 50%.

Deși reclamanta a achitat avansul

convenit, pârâta nu a executat în termen linia tehnologică contractată.

Apărarea pârâtei, privind executarea

liniei tehnologice și punerea acesteia la dispoziția reclamantei, nu este

dovedită.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

mai insistat în cererea privitoare la rezoluțiunea contractului, aceasta

pretinzând doar restituirea avansului, cu penalitățile aferente.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

pârâta a declarat apel, susținând că instanța de judecată a stabilit eronat

starea de fapt, cu referire la nevalorificarea faptului că la termenul stabilit

în contract a cerut reclamantei să se prezinte la sediul său, pentru achitarea

diferenței de preț și ridicarea liniei tehnologice contractate.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 393 din 24 februarie 1999, a respins apelul

declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, cu

motivarea că SC L.P. SRL București nu a dovedit cele afirmate, nici la

judecarea în fond a cauzei și nici în apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta a declarat recurs, criticile privind greșita apreciere a obligațiilor

părților contractante.

Astfel, potrivit art. 1 pct. 4 din

contractul de vânzare-cumpărare menționat, termenul de livrare convenit era 21

noiembrie 1996.

Potrivit art. 2 din același contract,

livrarea liniei tehnologice era condiționată de îndeplinirea de către

reclamantă a obligațiilor, privitoare la solicitarea protocolului de recepție

și ridicarea utilajului.

Reclamanta nu a dovedit că și-a

îndeplinit aceste obligații.

Mai mult, cu actele depuse la

dosarul cauzei, pârâta a făcut dovada realizării liniei tehnologice contractate,

notificării reclamantei și neprezentării acesteia la sediul vânzătorului, în

vederea efectuării recepției și preluării liniei tehnologice contractate,

executate în termen.

Prin decizia nr. 5372 din 26

septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins

recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, reținând că aceasta nu a probat

executarea și predarea utilajului, în termenul stabilit prin contractul de

vânzare-cumpărare.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C.

proc. civ.

S-a susținut că hotărârile

judecătorești atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, acestea fiind, totodată,

și vădit netemeinice.

Astfel, contrar dispozițiilor art. 1169C.

civ., reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate prin art. 2

din contractul de vânzare-cumpărare, împrejurare în raport de care se impune

concluzia logică că, ulterior încheierii contractului, aceasta nu a mai fost

interesată în achiziționarea liniei tehnologice.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești

criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile art. 1169C. civ.,

s-a stabilit că „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească”.

În cauza examinată, probele

administrate nu sunt de natură să formeze convingerea că reclamanta și-a

îndeplinit toate obligațiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare,

încheiat cu pârâta.

Astfel, prin contractul menționat,

SC L.P. SRL s-a obligat să proiecteze, să producă și să predea reclamantei S.O.

linia tehnologică precizată.

Potrivit art. 2 din contract,

livrarea utilajelor era condiționată de întocmirea unui proces verbal de

recepție, încheiat în incinta stației pilot a executantului, iar beneficiarul

era obligat să verifice funcționalitatea utilajelor cu produse specifice firmei

sale și să dispună ridicarea utilajelor, dacă rezultatul recepției era

concludent.

Așadar, livrarea liniei tehnologice

era condiționată de realizarea recepției, iar ridicarea acesteia de la sediul

vânzătorului, după plata prețului, era în sarcina cumpărătorului.

Actele dosarului nu atestă că

reclamanta s-ar fi adresat pârâtei, pentru efectuarea recepției și nici că s-ar

fi deplasat la sediul acesteia din urmă, pentru ridicarea liniei tehnologice.

Singurul înscris depus de reclamantă

în dovedirea acțiunii sale a fost o somație din 26 februarie 1997, prin care

solicita pârâtei restituirea avansului de 20.000.000 lei, pe motiv că aceasta

din urmă nu și-a executat obligația de predare a bunului.

Or, acest înscris este lipsit de

relevanță juridică, sub aspectul examinat.

Mai mult, pretinsa neîndeplinire de

către pârâtă a obligației de realizare a liniei tehnologice contractate este

infirmată de adresa nr. 0058A din 9 noiembrie 1996, prin care s-a comunicat

reclamantei faptul realizării utilajelor comandate și prin care aceasta a fost

invitată să se prezinte la sediul executantului, pentru efectuarea recepției și

încheierea procesului verbal constatator, precum și pentru achitarea diferenței

de preț. În legătură cu acest înscris, pârâta a depus și dovada expedierii,

astfel că, în mod greșit, a fost înlăturată valoarea sa probatorie.

Concluzionând, reclamanta nu a dovedit

îndeplinirea propriilor obligații asumate prin contract, cu referire la

prezentarea acesteia la sediul vânzătorului, pentru efectuarea recepției,

încheierea procesului verbal de recepție, achitarea diferenței de preț și

ridicarea liniei tehnologice.

În același timp, pârâta a făcut

dovada realizării liniei tehnologice contractate și somarea reclamantei, în

vederea îndeplinirii propriilor obligații.

Or, reciprocitatea și interdependența

obligațiilor contractuale, în raport de care fiecare dintre obligațiile

reciproce este cauza juridică a celeilalte și care implică simultaneitatea de

executare a acestora, nerealizată, în acest caz, din culpa reclamantei, dă

dreptul la invocarea excepției de neîndeplinire a contractului. Această excepție

a fost invocată de pârâtă, fiind, însă, greșit soluționată de instanțe, în

raport de dispozițiile art. 1322C. civ. și art. 969 din același cod, cu

referire la culpa contractuală probată a reclamantei.

Așa fiind, criticile privind greșita

apreciere a probelor administrate în cauză, care nu fac dovada culpei pârâtei

în executarea contractului, se constată a fi întemeiate, așa încât se impunea

respingerea acțiunii reclamantei.

Ca atare, hotărârile pronunțate în

cauză sunt supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

invocat de procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa decizia

pronunțată în recurs de secția comercială a Curții Supreme de Justiție, va

admite recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei pronunțate în apel, pe

care o va modifica, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași parți,

împotriva hotărârii primei instanțe și schimbării acesteia în tot, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei S.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare, declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 5372 din 26

septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Admite recursul declarat de pârâta

SC L.P. SRL București, împotriva deciziei nr. 393 din 24 februarie 1999 a

Curții de Apel București, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că:

Admite apelul declarat de pârâta SC L.P.

SRL București, împotriva sentinței nr. 2973 din 28 iunie 1998 a Tribunalului

București, secția comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că:

Respinge acțiunea precizată

formulată de reclamanta S.O., împotriva pârâtei SC L.P. SRL București.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 martie 2004.