- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 5 mai 2005
Decizia nr. 3573/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 9238 din 1 iulie 2004 creditorul M.F. a solicitat instanței investirea cu formulă executorie a contractului de împrumut autentificat sub nr. 1251/2004 încheiat între creditor și debitorul M.M. Prin încheierea nr. 6502 din 19 iulie 2004 pronunțată în dosarul nr. 9238/C/2004 Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată de creditorul M.F. și a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de împrumut autentificat sub nr. 1251/2004 de BNP S.D.N.N. din Timișoara. Împotriva acestei încheieri, debitorul M.M. a declarat apelul la 12 august 2004, solicitând schimbarea în tot a încheierii, în sensul respingerii cererii de investire cu formulă executorie a contractului de împrumut.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 2663 din 25 noiembrie 2004 a respins ca inadmisibil apelul declarat de debitorul M.M. împotriva încheierii nr. 6502 din 19 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9238/C/2004, reținând că potrivit art. 373 3 C. proc. civ., doar creditorul are posibilitatea de a ataca cu recurs, încheierea prin care i s-a respins cererea de investire cu formulă executorie. Debitorul M.M. a atacat cu recurs decizia civilă nr. 2663 din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, susținând că în mod greșit, instanța de apel, a făcut aplicarea art. 373 3 C. proc. civ., întrucât investirea a avut loc, însă a fost făcută greșit, atât timp cât creanța nu era exigibilă.
Recursul declarat este inadmisibil. Potrivit art. 373 3 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care președintele instanței judecătorești respinge cererea de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege, poate fi atacată cu recurs de către creditor. Așadar, în speță, s-a declarat recurs de către debitorul M.M., împotriva unei încheieri care nu putea fi atacată cu recurs, decât de creditor, în caz de respingere a cererii de investire cu formulă executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de debitorul M.M. împotriva deciziei nr. 2663 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2005.